Ziua Mondială a Teatrului a fost iniţiată în 1961 de Institutul Internaţional de Teatru ITI. Este sărbătorită anual la 27 martie de către Centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru. Pentru a marca această ocazie sunt organizate diverse evenimente de teatru naţionale şi internaţionale. Una dintre cele mai importante dintre acestea este difuzarea Mesajului Zilei Mondiale a Teatrului prin care, la invitaţia ITI, o figură de talie mondială îşi împărtăşeşte reflecţiile asupra temei teatrului şi culturii păcii. Primul mesaj al Zilei Mondiale a Teatrului a fost scris de Jean Cocteau în 1962.
Autorul Mesajului Internaţional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2026 este actorul Willem Dafoe, actualul director artistic al Departamentului de Teatru de la La Biennale di Venezia, unul dintre membrii fondatori ai legendarei trupe The Wooster Group:
„Sunt cunoscut, înainte de toate, ca actor de film. Însă rădăcinile mele sunt adânc înfipte în teatru. Din 1977 până în 2003, am făcut parte din The Wooster Group, creând şi jucând piese originale la The Performing Garage în New York şi plecând în turnee în întreaga lume. Am lucrat, de asemenea, cu Richard Foreman, Robert Wilson şi Romeo Castellucci. Astăzi, sunt directorul artistic al Bienalei de Teatru de la Veneţia. Această numire, tot ce se întâmplă acum în lume şi dorinţa mea de a mă întoarce pe scândură mi-au întărit convingerea în puterea pozitivă, unică şi în importanţa vitală a teatrului.
La începuturile mele modeste în The Wooster Group, aveam uneori foarte puţin public la spectacolele din New York. Regula era simplă: dacă erau mai mulţi performeri pe scenă decât spectatori în sală, puteam anula reprezentaţia. Dar nu am făcut-o niciodată. Mulţi dintre noi nu aveam studii de teatru; eram oameni din discipline diferite care s-au adunat să creeze împreună. Aşa că the show must go on nu era neapărat deviza noastră, ci mai degrabă simţeam o obligaţie sacră de a ne onora întâlnirea cu publicul.
De multe ori repetam ziua, iar seara prezentam materialul ca pe un «proces în lucru». Lucram uneori ani de zile la un singur spectacol, supravieţuind din turneele cu producţii mai vechi. Să munceşti atâta timp la o singură piesă devenea, recunosc, obositor; repetiţiile erau uneori chinuitoare, dar acele prezentări publice erau mereu pline de entuziasm – chiar şi atunci când publicul minuscul părea să ne condamne lipsa de relevanţă. Atunci am înţeles că, indiferent de numărul celor din sală, publicul – în calitatea sa de martor – este cel care dă sens şi viaţă teatrului.
E ca semnul acela dintr-o sală de jocuri de noroc: Trebuie să fii prezent ca să câştigi. Experienţa împărtăşită, în timp real, a unui act de creaţie – care poate fi regizat şi calculat, dar care este mereu diferit – rămâne forţa incontestabilă a teatrului. Social şi politic, teatrul nu a fost niciodată mai important pentru felul în care ne înţelegem pe noi înşine şi lumea în care trăim.
«Elefantul din cameră» sunt noile tehnologii şi reţelele sociale. Ele ne promit conectare, dar, în realitate, par să ne fi fragmentat şi izolat unii de ceilalţi. Îmi folosesc computerul zilnic, chiar dacă nu am social media; m-am căutat pe Google şi am cerut informaţii de la AI. Dar trebuie să fii orb să nu vezi cum contactul uman riscă să fie înlocuit de relaţia cu ecranele. Deşi tehnologia ne serveşte, problema profundă rămâne: nu mai ştim cine se află la celălalt capăt al firului, iar asta contribuie la o criză a adevărului şi a realităţii. Internetul poate ridica întrebări, dar rareori reuşeşte să captureze acea stare de uimire pe care o creează teatrul. O uimire care se naşte din atenţie, din implicare şi din comunitatea spontană a celor aflaţi într-un cerc de acţiune şi reacţie.
Ca actor şi creator de teatru, rămân un adept al puterii sale. Într-o lume tot mai divizată, mai controlată şi mai violentă, provocarea noastră este să nu lăsăm teatrul să fie corupt: nici să devină o simplă afacere comercială care oferă divertisment prin distragere, nici să rămână o instituţie prăfuită care doar conservă tradiţii. Trebuie, în schimb, să-i hrănim puterea de a conecta oameni, comunităţi şi culturi şi, mai ales, capacitatea de a ne întreba: încotro ne îndreptăm?
Teatrul adevărat provoacă felul în care gândim şi ne încurajează să ne imaginăm lucrurile la care aspirăm. Suntem animale sociale, proiectaţi biologic pentru a interacţiona cu lumea. Fiecare simţ este o poartă către o întâlnire, iar prin această întâlnire ne definim mai clar pe noi înşine. Prin poveste, estetică, limbaj, mişcare şi scenografie, teatrul, ca formă de artă totală, ne poate face să vedem ce a fost, ce este şi, mai ales, ce ar putea deveni lumea noastră.”
Revista RINOCERUL
(Foto: Laura Nicolaescu)
