De multă vreme nu am asistat la o conferinţă atât de solid documentată şi, în acelaşi timp, atât de fermecător expusă precum cea susţinută de Stephan Poen, doctor în medicină şi muzicologie, expert în estetică vocală şi tehnici de comunicare. Prezentarea sa a fost inclusă într-un spectacol mixt, emoţionant, cu structură epică, muzicală şi confesivă, desfăşurat pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale.
Publicul a avut ocazia de a descoperi, într-o formulă accesibilă şi profundă, parcursul unei vieţi zbuciumate, chinuite, dar şi fericite: aceea a lui Harry Brauner, român de origine evreiască, una dintre figurile reprezentative ale culturii române şi ale cercetării etnomuzicologice din secolul al XX-lea, mare culegător şi valorificator al folclorului autentic.
Farmecul conferenţiarului, dublat de rigoarea documentării şi de inspiraţia discursului, a adus în prim-plan informaţii şi detalii pitoreşti, foarte puţin cunoscute publicului larg. Un loc central l-a ocupat şi povestea Mariei Tănase, artista care a modelat, a cizelat şi a transformat numeroase cântece vechi din folclorul regional în adevărate bijuterii stilistice, devenite repere ale perfecţiunii interpretative.
Această conferinţă inedită şi binevenită pentru publicul contemporan a fost integrată într-un program evocativ, narativ şi muzical de autentică artă teatrală. Evenimentul a fost susţinut de Orchestra Teatrului Evreiesc de Stat, care a creat un fundal sonor inspirat, iar trei actriţe – Lorena Luchian, Arabela Neazi şi Geni Brenda Vexler – au cântat şi au încântat publicul. Lor li s-au alăturat, cu intervenţii expresive, actorii Filip Popescu şi Andrei Miercure, completând armonios structura spectacolului.
Biografia lui Harry Brauner are, în sine, tensiunea unui roman aproape poliţist. Ea cuprinde peripeţiile unei existenţe marcate de nedreptăţi, persecuţii şi închisori, dar şi de momente de magie şi succes profesional. După război, Brauner activează ca profesor la Conservator, fiind unul dintre fondatorii Institutului de Etnografie şi Folclor „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, instituţie pe care o conduce până în anul 1950. În acelaşi an este anchetat şi condamnat la 15 ani de închisoare, fiind eliberat abia în 1962.
Cu o forţă morală remarcabilă, îşi reia activitatea de cercetare şi, în 1972, conduce primul laborator de etnomuzicologie, înfiinţat pe lângă Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, lăsând o moştenire ştiinţifică şi culturală de necontestat.
Spectacolul de la Teatrul Evreiesc de Stat s-a dovedit, astfel, nu doar un omagiu adus Zilei Culturii Naţionale, ci şi un act de recuperare necesară a memoriei unor mari spirite care au definit cultura română modernă.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
