Cu o inimă îndurerată, comunitatea literară din întreaga lume îşi ia adio de la unul dintre cei mai străluciţi autori ai timpurilor moderne. Paul Auster, maestrul cuvintelor şi al misterului, s-a retras la vârsta de 77 de ani, răpus de cancer pulmonar, dar lăsând în urmă o moştenire literară remarcabilă, publicată în România la Polirom.
Născut în Newark, New Jersey, în 1947, Paul Auster şi-a dedicat viaţa explorării complexităţii umane prin intermediul cuvântului scris. Absolvent al Universităţii Columbia, Auster şi-a dezvoltat un stil literar inconfundabil, caracterizat de naraţiuni complicate, personaje complexe şi o adâncime filosofică care a captivat inimile cititorilor din întreaga lume. În România, romanele sale au găsit un public devotat, atras de atmosfera melancolică şi de abordările provocatoare ale temelor existenţiale.
Paul Auster a locuit la Paris în perioada 1971 – 1974, oraş unde trăise şi o pleiadă de scriitori americani iluştri de la Edith Wharton, Ernest Hemingway, F. Scott Fitzgerald, Gertrude Stein la James Baldwin, Henry Miller, Anaïs Nin, Langston Hughes şi William S. Burroughs. Tot la Paris şi-a cunoscut prima soţie, scriitoarea Lydia Davis. Auster a rămas francofil toată viaţa. Perioada pariziană a fost un moment important în viaţa sa, în care a explorat literatura şi cultura europeană şi şi-a dezvoltat propriile sale idei şi abordări literare.
Mult înainte ca Brooklyn să devină un loc în care pare că locuiesc toţi romancierii, de la Colson Whitehead la Jhumpa Lahiri, Auster a deschis drumul, mutându-se acolo după ce s-a întors de la Paris. Cariera sa a început să prindă contur în 1982, cu memoriul său „The Invention of Solitude”, o meditaţie tulburătoare asupra relaţiei sale îndepărtate cu tatăl său recent decedat. Primul său roman, „City of Glass”, a fost respins de 17 editori înainte de a fi publicat de o mică editură din California, în 1985.
Treptat, Paul Auster a devenit romancierul Brooklyn-ului în anii ’80 şi ’90, într-un moment în care foarte puţini scriitori faimoşi locuiau acolo. Cărţile se remarcau prin stranietatea lor, inspirate de suprarealismul european şi un postmodernism nealambicat, care părea inspirat de stilul romanului detectiv.
Una dintre cele mai strălucite creaţii ale lui Auster este „Trilogia New York”, un opus literar de la începutul carierei sale ce a deschis noi orizonturi în domeniul ficţiunii contemporane. Prin romanele „City of Glass”, „Ghosts” şi „The Locked Room”, Auster a explorat lumea tulbure şi misterioasă a identităţii umane, adâncindu-se în abisurile psihologice ale personajelor sale şi în labirinturile complexe ale existenţei.
Dar moştenirea lui Auster nu se rezumă doar la trilogia iconică. Operele sale ulterioare, precum „Moon Palace”, „The Music of Chance” şi „The Brooklyn Follies”, au continuat să încânte şi să provoace cititorii, aducând în prim-plan dilemele morale, ironiile vieţii şi căutarea perpetuă a sensului într-o lume adesea absconsă şi imprevizibilă.
Pe lângă cariera sa de scriitor, Paul Auster a fost şi un traducător de limbă franceză şi un activist literar, contribuind la promovarea operei altor autori şi la sprijinirea comunităţii scriitorilor. Auster a fost o voce importantă în dialogul cultural global şi un susţinător fervent al libertăţii de exprimare şi al valorilor democratice, membru PEN, alături de cea de-a doua soţie a lui, romanciera Siri Husvedt, pe care am avut plăcerea să o cunosc la New York (publicată tot la Polirom).
În primăvara anului 2022, fiul său, Daniel Auster, în vârstă de 44 de ani, a murit în urma unei supradoze de droguri, la 11 zile după ce fusese acuzat în legătură cu moartea fiicei sale în vârstă de 10 luni, Ruby. Într-o declaraţie, Daniel a spus că a fumat heroină înainte de a dormi cu fiica sa şi, când s-a trezit, a găsit-o moartă din cauza unei intoxicaţii acute cu heroină şi fentanil.
Domnul Auster a rămas prolific, publicând mai multe cărţi în ultimii ani, printre care „Burning Boy: The Life and Work of Stephen Crane” (2021) şi „Bloodbath Nation” (2023), o meditaţie înfricoşătoare asupra violenţei armate americane. Ultimul său roman, „Baumgartner”, a apărut anul trecut.
După cum a observat romanciera Fiona Maazel în „The New York Times Book Review”, „Baumgartner” este plin de multe dintre elementele clasice ale lui Auster care aduc în minte lucrările sale anterioare: protagonistul masculin serios, erudit, instabilităţile narative. Dar este şi un roman care reflectă luptele interioare ale unui autor în anii săi târzii, confruntându-se cu vârsta şi durerea.
Critica literară i-a atacat lucrările de dată mai recentă. Potrivit ziarului „New York Times”, James Wood de la „The New Yorker” a folosit o recenzie din 2009 a cărţii lui Auster „Invisible” pentru a parodia vorbirea dură, accidentele violente şi „atmosfera de film B” pe care le percepea în romanele lui Auster. „Chiar dacă există lucruri de admirat în ficţiunea lui Auster”, a concluzionat domnul Wood, „proza nu este niciodată una dintre ele”.
În 2017, „Vulture” a publicat o evaluare acidă a lucrărilor sale cu titlul „Ce i s-a întâmplat lui Paul Auster? Cu zece ani în urmă era un candidat la Nobel”. Discreditându-i romanul ca material pentru neofiţi de vârstă universitară, Christian Lorentzen, autorul articolului, a descris lucrările lui Auster ca „un drog de trecere” spre lucruri mai puternice – Beckett, DeLillo, fosta soţie a lui Auster, Lydia Davis.
Astăzi, în timp ce ne luăm adio de la acest titan al literaturii, nu putem decât să reflectăm asupra influenţei sale durabile şi a impactului pe care l-a avut asupra imaginaţiilor celor care l-au citit. Într-o lume în care cuvintele sale vor rămâne să răsune în inimile şi minţile noastre, ne luăm rămas-bun de la Paul Auster cu recunoştinţă şi respect, însă spiritul său creativ şi influenţa sa continuă să trăiască în fiecare pagină pe care a lăsat-o în urmă.
Alexandra ARES
