Legile istoriei sunt la fel de dure şi implacabile ca legile fizicii şi nu pot fi ignorate decât cu rea-credinţă şi în detrimentul celor care încearcă să le nesocotească. Preluarea Basarabiei de către Imperiul Ţarist s-a realizat în timpul războaielor napoleoniene, mai exact în 1812. La Hanul lui Manuc, situat în centrul istoric al Bucureştiului, am aflat legenda conform căreia ţinutul basarabean, slab populat, ar fi fost pierdut la un joc de cărţi chiar de către domnul Manuc. Se spune că acesta, poliglot cunoscător a şapte limbi şi spion simultan pentru România, Turcia şi Rusia, folosea hanul ca pe o veritabilă platformă de comunicare diplomatică.
Au urmat 150 de ani de rusificare, proces intensificat după războiul de indpendenţă ruso-turco-român, când am primit Buceagul şi Dobrogea, obţinând astfel ieşirea la mare. Din perspectiva rusească, România a fost considerată compensată cu teritorii luate de la turci, care, ulterior, au fost revendicate de bulgari în contextul Marii Uniri din 1918. Pactul Ribbentrop ‒ Molotov a redesenat harta regiunii, stabilind noile frontiere.
Din nefericire, istoria ne oferă lecţii dure. În perioada interbelică, lideri precum Iuliu Maniu şi Nicolae Titulescu recomandau menţinerea unor relaţii bune cu vecinii, conştienţi de fragilitatea echilibrului geopolitic din regiune.
Cele două limbi, româna şi rusa, au coexistat. Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău are marele merit de a contribui esenţial la unitate prin spectacole rare în limba maternă, limba lui Eminescu.
Spectacolul Grădina de sticlă, regizat de Petru Hadârcă şi bazat pe dramatizarea Marianei Onceanu după romanul omonim scris de Tatiana Ţîbuleac, evocă povestea unei fete orfane adoptată de o rusoaică vânzătoare de sticle goale, sufletistă, care pune la dispoziţie româncei nu doar afecţiunea sinceră, dar şi posibilităţile materiale de a urma şcoala şi de a se dezvolta armonios la vârsta pubertăţii-adolescenţei, ajutând-o astfel să devină medic, însă cu o singură condiţie: să înveţe limba rusă şi să îşi păstreze imaculată moralitatea, ceea ce nu se poate întâmpla, deoarece fata aude vocea sângelui şi doreşte şi reuşeşte să înveţe limba română, dar nu poate evita un viol sălbatic.
Desfăşurarea piesei este tributară epicului, cu numeroase momente dramatice, individuale şi colective, care redau naturalist lumea din perioada comunistă a Basarabiei marcate de sărăcie, izolaţionism şi patriotism al veteranilor cu decoraţii sovietice. O întreagă lume (periferică, dar autentică) se perindă prin roman (piesă), comunicarea fiind din rusă în română şi nu invers.
Rusoaicele sunt femei frumoase, puternice, elegante şi dominatoare în furnicarul etnic eterogen pe care spectacolul îl subliniază cu fineţe şi obiectivitate evidentă. Aşa a fost să fie!
Decorul este rural, primitiv, cu case din lemn etajate, specifice unui cătun de margine, unde preocupările nu sunt filosofice sau abstracte, ci strict legate de supravieţuire. Oamenii trăiesc pur şi simplu viaţa dictată de conjuncturi. Scenografia (Adrian Suruceanu) aduce un mesaj de simplitate maximă, cu multiple sugestii conjuncturale, date fiind numeroasele schimbări de vârstă ale fetei orfane care merge înainte într-o viaţă care pare că stă pe loc. Este un tablou de epocă întins pe mai multe perioade, care nu schimbă nimic în stilul de viaţă şi în modalităţile de trai ale oamenilor din acel context şi în care apar toate vârstele: bătrâni, tineri, adulţi, şcolari, fete cu şorţuleţe, profesori de educaţie fizică, muncitori şi delincvenţi, invalizi de război, oameni cu şi fără suflet, vânzători de plăcinte, o întreagă umanitate la un capăt de lume.
Eroina îşi povesteşte viaţa, păcatele şi trecutul, care prind viaţă scenică, adesea însoţite de o încărcătură emoţională şi muzicală puternică, cu certe valori artistice. Fiecare actor are un rol, o sarcină-simbol şi misiunea de a reconfigura trecutul pentru noile generaţii de spectatori ce au umplut până la refuz uriaşa sală „Ion Caramitru” a TNB.
Epoca limbii române din Basarabia este personajul principal al acestei construcţii dramatice care reuşeşte să surprindă şi sufletul rus umanist al oamenilor simpli.
