Eugen Gyemant (n. 1985) este unul dintre regizorii români tineri și talentați, cunoscut pentru abordările sale creative și nonconformiste în teatru. A câștigat rapid atenția publicului și a criticii datorită stilului său inovator, care îmbină umorul, jocul metatextual și modernizarea unor texte clasice. Gyemant este apreciat pentru abilitatea sa de a reinterpreta piese cunoscute într-un mod accesibil și captivant pentru publicul contemporan, aducând un suflu proaspăt și o sensibilitate modernă în montările sale, dar a adus și premiere absolute contemporane deosebite. Cel mai recent. Henry Johnson de la Metropolis, montat cu patru actori de top, a frapat prin finețe, profunzime și o sobrietate minimalistă.
Noua sa montare de la Teatrul Bulandra, „Romeo și Julieta”, care a avut premiera pe 17 octombrie, este o producție ambițioasă și mai barocă, realizată special pentru tineri și generația de azi, crescută cu filme și videoclipuri. Avem mai mult umor decât sentiment; energie și ritm, un comentariu nesentimental al celei mai cunoscute povești de dragoste din lume.
„Romeo și Julieta” a fost scrisă de William Shakespeare în jurul anului 1595. Piesa a fost publicată pentru prima dată în 1597, iar versiunile ulterioare au fost revizuite și extinse de autor. Este una dintre cele mai celebre lucrări ale lui Shakespeare și a influențat profund literatura și cultura occidentală.
În viziunea modernă a lui Gyemant, cei doi protagoniști Ștefan Radu și Ilinca Neacșu din seara în care am fost (Ana Avram și Tiberiu Zavelea într-o distribuție alternativă) și grupurile lor de prieteni reflectă genul de tineri pe care îi vedem zilnic, pe stradă sau la mall. Ritualul îndrăgostirii și împerecherii în 2024 este poate nesentimental, dar la fel de intens când un băiat întâlnește o fată și amândoi se îndrăgostesc fulgerător.
Faimoasa scenă a balului pare mai degrabă o scenă contemporană tipică de hookup — inocent, dar năvalnic — din orice club de dans sau rave party. Există referințe ingenioase la street art; unul dintre personaje rămâne în postura de statuie vie pe parcursul unei scene, dar și referințe la arta vechilor maeștri: anumite compoziții de grup moderne sunt realizate după tipicul picturilor și sculpturilor clasice. O altă scenă sugerează celebrele white parties contemporane (aduse recent în prim plan de scandalul cu rapperul american P. Diddy).
Spectacolul devine astfel un teren de joacă pentru copiii „bogați și celebri” din 2024, care se tatuează, ascultă muzică modernă și se îmbracă simplu, în blugi și maieu, chiar dacă fac parte din cele mai bune familii din oraș. Printre ei există și micii lor poseuri, reîncarnări moderne ale dandy-lor de altă dată (Benvolio, interpetat de Iosif Paștina și Mercuțio, interpretat de Vlad Ionuț Popescu). Romeo este un puști imatur care se îndrăgostește des și brusc, iar Julieta este o fată de 14 ani care nu a avut încă un iubit și este cerută în căsătorie de un prieten al familiei, Paris, un bărbat grizonat și înflăcărat, plasat, din punctul de vedere al sensibilității contemporane, într-o zonă comică, de adult cu aspirații de pedofil (fin jucat de Mihai Bisericanu, cu o mare naturalețe).
Este un spectacol și despre falia dintre generații care continuă și în vremurile noastre, în care cei în vârstă au, poate, mai multă înțelepciune, dar sunt mereu înclinați „spre micul aranjament” din simpatii sau antipatii exagerate — spre disperarea generației mai tinere pe care deseori o distrug — prin aceste căsătorii și alianțe de interes, dar și prin exilarea celor care, din motive de hubris a celor vârstnici, devin perosona non grata.
Noua premieră de la Teatrul Bulandra propune, deci, un pelerinaj modern la ruinele unei vechi pasiuni. Este asistată în acest demers de decorul deosebit al scenografei Ninei Brumușilă, unde colonadele și sculpturile clasice coexistă cu stroboscopul și alte efecte de lumini ale maestrului Florin Manu. La rândul lor, costumele Mariei Miu oferă, ca și producția, o fuziune eclectică între vechi și nou. Textul lui Shakespeare se aude impecabil, chiar dacă nu este scutit de anumite inserții care țin de jargonul zilei de azi, și este acompaniat de muzica atmosferică de efect, în general lounge, a lui Vlad Stan și Andrei Amăriei.
