Această nouă producţie de anvergură a Teatrului Naţional din Iaşi, câştigătoare a premiului UNITER pentru cel mai bun spectacol, continuă o direcţie tot mai evidentă în creaţia lui Radu Afrim: renunţarea la piesa clasică de teatru, cu unitatea şi tensiunea caracteristică, şi dramatizarea poetică a faptului divers, uneori minor, dar mereu cu rădăcini adânci în psihicul uman. Oameni care îşi retrăiesc traumele şi îşi exprimă visele. Redescoperirea celor din provincie şi de la ţară, dar fără pic de vulgaritate. Farmecul limbajului regional şi o umanitate privită cu compasiune şi demnitate, chiar atunci când este abrutizată. Regizorul înscenează, de această dată, fragmente din proza feminină contemporană, semnate de Ştefania Mihalache, Anca Vieru, Lorina Bălteanu, Ruxandra Burcescu, Lavinica Mitu şi Simona Popescu.
Spectacolul Antologia dispariţiei explorează subtil şi vizual pierderea, atât la nivel personal, cât şi colectiv, încorporând esteticile recognoscibile ale regizorului şi abordările sale inovatoare în teatru.
Aşa cum ne-a obişnuit, Afrim creează o lume vizuală extrem de puternică, care devine aproape un personaj de sine stătător în spectacol. Scenografia, semnată de Cosmin Florea, evocă imagini dezolante şi spaţii uitate de timp, iar video mapping-ul spectaculos al lui Mihai Nistor include şine de tren, peisaje în mişcare şi filme de arhivă din perioada comunistă. Întunericul, siluetele spectrale ale decorului şi efectele luminoase contribuie la conturarea unei atmosfere plastice excepţionale şi misterioase, în care timpul pare suspendat în metaforă.
Spectacolul nu urmează o dramaturgie clasică, ci este construit sub forma unei serii de tablouri fragmentate, care explorează diverse forme de dispariţie: pierderea unui loc, a unui părinte, a unui mod de viaţă, a memoriei sau chiar a sinelui. Afrim îşi păstrează fidelitatea faţă de stilul său poetic şi suprarealist, care îl îndepărtează de formulele narative convenţionale. Astfel, „povestea” din Antologia dispariţiei este mai degrabă una senzorială, o meditaţie vizuală asupra fragilităţii existenţei şi inevitabilităţii dispariţiei.
Personajele care populează acest univers au o încărcătură simbolică, fiecare fiind marcat de un tip de pierdere. Fie că este vorba despre oameni simpli, muncitori într-o fabrică dezafectată, adolescente sărace şi taţi abrutizaţi, fie despre personaje aproape onirice, spectrul dispariţiei planează constant asupra lor. Afrim reuşeşte să aducă în scenă nu doar personaje, ci mai degrabă proiecţii ale unor stări de spirit, evocând un soi de anxietate colectivă, prezentă în faţa inevitabilităţii timpului care trece.
Actorii reuşesc să aducă în faţa publicului un mix interesant de vulnerabilitate şi intensitate. Chiar şi când limbajul oamenilor simpli este mai piperat, nu există niciun moment de vulgaritate. Fiecare interpret îşi aduce contribuţia la creaţia acestui univers afrimian, însă nu prin individualitate, ci prin felul în care se integrează în ansamblu. Există o coeziune între actorii spectacolului, ceea ce întăreşte ideea de destin colectiv, de experienţă comună a dispariţiei.
Remarcabilă este capacitatea actorilor de a jongla cu multiple registre emoţionale, de la momente de profundă tristeţe şi pierdere la episoade de absurditate şi umor negru, o altă marcă a stilului regizorului. În plus, Afrim explorează cu subtilitate nu doar cuvântul, ci şi corpul ca mijloc de expresie artistică, folosind mişcarea scenică într-un mod aproape coregrafic, pentru a intensifica stările de nelinişte şi alienare. Un personaj dispare printr-o fereastră, parcă absorbit de vânt. Scena nunţii este foarte realizată plastic, dar mai slabă dramatic.
Soundtrack-ul este eclectic, îmbinând sunete ambientale cu muzică contemporană, într-o combinaţie care sporeşte senzaţia de dislocare şi pierdere. Afrim chestionează felul în care atât individul, cât şi societatea se raportează la lucrurile care dispar, fie că este vorba despre spaţii geografice, oameni sau amintiri. Este un spectacol despre fragilitatea memoriei colective şi individuale, despre felul în care uitarea şi pierderea se strecoară în viaţa noastră de zi cu zi, fără să ne dăm seama.
În Antologia dispariţiei, Radu Afrim îşi continuă preocuparea pentru explorarea relaţiilor complexe dintre individ şi spaţiul în care acesta trăieşte. Odată cu dispariţia acestor spaţii, se pierde şi o parte din identitatea celor care le populau, iar această idee este exprimată cu o forţă poetică remarcabilă.
Spectacolul, de 3 ore şi jumătate, a părut cam lung, cu o primă parte plină de momente frumoase în sine, care nu au adus velocitate ansamblului. Publicul a aplaudat la scenă deschisă finalul prozei Pipote şi căpşuni, mai dinamică şi dramatică. Am plecat plăcut impresionată de tânăra actriţă Mălina Lazăr (câștigătoarea premiului UNITER pentru cel mai bun rol feminin secundar), deşi toţi actorii au fost memorabili, autentici şi emoţionanţi în felul lor. Totuşi, Ierbarul, prezentat anul trecut în FNT, a fost mai închegat şi mi-a plăcut mai mult. Afrim rămâne un mare artist, are o imaginaţie debordantă în detalii şi o măiestrie tehnică a lui şi a echipelor pe care le conduce de neegalat.
