Eugen Gyemant (n. 1985) este unul dintre regizorii români tineri şi talentaţi, cunoscut pentru abordările sale creative şi nonconformiste în teatru. A câştigat rapid atenţia publicului şi a criticii datorită stilului său inovator, care îmbină umorul, jocul metatextual şi modernizarea unor texte clasice. Gyemant este apreciat pentru abilitatea sa de a reinterpreta piese cunoscute într-un mod accesibil şi captivant pentru publicul contemporan, aducând un suflu proaspăt şi o sensibilitate modernă în montările sale, dar a adus şi premiere absolute contemporane deosebite. Cel mai recent spectacol, Henry Johnson de la Metropolis, montat cu patru actori de top, a frapat prin fineţe, profunzime şi o sobrietate minimalistă.
Noua sa montare de la Teatrul „Bulandra”, Romeo şi Julieta, pe care am văzut-o în avanpremieră în 17 octombrie, este o producţie ambiţioasă şi mai barocă, realizată special pentru tineri şi generaţia de azi, crescută cu filme şi videoclipuri. Avem mai mult umor decât sentiment, energie şi ritm, un comentariu nesentimental al celei mai cunoscute poveşti de dragoste din lume.
Romeo şi Julieta a fost scrisă de William Shakespeare în jurul anului 1595. Piesa a fost publicată pentru prima dată în 1597, iar versiunile ulterioare au fost revizuite şi extinse de autor. Este una dintre cele mai celebre lucrări ale lui Shakespeare şi a influenţat profund literatura şi cultura occidentală.
În viziunea modernă a lui Gyemant, cei doi protagonişti, Ştefan Radu şi Ilinca Neacşu, din seara în care am fost (Ana Avram şi Tiberius Zavelea într-o distribuţie alternativă), şi grupurile lor de prieteni reflectă genul de tineri pe care îi vedem zilnic, pe stradă sau la mall. Ritualul îndrăgostirii şi împerecherii în 2024 este poate nesentimental, dar la fel de intens când un băiat întâlneşte o fată şi amândoi se îndrăgostesc fulgerător.
Faimoasa scenă a balului pare mai degrabă o scenă contemporană tipică de hookup – inocent, dar năvalnic – din orice club de dans sau rave party. Există referinţe ingenioase la street art – unul dintre personaje rămâne în postura de statuie vie pe parcursul unei scene –, dar şi referinţe la arta vechilor maeştri – anumite compoziţii de grup moderne sunt realizate după tipicul picturilor şi sculpturilor clasice. O altă scenă sugerează celebrele white parties contemporane (aduse recent în prim-plan de scandalul cu rapperul american P. Diddy).
Spectacolul devine astfel un teren de joacă pentru copiii „bogaţi şi celebri” din 2024, care se tatuează, ascultă muzică modernă şi se îmbracă simplu, în blugi şi maiou, chiar dacă fac parte din cele mai bune familii din oraş. Printre ei există şi micii lor pozeuri, reîncarnări moderne ale dandyi de altă dată (Benvolio, interpetat de Iosif Paştina, şi Mercuţio, interpretat de Vlad Ionuţ Popescu). Romeo este un puşti imatur care se îndrăgosteşte des şi brusc, iar Julieta este o fată de 14 ani care nu a avut încă un iubit şi este cerută în căsătorie de un prieten al familiei, Paris, un bărbat grizonant şi înflăcărat, plasat, din punctul de vedere al sensibilităţii contemporane, într-o zonă comică, de adult cu aspiraţii de pedofil (fin jucat de Mihai Bisericanu, cu o mare naturaleţe).
Este un spectacol şi despre falia dintre generaţii care continuă şi în vremurile noastre, în care cei în vârstă au, poate, mai multă înţelepciune, dar sunt mereu înclinaţi „spre micul aranjament” din simpatii sau antipatii exagerate – spre disperarea generaţiei mai tinere pe care deseori o distrug – prin aceste căsătorii şi alianţe de interes, dar şi prin exilarea celor care, din motive de hubris a celor vârstnici, devin perosona non grata.
Noua premieră de la Teatrul „Bulandra” propune deci un pelerinaj modern la ruinele unei vechi pasiuni. Este asistată în acest demers de decorul deosebit al scenografei Nina Brumuşilă, unde colonadele şi sculpturile clasice coexistă cu stroboscopul şi alte efecte de lumini ale maestrului Florin Manu. La rândul lor, costumele Mariei Miu oferă, ca şi producţia, o fuziune eclectică între vechi şi nou. Textul lui Shakespeare se aude impecabil, chiar dacă nu este scutit de anumite inserţii care ţin de jargonul zilei de azi, şi este acompaniat de muzica de efect atmosferic, în general lounge, a lui Vlad Stan şi Andrei Amariei.