A fost vizibil un mare efort actoricesc, regizoral, scenografic, muzical, într-un realism profund care mi-a adus aminte de tablourile lui Tintoretto, deşi trendul teatrului contemporan este altul (un autor român creează acum dramaturgie despre Elon Musk, plasând acţiunea pe Lună, cu clarviziunea lui Jules Verne!).
Fluviul epic nu poate evita unele redundanţe şi lungimi, la fel cum unele imagini scenice pot părea repetitive. Însă succesul piesei şi al mesajului de a învăţa limba română în condiţii de dictatură lingvistică inedit, complex, trist şi, totodată, optimist este absolut remarcabil. Aceste consideraţii merg dincolo chiar şi de emoţia orfelinei, care, deşi puternică, nu reprezintă o temă nouă.
Orfana (Diana Decuseară-Onică) este naratorul şi dirijorul fluxului de amintiri pe care le traversează în diferite ipostaze, costume şi epoci, cu timiditate, dar şi cu demnitate şi o fragilitate emoţională ce evocă imaginea unui personaj martor al propriei sale existenţe.
Clona ei, Corina Rotaru, o însoţeşte ca o umbră pe orfană, marcând metamorfoza personajului pe parcursul spectacolului.
În acelaşi timp, Angela Ciobanu o interpretează pe rusoaica Tamara Pavlovna, într-un rol deosebit de semnificativ şi curajos, abordat atât prin scriitură, cât şi printr-o interpretare profund umanistă.
Spectacolul este marcat de o multitudine de scene care se desfăşoară în cascadă, solicitând actorii prin escalade dramatice, dansuri, confruntări, defilări, schimburi de replici, contradicţii şi complicaţii atent orchestrate regizoral şi minuţios realizate actoriceşte. O lume post-Gorki din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească.
Un personaj memorabil este veteranul decorat, interpretat de Anatol Durbală, care, după pierderea unui picior, defilează prin scenă mai degrabă vesel decât trist, eu, ca spectator, fiind mai mult trist decât vesel la gândul morţilor şi răniţilor din războiul ruso-ucrainean.
Cei 17 actori, fiecare având propriul moment de spectaculozitate, au obţinut pe merit aplauzele generoase ale publicului.
Un moment deosebit l-a constituit şi prezenţa pe scenă a domnului Mircea Rusu, în calitate de reprezentant al conducerii TNB, care a înmânat un trofeu domnului Petru Hadârcă, ce i-a adus un omagiu memoriei lui Ion Caramitru, cel care a pus bazele turneelor anuale ale Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău la Bucureşti (şi ulterior la Iaşi), precum şi ale Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti la Chişinău.
Valoarea întregului spectacol constă prin ţesătura de păianjen care capturează o serie de personaje, profesii şi vârste bine identificate şi dezvoltate portretistic cu migala unui mare artist şi pe modul de a crea o atmosferă umană profundă care ne aminteşte cumva de faimoasa Menajerie de sticlă a lui Tennessee Williams, pe coordonatele şi tematicile specifice unei lumi condamnate să trăiască într-o simbioză lingvistică din motive istorice, politice, ideologice care depăşesc puterea individului supus destinului forţei de supravieţuire a limbii române. Aşadar, ni se transmite o mare dorinţă de a nu ne pierde identitatea naţională.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
(Foto: tnb.ro)
Grădina de sticlă
după romanul omonim de Tatiana Ţîbuleac
Regia: Petru Hadârcă
Dramatizarea: Mariana Onceanu
Scenografia: Adrian Suruceanu
Pictor costume: Stela Verebceanu
Muzica originală: Valentin Strişcov
Univers sonor: Valentin Strişcov
Mişcare scenică: Oleg Mardari
Proiecţie video: Radu Zaporojan
Afiş: Ian Onică
Distribuţia:
Lastocika: Diana Decuseară-Onică
Lastocika în copilărie, Tamara: Corina Rotaru
Tamara Pavlovna: Angela Ciobanu
Zahar Antonovici: Anatol Durbală
Şurocika: Mihaela Strâmbeanu
Bella Isaakovna: Anişoara Bunescu
Katiuşa, Asistenta 1: Olesea Sveclă
Raia, Varea: Tatiana Lazăr
Tonea, Asistenta 2: Doriana Zubcu-Marginean
Polcovnicul: Ion Mocanu
Rodion Eduardovici, Chira, Beţivul 1: Iurie Focşa
Lioncik: Alexandru Pleşca
Maricica, Greta: Rusanda Radvan
Pavlik: Petru Marginean
Oxanka: Draga-Dumitriţa Drumi
Dmitri, Beţivul 2: Vlad Ropot
Radu: Igor Babiac
Producător: Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Chişinău
Data premierei: 12 septembrie 2024
