Sibiu, 28 iunie. Cea de-a şaptea zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari şi importante festivaluri de teatru şi artele spectacolului din lume, a adus din nou magia pe scena din Sibiu prin evenimentele speciale, spectacolele de teatru, dans, muzică şi...
O piesă numai cu cinci personaje, în regia lui Claudiu Goga, izbuteşte performanţa de a ţine trează atenţia spectatorilor pentru o naraţiune foarte clară dedicată visului american, în formatul lui mai puţin cunoscut, de coşmar. No worries, Cătălinicika! este povestea unei fete de condiţie modestă ajunse la New York prin...
Am vizionat şi am scris despre spectacolul Proorocul Ilie de la TNB, construit pe grandomanie scenică, dar, ca ortodox practicant, cu bunici şi străbunici preoţi venerabili şi pe deasupra şi gratulat de Preafericitul Patriarh Teoctist, cu binecuvântări şi aprecieri pentru sprijinul pe care l-am acordat din funcţiile publice avute...
Contrar modei de a miza pe reinterpretări radicale ale clasicilor, spectacolul Cerere în căsătorie (care îmbină ingenios piesele într-un act Ursul şi Cerere în căsătorie de A. P. Cehov), în regia şi scenografia lui Alexandru Grecu, vine ca o gură de aer proaspăt pentru iubitorii de teatru clasic, montat...
Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2019, Peter Handke este inventatorul, la doar 24 de ani, al unei specii de teatru – piesă de vorbit –, odată cu publicarea, în 1966, a textului Insultarea publicului. Montată în acelaşi an la Frankfurt, piesa atrage imediat un tun de critici din...
Textul reprezintă debutul dramaturgic meritoriu al tinerei actrițe Cătălina Mihai, premiat de Revista Rinocerul pe data de 19 ianuarie 2026, la Teatrul Evreiesc de Stat din București. E un spectacol construit la intersecția melodramei cu introspecția — un coming of age story al unei fete pornite, ca și autoarea,...
„Anatomia unui clișeu” este acel gen de spectacol, jumătate cabaret,jumătate one-woman show, pe care ți-ai dori să-l savurezi într-un bar, cu un pahar de martini – dulce amar și imposibil de refuzat -  și care te conduce spre o întâlnire cu tine însuți și cu fostele tale relații.
Mi-am pus întrebarea dacă nu cumva spectacolul Falsa servitoare ne propune şi un fals Marivaux, după ce văzusem şi încercările de modernizare a piesei Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni. Salut prezenţa celor doi mari comediografi cu operele lor nemuritoare pe scenele Teatrelor „Alexandru Davila” Piteşti şi „Maria...
Premieră tulburătoare (2 decembrie 2021) la Teatrul condus de George Mihăiţă, cel de Comedie, cu un final de-a dreptul cumplit! Firesc, dacă reținem că și-au dat mâna în acest spectacol rar doi dintre cei care ne amintesc de un celebru roman al lui Goethe, „Suferințele tânărului Werther”, simbol al...
Luna mai, deşi popular este cunoscută drept luna florilor, a fost şi luna festivalurilor teatrale, cuprinzând un amplu buchet de evenimente culturale. S-a început cu festivalul dedicat de Institutul Cultural Român regizorului Alexander Hausvater, Între contrast şi armonie. O viaţă dedicată teatrului (14 – 18 mai), desfăşurat la Teatrul Evreiesc...

Recomandări Teatrale

Carte

Dublă lansare de carte teatrală la Bookfest: Carmen Mihalache şi Alexandra...

0
Joi, 29 mai, pe Scena Agora din cadrul Salonului Internaţional de Carte „Bookfest” 2025, ediţia a XVIII-a (invitat de onoare: Portugalia), la ora 17.00,...

Opinii

Satisfacerea publicului în YOU SAY TOMATO – Premieră 9G la TNB

0
Autor spaniol – Joan Yago, titlu englezesc – YOU SAY TOMATO Regia – bună: Florin Liţă Distribuţia: Irina Ştefan – excelentă în rolul Rosó Denis Hanganu...
Cart 0 lei 0.00
My cart
Your cart is empty.

Looks like you haven't made a choice yet.