Am remarcat-o, în primul rând, pe Anca Sigartău în rolul doicii (Daniela Nane într-o distribuţie alternativă), care face unul dintre cele mai bune roluri ale sale de maturitate, îmbinând cu talent multe registre, de la umor la sensibilitate şi disperare. Este expresivă şi cu o mare stăpânire a vocii. M-a mişcat deosebit scena în care Sigartău descoperă presupusa moarte a Julietei, fetiţa pe care o ştie din leagăn în lumina rozalie a zorilor. Aici, spectacolul îşi îngăduie pentru prima dată să respire; ritmul alert, umorul şi coregrafia deseori filmică se retrag pentru a face loc unui moment liric de emoţie autentică.
De asemenea, Cornel Scripcaru, în rolul preotului Lorenzo, îl rosteşte pe Shakespeare cu acel talent unic al său care te face să vrei să-i scrijeleşti replicile într-un carneţel.
Frumoasa Manuela Ciucur (Lady Capulet) frazează parcă într-un registru mai jos decât de obicei, pentru a transmite cu fineţe acel soft power al mamei care capturează adolescentele printr-un control învelit aparent în dragoste.
În rândul tinerilor, l-am remarcat pe Matei Constantin (Tybalt), mai rodat cu scena, reuşind să combine dezinvolt impulsivitatea tinereţii cu o anume maturitate. Poate ceea ce distinge generaţiile tinerilor de azi este că rămân, un timp mai îndelungat, la un nivel de „băieţi şi fete”, mai imaturi decât generaţiile anterioare, când tinerii se maturizau mai repede.
Spectacolul se încheie sus, cu un moment liric frumos, ca un ecou al finalului din Oedip-ul lui Andrei Şerban, o altă mare poveste de dragoste spulberată de soartă, de data aceasta pentru o generaţie de adolescenţi.
În ceea ce-i priveşte pe protagonişti, aflaţi la început de carieră, ei s-au achitat cu o dedicaţie evidentă de aceste roluri dificile şi legendare, oferind un joc modern şi, în general, bine stăpânit. Ştefan Radu a compus un Romeo năvalnic, iar Ilinca Neacşu, cu o siluetă de invidiat, o Julieta netradiţională. Totuşi, nu au lăsat o impresie specială (gen a star is born, pe care o au unele debuturi), o aură romantică sau o amprentă emoţională care să te bântuie şi după ce ieşi din sală. Generaţia veteranilor de la „Bulandra” (inclusiv Gheorghe Ifrim şi Radu Amzulescu, în plus faţă de cei menţionaţi deja) a compensat însă prin personalităţile lor artistice mai pregnante şi printr-un joc mai rodat.
În concluzie, noua premieră de la „Bulandra” este destinată în special tinerilor şi o ocazie frumoasă să descopere această piesă de rezistenţă a canonului clasic. În 2024, tragedia lui Shakespeare încă vorbeşte nu doar despre iubire, ci şi despre forţele invizibile care ne modelează vieţile, sistemele (şi, mai nou, algoritmii) care ne despart şi speranţa, oricât de efemeră, că am putea găsi o cale de a le transcende.
Cronică de Alexandra ARES
(Foto afiş: bulandra.ro; foto spectacol: A.A.)
ROMEO ŞI JULIETA
de William Shakespeare
Traducerea şi adaptarea scenică: Eugen Gyemant
Regia: Eugen Gyemant
Decor: Nina Brumuşilă
Costume: Maria Miu
Lighting design: Florin Manu
Sunet: Vlad Stan, Andrei Amariei
Motion design: Irina Bako
Regie tehnică: Alina Manu
Distribuţia:
Ştefan Radu/ Tiberius Zavelea – Romeo
Ana Avram/ Ilinca Neacşu – Julieta
Cornel Scripcaru – Lorenzo
Daniela Nane/ Anca Sigartău – Doica
Gheorghe Ifrim – Capulet
Manuela Ciucur – Lady Capulet
Profira Serafim – Lady Montague
Radu Amzulescu – Ducele Veronei
Mihai Bisericanu – Paris
Vlad Ionuţ Popescu – Mercuţio
Iosif Paştina – Benvolio
Matei Constantin – Tybalt
Cătălin Vîlcu – Gregory
Filip Popescu – Sampson
Tiberius Zavelea/ Ştefan Radu – Balthasar/ Fratele Ioan
Producător: Teatrul „Bulandra”
Data premierei: 9 – 10 noiembrie 2024
