Acasă Blog Pagina 3
Înainte de a fi ales preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, l-am cunoscut pe domnul Varujan Vosganian ca un suflet deschis comunicării, o inteligenţă apropiată de om şi de breaslă, un intelectual de elită. În postura de demnitar în Parlamentul României, s-a manifestat ca o personalitate puternică şi benefică, cu...
De opt decenii parcurg drumul Bucureşti – Valea Prahovei şi trec, invariabil, prin Comarnic. Acolo s-a născut tatăl meu, în 1909, botezat de principesa Martha Bibescu, iar bunicul meu patern a întemeiat prima şcoală primară din zonă, devenind ulterior inspector şcolar şi inspector general, decorat de regele Ferdinand cu...

Teatrul pensiilor

0
Cei care mă cunosc mai îndeaproape ştiu destul de bine statutul financiar de care beneficiez în calitate de înalt funcţionar al statului pe care l-am slujit nonstop, cu credinţă, inteligenţă, efort maxim, onestitate, sâmbete lucrate, program nenormat, în condiţii uneori de stres maxim. Sunt pur şi simplu uimit aflând de...
Felicit din inimă Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad, la 70 de ani de existenţă! Acest teatru a jucat pentru prima dată Mielul turbat al lui Aurel Baranga, în 1955, dar şi prima satiră românească postrevoluţionară, Miss Babele de subsemnatul, în 1991, într-o vreme în care câţiva dramaturgi români...
Stimate Domnule Victor Rebengiuc, Revista Rinocerul vă transmite, cu profund respect şi admiraţie, cele mai calde felicitări cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 93 de ani. Sunteţi pentru teatrul şi filmul românesc nu doar un reper artistic, ci o conştiinţă vie, un model de verticalitate, rigoare şi demnitate profesională. Generaţii întregi...
La începutul secolului al XX-lea, arta teatrală din Bârlad, deşi prezentă în viaţa comunităţii, stătea încă sub auspiciile nefavorabile ale instabilităţii şi amatorismului. Treptat, se netezeşte calea către aspiraţii mai înalte, ca aceea a înfiinţării unui teatru profesionist. Această dorinţă devine realitate în seara de 28 decembrie 1955, când...
O prefaţă extrem de analitică şi savantă semnată de colegul nostru, dramaturgul Constantin Venerus Popa, mă scuteşte de orice alte consideraţii cu privire la valoarea operei şi mă rezum doar la câteva observaţii legate de ineditul piesei şi teatralitatea lucrării A doua scrisoare pierdută de Eugen Şerbănescu, care abordează...
Ca în fiecare stagiune românească, apare câte un dramaturg-surpriză din lumea occidentală, descoperit de cercetătorii şi căutătorii de valori, tradus repede şi jucat imediat pe scenele autohtone. De data aceasta este vorba despre Tiago Rodrigues, născut în 1977 în Portugalia, de profesie regizor de teatru, dramaturg şi producător, iar...
Motto inedit: „Mi-e frică de cei proşti şi răi.” – Ion Luca Caragiale Aseară, la Teatrul Dramaturgilor Români, a avut loc o întâlnire de suflet cu spiritul lui Ion Luca Caragiale, adus în prim-plan de unul dintre cei mai importanţi oameni de teatru: domnul Alexa Visarion. Născut la Botoşani, sub semnul...

Marin Sorescu 90

0
În 2026, se împlinesc 90 de ani de la naşterea lui Marin Sorescu, precum şi 30 de ani de la dispariţia polivalentului scriitor (poet, dramaturg, prozator, eseist, traducător), unul dintre numele emblematice ale Generaţiei ’60. Între 24 ianuarie şi 3 martie, la sediul MNLR din str. Nicolae Creţulescu, nr. 8,...

Recomandări Teatrale

Carte

Lansare de carte Varujan Vosganian, „150 de proeme”

0
Marţi, 20 ianuarie 2026, la Sala Media a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, scriitorul Varujan Vosganian şi-a lansat volumul 150 de proeme,...

Opinii

Despre orgiile Lipscanilor din secolul trecut, CRAII DE CURTEA-VECHE, la TNB

1
Teatrul Naţional din Bucureşti a venit cu o a doua dramatizare în această primăvară (prima fiind Repetiţie  pentru o lume mai bună de Mihai...

Frenezia comediei

Cart 0 lei 0.00
My cart
Your cart is empty.

Looks like you haven't made a choice yet.