Cronică de Alexandra ARES
ANTOLOGIA DISPARIŢIEI
Scenariu, regie, univers sonor, filmări: Radu Afrim
Scenografie: Cosmin Florea
Coregrafie: Alice Veliche
Pregătire şi aranjament muzical: Diana Roman
Asistent de regie: Anamaria Rusu
Videoproiecţie, filmări, mapping: Mihai Nistor
Light design: Cristian Niculescu
Fotografii din repetiţii: Paul Adrian Chiş
Premii UNITER:
♦ Cel mai bun spectacol
♦ Cea mai bună actriţă în rol secundar: Mălina Lazăr, pentru rolurile Copil, Fetiţă, Ileana, Sabina, Daisy Johnson, Nina copil
♦ Cel mai bun video design: Mihai Nistor, pentru videoproiecţiile, filmările şi mapping-ul din spectacol
Distribuţia:
Floarea de hârtie (cu un fragment inserat din Khalil Gibran) de Radu Afrim
Copiii: Ada Lupu, Mălina Lazăr, Diana Vieru, Anamaria Rusu, Andreea Stratulă, Octavian Păun, Andrei Grigore Sava, Luca Gumeni
Scamatorul: Răzvan Conţu
Dealul meu n-are vârf de Lorina Bălteanu
Copilul: Octavian Păun
Firea lui Cuza se mărită de Lorina Bălteanu
Firea: Diana Vieru
Miluţă: Ionuţ Cornilă
Mama Firei: Georgeta Burdujan
Tatăl Firei: Daniel Busuioc
Fratele Firei: Octavian Păun
Sora Firei: Anamaria Rusu
Naşul: Cosmin Maxim
Naşa: Diana Roman
Baba Dochia: Puşa Darie
Nea Profir: Dumitru Năstruşnicu
Două fetiţe: Mălina Lazăr, Andreea Stratulă
Ghiocel: Răzvan Conţu
O fată: Ada Lupu
Mama fetei: Horia Veriveş
Străinul: Andrei Grigore Sava
Luminiţa: Livia Iorga
Nuntaşi: Marian Stavarachi, Luca Gumeni
În grădina devastată de Lorina Bălteanu
Fata: Ada Lupu
Fotograful: Răzvan Conţu
Mama: Livia Iorga
Tatăl: Ionuţ Cornilă
Sora mamei: Diana Roman
Fratele: Andrei Grigore Sava
Bunica: Puşa Darie
Nana Raia: Georgeta Burdujan
Verişorul: Luca Gumeni
Verişoara: Anamaria Rusu
Două fetiţe: Mălina Lazăr, Andreea Stratulă
Băieţelul: Octavian Păun
Pipote şi căpşuni de Ştefania Mihalache
Ileana: Mălina Lazăr
Doamna Craiu: Puşa Darie
Nuca: Diana Vieru
Titi: Luca Gumeni
A doua înflorire a nalbei mari de Radu Afrim
Monolog-dans pentru actriţă
Ada Lupu
Ultimul tată de Lavinica Mitu
Sabina: Anamaria Rusu, Ada Lupu, Mălina Lazăr, Andreea Stratulă, Diana Vieru, Diana Roman
Tatăl: Daniel Busuioc
Mama: Georgeta Burdujan
Fratele: Octavian Păun
Marius: Cosmin Maxim
Sorin: Ionuţ Cornilă
Şeful de tren: Marian Stavarachi
Irinel: Luca Gumeni
Călători: Dumitru Năstruşnicu, Horia Veriveş, Andrei Grigore Sava, Răzvan Conţu
De-o parte tu de Anca Vieru
Clara: Livia Iorga
Doamna Dragomir: Puşa Darie
Daisy Johnson: Mălina Lazăr
Poştaşul: Dumitru Năstruşnicu
Fotograful: Răzvan Conţu
Cer autografe: Horia Veriveş, Cosmin Maxim, Luca Gumeni, Marian Stavarachi
Goldanii gândului de Ruxandra Burcescu
Nina: Diana Roman
Nina copil: Mălina Lazăr
Ileana, mama Ninei: Livia Iorga
Barbu, tatăl Ninei: Ionuţ Cornilă
Gârga: Horia Veriveş
Costi: Luca Gumeni
Bunica: Puşa Darie
Sofia: Anamaria Rusu/ Ioana Aciobăniţei
Maria: Andreea Stratulă
Preotul: Cosmin Maxim
Ghiocel: Răzvan Conţu
Un corporatist/ Diacon: Andrei Grigore Sava
Cerasela: Diana Vieru
Anca: Anamaria Rusu
Fănică: Marian Stavarachi
Săteni: Daniel Busuioc, Cosmin Maxim, Georgeta Burdujan, Dumitru Năstruşnicu
Copii: Ada Lupu, Octavian Păun, Răzvan Conţu, Andrei Grigore Sava
Îmi amintesc de Simona Popescu
Distribuţia: Ada Lupu, Puşa Darie, Ionuţ Cornilă, Livia Iorga, Diana Roman, Mălina Lazăr, Horia Veriveş, Daniel Busuioc, Răzvan Conţu, Andrei Grigore Sava, Cosmin Maxim, Dumitru Năstruşnicu, Georgeta Burdujan, Diana Vieru, Octavian Păun, Luca Gumeni, Anamaria Rusu, Andreea Stratulă, Marian Stavarachi, Ioana Aciobăniţei
