Dinu Grigorescu
82 ARTICOLE
0 COMENTARII
Dinu Grigorescu (n. 4 iunie 1938, Ploiești, România) este dramaturg, poet, prozator, jurnalist, critic teatral, editor şi specialist în administraţia publică, fiind unul dintre cei mai prolifici dramaturgi români din generaţia optzecistă. A publicat 52 de cărţi de teatru, poezie şi proză, 65 de comedii (dintre care i s-au jucat doar 20 ca spectacole scenice, radiofonice, TV şi lecturi) şi 5 volume de critică teatrală. Deţine numeroase premii literare, inclusiv pe cel al Uniunii Scriitorilor pentru cartea de dramaturgie publicată la Editura Academiei în 2021.
Desfrâu stilizat și bine regizat de Dragoș Galgoțiu – O altă opinie despre premiera CRAII DE CURTEA-VECHE la TNB
Dinu Grigorescu - 3
Cred că s-ar fi bucurat mult Nenea Iancu dacă ar fi ştiut acolo, la Cimitirul Bellu, că fiul lui bastard, pe care l-a ocrotit şi păcălit financiar, este jucat la Teatrul Naţional din București ce poartă renumele familiei. Curios, am căutat mormântul lui Mateiu şi l-am găsit uşor, pe...
Autor spaniol – Joan Yago, titlu englezesc – YOU SAY TOMATO
Regia – bună: Florin Liţă
Distribuţia:
Irina Ştefan – excelentă în rolul Rosó
Denis Hanganu – OK în rolul Santi
Bianca Cuculici – Jurnalista (apariţie video)
Daniel Buglea – Tehnicianul
Decorul – simplu, spaţios şi frumos: Daniel Vizitiu
Muzică de calitate
Durata spectacolului...
Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2019, Peter Handke este inventatorul, la doar 24 de ani, al unei specii de teatru – piesă de vorbit –, odată cu publicarea, în 1966, a textului Insultarea publicului.
Montată în acelaşi an la Frankfurt, piesa atrage imediat un tun de critici din...
Un text epic în cheia unui selfie nondramatic, la TNB – REPETIŢIE PENTRU O LUME MAI BUNĂ
Dinu Grigorescu - 0
Am vizionat la TNB un spectacol care în mod înşelător se numeşte Repetiţie pentru o lume mai bună, căci nu e vorba de aşa ceva. Piesa – ne-piesă – reprezintă în esenţă viaţa unei familii de cartier surprinse în câteva ipostaze teatrale, dar majoritatea nondramatice pe care regia le...
Titlul piesei, Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals, nu concordă cu conţinutul acesteia. Noi am înţeles de mult că tânăra generaţie este mai deşteaptă decât generaţia noastră şi că îşi face drum şi cu coatele, şi cu creierul. Raportându-mă la ce-mi spunea mama mea, nu era...
Casa Regală britanică poate fi invidioasă pe Casa Regală a României pentru pălăriile şi costumele de vis realizate de doamna Doina Levintza, care pur şi simplu ne-au uimit la premiera de aseară (24 martie) a domnului Dan Puric, intitulată Călătoria, cu un scenariu nonverbal, fără să precizeze unde se...
Dan Tudor este OMUL şi regizorul ZILEI şi la Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din Braşov
Dinu Grigorescu - 0
Nu doar cu Iuliu Maniu am avut prilejul de a purta o scurtă conversaţie care mi-a rămas adânc înfiptă în memorie, dar şi cu Victor Eftimiu, omul care a avut succes literar în perioada interbelică şi se bucură în continuare de succes post-mortem. Domnul Eftimiu fusese coleg de liceu...
Ioan Andrei Ionescu face un one-man show reușit la TNB
Despre haosul trăirilor unui homeless
Margaret Mazzantini este o scriitoare şi actriţă italiană, născută la Dublin în 1961. După o carieră artistică în teatru, cinema şi televiziune, răsplătită cu numeroase premii pentru interpretare, Margaret Mazzantini a renunţat la scenă în favoarea...
Premieră inedită la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte Regia: Alexander Hausvater
Mi-am pus întrebarea dacă Ambasada Republicii Populare Chineze ar putea viziona acest spectacol despre împărăteasa Chinei de la finele secolului al XIX-lea, o veritabilă dictatoare naţionalistă total ostilă Occidentului civilizat în datele concrete ale acelei epoci, când un imperiu...
Ce m-a surprins cel mai plăcut a fost invazia spectatorilor care pur şi simplu au cotropit sala de spectacole! Şi nu era un public de târg de moşi de pe vremea lui Pazvante, ci un public de teatru autentic, de toate vârstele, dar care era familiar cu fenomenul teatral...
Recomandări Teatrale
Camil Petrescu, „MITICĂ POPESCU” şi Dan Tudor, un mariaj fericit
Destinul dramaturgic al lui Camil Petrescu este dramatic şi plin de învăţăminte pentru contemporani. Din „Jurnalul” publicat de editura doamnei Florica Ichim rezultă că...
Carte
Momente speciale în FNT: Albumul „TNC – Purcărete & Boroghină. Pelerini...
La Festivalul Național de Teatru au fost organizate evenimente speciale dedicate lui Silviu Purcărete, marcând 50 de ani de carieră a acestui regizor emblematic....
Opinii
REPETIȚIE PENTRU O LUME MAI BUNĂ la TNB
Dacă vrei succes de box office nu poți avea un erou antipatic și nihilist așa cum are Mihai Radu în romanul omonim, modelat de...