Dramaturgul Matei Vişniec, regizorul propriei sale piese Cabaretul cuvintelor, prezentată în 16 noiembrie 2025 la Festivalul Internaţional de Teatru „Liviu Ciulei” de la Piteşti, impresionează prin originalitatea absolută a acestui spectacol, care captivează publicul încă din primele minute prin modul cu totul neobişnuit de a aborda naraţiunea dramatică. Este o scriitură care nu seamănă cu nimic din ceea ce există în volumele sale anterioare sau pe scenele lumii, revendicându-se deopotrivă de la absurd şi de la un suprarealism cu rădăcini în savoarea limbii române.
La temelia acestei dramaturgii insolite şi inovatoare se află, desigur, moştenirea Cântăreţei chele, însă aici premisa devine alta: într-un compartiment de tren, două personaje, un cuplu care convieţuieşte de ani buni, află pe parcursul dialogului că nu se cunosc deloc, nici măcar adresa sau patul pe care îl împart. Limbajul se dezintegrează treptat, iar imaginile se supranaturalizează, asemenea Rinocerilor lui Ionesco. Dar, spre deosebire de Ionesco, Vişniec respectă structura limbajului uman şi o descompune până la molecule, literele.
Spectacolul începe cu imaginea dramaturgului blând, meditativ, scriind la o maşină veche de scris. El le explică spectatorilor premisa: fiecare actor reprezintă o literă a alfabetului, iar literele se combină în cuvinte, cuvintele în propoziţii, propoziţiile în poveşti. Absurdul se ramifică într-o direcţie nouă, deschizând o poiană literară neexplorată. Aflăm genealogia cuvintelor, sensuri ascunse care ne scapă din neatenţie sau obişnuinţă. Există cuvinte în interiorul altor cuvinte: cuvântul „ou primordial”, ascuns în cifra 9, sau cuvântul „păr”, ascuns în „împărat”.
Cei zece actori, bărbaţi şi femei, devin alchimişti ai limbajului. Prin ei, o poveste profund românească prin expresie şi universală prin esenţă capătă forme neaşteptate. Eugène Ionesco este depăşit prin tehnica vişnieciană, care păstrează un filon beckettian, o combinaţie între absurd şi realismul narativ din Aşteptându-l pe Godot.
Cuvintele lui Vişniec au, asemenea autorului, dublă cetăţenie: română şi franceză. Consider că acest academician cu drepturi depline ar fi meritat de mult să se regăsească pe lista propunerilor la premii internaţionale majore, pentru că opera sa acoperă toate domeniile literaturii şi se bucură de o apreciere unanimă. Faptul că dramaturgul provine din teritoriile sacre ale Bucovinei, unde teatrul îi poartă numele şi îi montează constant piesele, conferă scriiturii o blândeţe şi o înţelepciune ancestrală.
Cuvintele aparent banale, pe care le rostim mecanic, devin aici personaje ce cuceresc publicul treptat, pe măsură ce povestea înaintează. Dramaturgul foloseşte monologul extins, dar şi dialogul dinamic, armonizate impecabil de regizorul Vişniec. Un moment excepţional este cel al cuvintelor politicianiste, deşucheate, goale de sens, perfect recognoscibile în viaţa publică contemporană.
De mare emoţie este şi povestea mamei, căci primul cuvânt al piesei este „mamă”. Bucuria supremă a acesteia este copilul care învaţă să stea pe oliţă, iar autorul îşi permite chiar să „se joace” cu limbajul intim al acelui produs din oliţă, rezultând o scenă de o tandreţe extraordinară, în care maternitatea şi copilăria se contopesc. În plus, spectacolul capătă o dimensiune aparte prin cubul-Proges, acest dispozitiv ingenios care prilejuieşte o dezvăluire scenică spectaculoasă şi savuroasă, deschizând o lume nouă de sensuri poetice şi sărituri semantice. Cubul devine un adevărat laborator al limbajului, unde cuvintele sunt tăiate, recompuse, rotite, răsturnate, un microunivers în care alfabetul prinde viaţă şi permite publicului să surprindă nuanţe ascunse, direcţii neaşteptate şi straturi subtile ale textului vişniecian. Este, de fapt, o poartă simbolică spre arta cuvântului ca organism viu, mereu în mişcare, mereu capabil să creeze realităţi paralele.
Piramida cuvintelor creşte, scena se încarcă de umanitate eternă şi de adevăruri esenţiale. Spectacolul este extrem de dificil, dar perfect realizat artistic. Mişcarea scenică este continuă, ritmurile amintesc uneori de cabaret şi de aici titlul sublim, Cabaretul cuvintelor.
Actorii funcţionează pe principiul „toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Costumele, schimbate des şi impecabile, sporesc dinamismul. Cele zece cutii-decor, corespondente celor zece actori, construiesc spaţii simbolice pentru momentele individuale şi pentru zonele publice, unde cuvintele mincinoase ale demagogilor prind formă scenică.
Pe fundal, pe toată lăţimea scenei, imaginile video se sincronizează perfect cu sensurile discursului scenic. Remarcabil momentul „rădăcinilor”, ilustrat prin coroana unui copac monumental.
Muzica şi coregrafia adaugă un plus de dificultate, dar şi de frumuseţe acestei viziuni hibride dintre absurd şi real. Publicul a râs, a aplaudat, dar, cel mai important, s-a lăsat cucerit, scenă cu scenă.
Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, condus de regizorul Dan Tudor, merită felicitat pentru aducerea acestui spectaculos festival Internaţional, desfăşurat cu imens succes pe plaiurile argeşene.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
(Foto: Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava)
Cabaretul cuvintelor
Text şi regie: Matei Vişniec
Decor şi costume: Andra Bădulescu Vişniec
Coregrafia: Alice Veliche
Muzica originală: Bobo Burlăcianu
Sound design: Claudiu Urse
Video design: Mihai Nistor
Grafică şi light design: Sebastian Raţiu
Distribuţia:
Bogdan Amurăriţei
Răzvan Bănuţ
Horia Butnaru
Cristina Florea
Diana Lazăr
Delu Lucaci
Alexandru Marin
Cătălin Ştefan Mîndru
Cosmin Panaite
Clara Popadiuc
Producător: Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava
Data premierei: 18 octombrie 2025
