Felicit din inimă Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad, la 70 de ani de existenţă! Acest teatru a jucat pentru prima dată Mielul turbat al lui Aurel Baranga, în 1955, dar şi prima satiră românească postrevoluţionară, Miss Babele de subsemnatul, în 1991, într-o vreme în care câţiva dramaturgi români se adunaseră în Cenaclul de dramaturgie „Dragon”, iniţiat de Paul Everac, Mihai Ispirescu şi Tudor Popescu, ce se simţeau alungaţi din repertorii.
Doresc să evoc şi memoria celui mai longeviv secretar literar din România trecut în nefiinţă şi uitat de istorie în 2017, Vasile Mălinescu, şi actorii de comedie notorii Constantin Petrican, fost student al lui Toma Caragiu, şi colegul său de scenă Gheorghe Leahu, de a căror prestaţie actoricească m-am bucurat din plin în perioada respectivă.
Comedia satirică Miss Babele, în regia lui Bogdan Ulmu, premieră absolută a dramaturgiei româneşti postrevoluţionare a teatrului bârlădean în iunie 1991, a fost o montare de neuitat pentru mine. În acea distribuţie jucau mari comici ai teatrului românesc fixaţi în teatrul care a purtat numele marelui regizor şi scriitor Victor Ion Popa, toţi trecuţi treptat în lumea umbrelor definitive.
Las documentele să vorbească pentru cititori şi pentru istorie.
„Referat
«Miss Babele» este o radiografie postoperatorie a unei adânci incizii în cotidian, o comedie metaforă cu subiect politic acid, scrisă cu dezinvoltură satirică, având o replică sprinţară, spirituală şi plină de haz, cu personaje coşmăreşti pentru care Revoluţia s-a dovedit «avalanşa» care le-a prăbuşit puterea şi înălţimea telescaunului. Operând cu simboluri ca: Muntele, Telescaunul, Babele, Prăpăstiile Noastre etc., recurgând la un ritm alert şi la construcţia unor replici scurte, foarte vii, pline de spirit, la vorbe de duh şi la poante pline de echivoc, dar netriviale, autorul demonstrează o reală capacitate de comediograf, de simţ comic nativ, de bună calitate, făcând din acest text scris cu talent şi curaj o comedie satirică valoroasă, care să intereseze nu numai teatrul sau regizorii, ci mai ales publicul de toate categoriile, vârstele şi culorile politice, ceea ce reprezintă un deziderat vital pentru teatrul zilelor noastre. Această opţiune repertorială întruneşte adeziunea conducerii Teatrului «V. I. Popa» din Bârlad şi a Consiliului de Administraţie.”
Vasile Mălinescu, teatrolog, secretar literar (mai 1991)
Neavând curajul să aducă spectacolul în Bucureşti la Festivalul „I. L. Caragiale”, el a rămas cunoscut numai pe plan local, dar cred că e indicat să prezentăm şi cronica reputatului critic Teodor Pracsiu de natură a valida opţiunea repertorială şi succesul acelui spectacol jucat cu mult talent şi bucurie actoricească.
„Un pamflet politic
Vocaţia de comediograf − dezinvolt şi eficace − a dramaturgului Dinu Grigorescu se verifică, iată, şi după Revoluţia din decembrie 1989. În timp ce nu puţini autori dramatici produc astăzi nedumeriri şi semne de întrebare persistente, fiindcă stau încă în expectativă (bănuim că din raţiuni complexe şi net diferenţiate), Dinu Grigorescu a scris deja o piesă, «Miss Babele», pe care a propus-o în premieră absolută scenei bârlădene. Este o comedie în trei acte, cu tentă de pamflet politic, mai mult decât sprinţară, zglobie şi spirituală, cu personaje pentru care Revoluţia s-a dovedit hârtia de turnesol, dezvăluindu-le brusc autenticitatea nudă. Orizontul existenţial al acestei lumi locvace este unul îngust, mărunt, vegetativ şi profitabil terestru şi «materialist», compus din tentaţii comune şi plăceri efemere, din taifas şi «filosofie» facilă şi oarecum cinică. Energiile se dispersează şi se consumă în iniţiative plate şi fără substanţă. Această lume îşi caută încă un sens şi o motivaţie. La primul nivel de semnificaţie, ea ne apare ridicolă şi chinuită, meschină, marginalizată şi nesemnificativă. Finalul piesei şi al spectacolului argumentează ideea că aceşti oameni − comuni şi groteşti în multe privinţe − nu ştiu să fie fericiţi, nu au dramul de seriozitate care să-i facă plauzibili în ordinea omenescului. Agitaţia lor capătă impulsuri mecanomorfe, amintind izbitor de mişcarea marionetelor. Autorul creează şi acumulează infatigabil sloganuri postrevoluţionare, calambururi, vorbe de duh, maxime straşnice, ziceri fără perdea, judecăţi şi paradoxuri, probând o indiscutabilă capacitate de invenţie verbală şi un simţ comic natural, de sorginte şi în cea mai bună descendenţă caragialiană. Confiscată de realitatea imediată, piesa lui Dinu Grigorescu absoarbe realul cu nesaţ şi-l restituie pe felii pitoreşti.”
Teodor Pracsiu (Ziarul „Adevărul”, Vaslui, iunie 1991)
Veteranii teatrului bârlădean îşi aduc aminte că tot aici, în perioada dictaturii şi a cenzurii politice, a fost jucată şi piesa mea, Fluturi de noapte (1986 – 1987), care, într-o singură stagiune, a adunat 100 de reprezentaţii, după o vizionare istorică la care au participat 19 tovarăşi activişti din judeţul Vaslui şi din oraşul Bârlad.
De asemenea, trebuie să ne amintim şi de faimoasele colocvii de dramaturgie care adunau toată floarea cea vestită a teatrului românesc în anii ’70 – ’80 şi pe marii regizori ai epocii respective, dar şi de festivalurile moderate de celebrul teatrolog Valentin Silvestru, al cărui centenar de la naştere a fost comemorat de revista Rinocerul prin volumul Hipnoza comediei, lansat recent nu la Bârlad, ci la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti.
Simţim enorm sentimentele şi detestăm resentimentele!
Dinu GRIGORESCU