Am remarcat-o în primul rând pe Anca Sigartău în rolul doicii (Daniela Nane într-o distribuție alternativă), care face unul dintre cele mai bune roluri ale sale de maturitate, îmbinând cu talent multe registre, de la umor, la sensibilitate și disperare. Este expresivă și cu o mare stăpânire a vocii. M-a mișcat deosebit scena în care Sigartău descoperă presupusa moarte a Julietei, fetița pe care o știe din leagăn în lumina rozalie a zorilor. Aici, spectacolul își îngăduie pentru prima dată să respire; ritmul alert, umorul și coregrafia deseori filmică se retrag pentru a face loc unui moment liric de emoție autentică.
De asemenea, Cornel Scripcaru, în rolul preotului Lorenzo, îl rostește pe Shakespeare cu acel talent unic al său care te face să vrei să-i scrijelești replicile într-un carnețel.
Frumoasa Manuela Ciucur (Lady Capulet) frazează parcă într-un registru mai jos decât de obicei, pentru a transmite cu finețe acel soft power al mamei care capturează adolescentele printr-un control învelit aparent în dragoste. În rândul tinerilor, l-am remarcat pe Matei Constantin (Tybalt), mai rodat cu scena, reușind să combine dezinvolt impulsivitatea tinereții cu o anume maturitate. Poate ceea ce distinge generațiile tinerilor de azi este că rămân, un timp mai îndelungat, la un nivel de „băieți și fete”, mai imaturi decât generațiile anterioare, când tinerii se maturizau mai repede.
Spectacolul se încheie sus, cu un moment liric frumos, ca un ecou al finalului din Oedip-ul lui Andrei Șerban, o altă mare poveste de dragoste spulberată de soartă, de data aceasta pentru o generație de adolescenți.
În ceea ce-i privește pe protagoniști, aflați la început de carieră, s-au achitat cu o dedicație evidentă de aceste roluri dificile și legendare, oferind un joc modern și, în general, bine stăpânit. Ștefan Radu a compus un Romeo năvalnic, iar Ilinca Neacșu, cu o siluetă de invidat, o Julietă netradițională. Totuși, nu au lăsat o impresie specială (gen a star is born, pe care o au unele debuturi) o aură romantică sau o amprentă emoțională care să te bântuie și după ce ieși din sală. Generația veteranilor de la Bulandra (inclusiv Gheorghe Ifrim și Radu Amzulescu, în plus față de cei menționați deja) a compensat, însă, prin personalitățile lor artistice mai pregnante și printr-un joc mai rodat.
În concluzie, noua premieră de la Bulandra este destinată în special tinerilor și o ocazie frumoasă să descopere această piesă de rezistență a canonului clasic. În 2024, tragedia lui Shakespeare încă vorbește nu doar despre iubire, ci și despre forțele invizibile care ne modelează viețile, sistemele (și mai nou algoritmii) care ne despart, și speranța, oricât de efemeră, că am putea găsi o cale de a le transcende.
Cronica de Alexandra Ares
Foto: A.A.
DISTRIBUȚIE
ȘTEFAN RADU/ TIBERIUS ZAVELEA – Romeo
ANA AVRAM/ ILINCA NEACȘU – Julieta
CORNEL SCRIPCARU – Lorenzo
DANIELA NANE/ ANCA SIGARTĂU – Doica
GHEORGHE IFRIM – Capulet
MANUELA CIUCUR – Lady Capulet
PROFIRA SERAFIM – Lady Montague
RADU AMZULESCU – Ducele Veronei
MIHAI BISERICANU – Paris
VLAD IONUȚ POPESCU – Mercuțio
IOSIF PAȘTINA – Benvolio
MATEI CONSTANTIN – Tybalt
CĂTĂLIN VÎLCU – Gregory
FILIP POPESCU – Sampson
TIBERIUS ZAVELEA/ ȘTEFAN RADU – Balthasar/ Fratele Ioan
Regia: EUGEN GYEMANT
Decor: NINA BRUMUȘILĂ
Costume: MARIA MIU
Lightning Design: FLORIN MANU
Sunet: VLAD STAN/ ANDREI AMARIEI
Motion design: IRINA BAKO
Regie tehnică: ALINA MANU
Sufleor: MĂDĂLINA IGNAT
