Festivalul Internaţional al Teatrului Idiş TES FEST 2026. Ziua 2 – „Shulamit”

0
11

În cea de a doua zi a TES FEST, în foaierul teatrului, prof. dr. Stephan Poen, muzicolog, a susţinut conferinţa Incandescenţa începuturilor teatrului evreiesc – Sevilla Pastor.

Stephan Poen (Foto: arhiva D.G.)

Conferinţa a oferit publicului o incursiune în istoria teatrului evreiesc din România, de la începuturile sale la Iaşi, în 1876, prin viziunea lui Avram Goldfaden, până la consolidarea Teatrului Evreiesc din Bucureşti, evocând totodată personalitatea şi moştenirea artistică a marii actriţe Sevilla Pastor.

La ora 19.00, pe scena mare a teatrului, a avut loc premiera operei Shulamit, care conţine povestea de dragoste nereciprocă a faimosului şi înţeleptului rege Solomon (Trystan Augerre) cu frumoasa evreică Shulamit (Rachel Barkan-Vainer), femeie simplă şi muncitoare într-o piaţă agroalimentară, îndrăgostită de un tânăr păstor (Mordechai Tekay), însă sensibilă la sentimentele şi privilegiile pe care i le putea acorda faimosul rege.

Distribuţia la aplauze (Foto: arhiva D.G.)

Spectacolul epic, dramatic, coregrafic şi mai ales muzical a fost susţinut cu măiestrie de o echipă internaţională de actori şi instrumentişti, care au captat repede interesul şi aplauzele publicului, în decorurile care înfăţişează rotativ Palatul Regal, piaţa, strada unde se desfăşoară acţiunea şi se mişcă personajele din acele vremuri.

Spectacolul teleportează publicul în lumea trecutului statului Israel, care numără doar 78 de ani de existenţă statală contemporană, cu milenii istorice în spate, în actualul spaţiu geografic.

Andrei Munteanu şi Excelenţa Sa Lior Ben Dor (Foto: arhiva D.G.)

Ambasadorul statului Israel, Excelenţa Sa domnul Lior Ben Dor, vorbind în limbă română, a elogiat eforturile Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti care păstrează şi dezvoltă tradiţiile şi vorbirea în limba idiş, în contextul creşterii folosinţei limbii ebraice.

Sentimentele unesc oamenii, în timp ce resentimentele îi despart, iar rolul artei, în general, şi al teatrului, în special, este necesar spre cunoaşterea atât a istoriei, cât şi a legendelor.

Recenzie de Dinu GRIGORESCU

 

Shulamit

Muzică şi libret: Dina Pruzhansky, pe baza textelor originale ebraice din Cântarea cântărilor şi Ecleziastul

Regia şi scenografia: Andrei Munteanu

Costume: Sahar

Dirijor cor: Iosef Prunner

Pregătirea muzicală: Sofia Mazar

Coregrafia: Mihai Petrini

Distribuţia:

Shulamit – Rachel Barkan-Vainer

Păstorul – Mordechai Tekay

Regele Solomon – Trystan Augerre

Doamnele din harem – Karin Faingold, Noy Shilo

Inscriptorul – Danit Berkovitz

Garda – Asaf Arzi

Cor:

Georgiana IancuTiberiu-Alexandru Mitan, Ioan JabreDaria Iancu, Sorana Nedelcu, David Ioniţă, Oana MarinMatei Alexandru, Elisa Sandu, Matei Folică

Dansatori:

Ada-Maria Anghel, Alexandru-Daniel Bărbieru, Ioan-Cezar Stoica, Angela-Nicoleta Şutru, Georgiana-Laura Petrişan, Erik Bubui

Producător: Opera Lirică din Ierusalim

Spectacol în limba ebraică şi idiş (cu titrare în română şi engleză), realizat cu sprijinul Ambasadei Statului Israel în România şi al Complexului Educaţional Laude-Reut.

Dinu Grigorescu
Dinu Grigorescu (n. 4 iunie 1938, Ploieşti, România) este dramaturg, poet, prozator, jurnalist, critic teatral, editor şi specialist în administraţia publică, fiind unul dintre cei mai prolifici dramaturgi români din generaţia optzecistă. A publicat 52 de cărţi de teatru, poezie şi proză, 65 de comedii (dintre care i s-au jucat doar 20 ca spectacole scenice, radiofonice, TV şi lecturi) şi 5 volume de critică teatrală. Deţine numeroase premii literare, inclusiv pe cel al Uniunii Scriitorilor pentru cartea de dramaturgie publicată de Editura Academiei în 2021.