Unele spectacole te cuceresc prin emoție, altele prin formă. Nijinski • Agonie și Extaz le are pe amândouă. În regia și coregrafia lui Arcadie Rusu, producția Teatrului Odeon este o experiență vizuală superbă – precisă, rafinată, intensă – și una dintre cele mai frumoase creații din această ediție a FNT. Are o calitate onirică rar întâlnită pe scena românească. Imaginile curg una din alta cu o logică de vis, unde realul, amintirea și halucinația se amestecă firesc.
Spectacolul îl are în centru pe Răzvan Mazilu, revenit pe scenă în formă maximă ca dansator solist după o lungă perioadă dedicată regiei și teatrului muzical. E o revenire care are forța unei confesiuni. Mazilu e corpul care arde, se prăbușește, renaște — într-o continuă pendulare între grație și suferință. Dansul lui are rafinamentul unui artist care și-a distilat expresia până la esență. În fiecare gest se simte un om care și-a oferit totul scenei și care, ca și Nijinski, trăiește între extazul creației și prăpastia lucidității. Privindu-l, înțelegi de ce numele lui a devenit sinonim cu expresia absolută a dansului contemporan românesc.
Arcadie Rusu — dansator-coregraf ce provine din Republica Moldova, absolvent de coregrafie şi fondator al centrului independent LINOTIP — aduce în spectacol o estetică cinematografică: lumini geometrice, fundaluri cosmice, o cromatică intens controlată. Mazilu dansează în contre-jour, sub conuri de lumină, deci totul se joacă între siluetă, proiecție și energie corporală.
Spațiul scenic e gândit ca un tablou în mișcare: proiecții fluide, culori care se schimbă ca stările interioare ale personajului, o coregrafie gândită la milimetru, dar care lasă loc de respirație și emoție. Iar în centrul acestui univers evolueză strălucitor Mazilu, singur, în duet cu Meda Victor care îl secondează desăvărșit, modern, și altături de grupul de actori talentați ai Teatrului Odeon. Ansamblul compus din Vlad Bîrzanu, Niko Becker și Cristian Hariga citeză discret unele din elementele coregrafice ale lui Nijinski. Mișcările lor, tensionate și controlate, devin ecouri, dubluri, amintiri ale unui același trup fracturat. Rusu reușește să transforme totul într-un cor vizual și emoțional, în care fiecare prezență are un rol precis în arhitectura visului scenic.
În centrul acestei construcții se află, inevitabil, figura lui Vaslav Nijinski — balerinul și coregraful lengendar care a redefinit baletul european la începutul secolului XX și care e părintele dansului modern, un artist revolușionar care în final a plătit geniul cu propria minte. Arcadie Rusu nu-l tratează biografic, ci metaforic. Nu ne arată omul, ci starea: acel punct în care arta devine prea intensă pentru viață. În felul său, Mazilu dansează nu doar despre Nijinski, ci despre toți artiștii care și-au ars existența în numele frumosului.
O scurtă privire asupra lui Nijinski
Vaslav Nijinski (1889/90–1950) s-a născut la Kiev, în familia unor dansatori itineranţi de origine polonez. A devenit rapid solist la Mariinsky Theatre din Sankt Petersburg şi, în 1909, s-a alăturat companiei Ballets Russes condusă de Sergei Diaghilev. Performanţele sale virtuoz-expresive (roluri ca „Petrushka” sau „Spectrul de trandafir”) şi coregrafiile sale revoluţionare (precum L’Après-midi d’un faune) au schimbat perspectiva asupra dansului masculin şi asupra esteticului scenic. Viaţa sa a fost marcată de strălucire artistică, dar şi de suferinţă — diagnosticat cu schizofrenie, Nijinski a petrecut ultimii 30 de ani într-o formă de semi-izolare, încheindu-şi viaţa la Londra în 1950.
Mișcările sale, adesea unghiulare și contorsionate, fragmentau corpul dansatorului, torsul, brațele și picioarele mișcându-se independent, într-un limbaj corporal expresiv ce combina dansul cu teatrul. Ritmul asimetric și spațiile neașteptate de pe scenă reflectau muzica modernă a colaboratorilor săi, precum Debussy și Stravinski, iar temele baletelor sale, de la ritualuri primitive la psihologia și sexualitatea umană, se detașau de narațiunea romantică tradițională, transformând dansul într-o metaforă expresivă. Colaborările cu scenografi și artiști vizuali precum Léon Bakst consolidau această inovație, integrarea costumele și spațiul scenic în limbajul coregrafic. Prin aceste experimente, Nijinski a deschis calea pentru dansul modern și contemporan, punând corpul și mișcarea în centrul expresivității artistice, mai degrabă decât perfecțiunea tehnică.
În 1919, la vârsta de 30 de ani, Nijinski a început să manifeste simptome severe de schizofrenie, care i-au afectat profund mintea și capacitatea creativă. După succesul fulminant pe scenele Europei cu Ballets Russes, energia și geniul său artistic au fost încet, dar vizibil, limitate de episoade de paranoia, halucinații și retragere socială. Pentru următorii 30 de ani, Nijinski a fost internat succesiv în spitale și aziluri psihiatrice in Elveția și Viena.
Scenografia şi proiecţiile video cosmice (cer, nori, corpuri cerești, fulgere) semnate de Yasmin Asan, creează spaţii care par să plutească, umbre care se dizolvă, culori care pulsează în ritmul dansului și al conștiinței. Design-ul de lumini (parte integrantă a conceptului lui Arcadie Rusu) aduce o dimensiune vizuală ce nu doar susţine mişcarea, ci o extinde. Fiecare fascicul, fiecare reflex schimbă perspectiva și adânceşte emoţia.
Din punct de vedere vizual, spectacolul este o demonstraţie de modernitate scenică: proiecţiile video nu sunt doar fundaluri, ci devin partneri de joc. Ele creează spaţii mentale, stări de conştiinţă, amintiri şi viziuni. Transparentele, suprapunerile şi mişcările de lumină au precizia unui film. Este un spectacol care arată că dansul contemporan poate fi şi un mare act de vizualitate, nu numai de expresie corporală.
Este, fără îndoială, una dintre cele mai rafinate producții din această ediție a Festivalului Național de Teatru, ediția 35. Un poem vizual, o meditație despre fragilitatea geniului și puterea trupului de a spune ceea ce mintea nu mai poate exprima. Arcadie Rusu și Răzvan Mazilu oferă o experiență vizuală și emoțională totală, care merită să circule pe scenele mari ale lumii și care poate fi văzut și de expații din capitală pentru care limba universală a dansului nu va fi o barieră. Bucureștenii au privilegiul și bucuria să poată vedea acest spectacol și în afara festivalului.
Cronică de Alexandra ARES
Foto: AA
Nijinski • Agonie și Extaz
Distribuția și echipa:
Concept, coregrafie, light design: Arcadie Rusu
Scenografie, costume, videoproiecţii: Yasmin Asan
Muzica: Alexandru Suciu
Asistent coregraf: Alexandra Zavelea
Dansator: Răzvan Mazilu
Actori: Meda Victor, Vlad Bîrzanu, Niko Becker, Cristian Hariga
Durata spectacolului: 1h 05min
Producător: Teatrul Odeon
