Cea de a zecea zi a Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio de la Piteşti 2026 s-a încheiat cu spectacolul Oameni şi şoareci de John Steinbeck, producţie a Teatrului „Alexandru Davila”.
„The best laid schemes o’ mice an’ men / Gang aft agley.” („Cele mai bune planuri ale şoarecilor, ca şi ale oamenilor, adesea se risipesc.”) – Robert Burns (1759 – 1796)
John Steinbeck, californianul
Californian prin născare, dar având sânge amestecat de la strămoşi, John Steinbeck a scris despre zona pe care o cunoştea bine un ciclu de „romane californiene” din care face parte şi Oameni şi şoareci. Sunt romane scrise şi publicate în perioada Marii crize, după criza agricolă din anii ’30 şi înaintea prohibiţiei, fenomene social-economice care au marcat societatea americană.
Până la publicarea romanului Tortilla Flat, adică în 1935, Steinbeck era considerat un scriitor de pluton, fără o operă importantă şi căruia nu i se întrezărea o carieră de mare succes. Despre scriitorul Steinbeck va începe cu adevărat să se vorbească doar după apariţia acestui roman, ambientat în mahalaua Tortilla. Practic, Steinbeck a „californizat” romanul picaresc clasic spaniol, având ca eroi descendenţi ai băştinaşilor californieni, mexicanilor şi spaniolilor.
Romanele sale californiene Iarna vrajbei noastre şi Fructele mâniei (considerate mult prea critice la adresa societăţii) au atras atenţia FBI-ului şi doar faptul că printre fanii săi declaraţi se afla şi prima-doamnă a Americii, Eleanor Roosevelt, l-a ferit pe scriitorul californian de necazuri… Steinbeck a înţeles că atunci când arăţi adevăruri dureroase, sigur deranjezi pe cineva şi te poţi aştepta la repercusiuni. Numai că unele adevăruri sunt mult prea importante pentru a nu fi spuse, cu orice risc… Şi Steinbeck şi-a asumat acest risc. Aşa că, nu fără temei, în 1962, a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură.
John Steinbeck este un scriitor care reabilitează condiţia umană a persoanelor considerate subumane, bune doar pentru munci necalificate, pentru munci grele, pentru corvezi. Romanele lui Steinbeck au mult dialog, sunt uşor de adaptat pentru teatru şi film şi au şi fost aduse – cu succes – pe scenă şi ecran. Dovadă este şi această (foarte reuşită!) montare semnată Sorin Militaru la Teatrul „Alexandru Davila”.
„Viaţa la fermă” adusă pe scenă
După succesul spectacolului Cu sufletul nu-i de glumit de Dimitré Dinev (2024), regizorul Sorin Militaru a revenit la Piteşti pentru a monta, pe scena Teatrului „Alexandru Davila”, un spectacol cu o dramatizare după microromanul lui John Steinbeck, Oameni şi şoareci, care, la apariţie, a stârnit multă vâlvă şi a iscat controverse aprinse.
Viaţa la fermă nu-i chiar paradis, am putea spune… se munceşte din greu toată ziua la câmp, pentru masa care se serveşte pe înserat. Mai rămân câteva ore pentru un păhărel, o ţigară şi o partidă de cărţi în dormitorul comun cu paturi supraetajate, dar şi pentru planuri fanteziste. În acest dormitor al zilierilor agricoli, autorul şi regizorul aduc la un loc oameni săraci, dar cu caractere puternice. Aşa că se mai iscă certuri şi chiar conflicte mai fizice, cel mai adesea iniţiatorul fiind gelosul Curley… nerealizări pe plan personal (nu putem spune „profesional”), mici fricţiuni, înţepături sarcastice, starea de tensiune latentă, de nor înărcat cu perspectiva sumbră a şomajului şi/ sau – pur şi simplu – a aruncării în stradă.
Romanul (şi dramatizarea sa) are în centru ultimele câteva zile din viaţa unui cuplu de prieteni, George şi Lennie, care colindă fermele din California. Cuplul nedespărţit George – Lennie este alcătuit din Florin Dobre (George Milton) şi Marius Furtună (Lennie Small).
Cei doi colindă California Marii crize muncind ca zilieri agricoli, acolo unde sunt primiţi, şi rezistă până când Lennie nu face vreo boacănă. George este călăuzitorul, protectorul şi purtătorul de cuvânt al lui Lennie cel cu forţă ieşită din comun, dar cu minte mai înceată; este creierul celui ale cărui facultăţi mintale sunt ale unui preşcolar. Toate deciziile care le hotărăsc viaţa sunt luate de George şi acceptate fără crâcnire de Lennie. „Indiferent ce te întreabă, să nu scoţi o vorbă! E important ca mai întâi să vadă cum munceşti şi doar apoi cum vorbeşti”, îl dăscăleşte George pe Lennie, iar acesta, ca un şcolar cuminte, aprobă: „Da, George, nu scot o vorbă!”.
Cu mintea unui copil de câţiva ani, dar cu o forţă ieşită din comun, Lennie „munceşte cât doi” şi are plăceri nevinovate. Plăcerile lui sunt puerile, pur tactile, dar de necontrolat: Lennie nu se poate abţine să nu atingă, să nu mângâie unele zone atât de plăcute la palpare, fie că sunt blăniţe de şoricei, de căţeluşi, de iepuraşi, sau materiale textile… Ceea ce poate deveni un pericol pentru că, pe lângă mângâierea micilor animăluţe (care nu rezistă prea mult degetelor lui puternice), lui Lennie îi place să mângâie catifele, mătăsuri, rochiţe din catifea sau chiar părul mătăsos al unor tinere. Da, este periculos de puternic şi foarte naiv, dar naivitatea nu doar că n-are ce căuta într-o lume dură, a luptei zilnice pentru existenţă, a competiţiei masculine pentru leadership-ul informal din orice grup, dar e şi periculoasă… Aşa că, vrând-nevrând, cei doi cutreieră fermele care caută muncitori agricoli, sperând să nu se ducă vestea despre pricinile „transferurilor” lor atât de dese de la o fermă la alta… Cei doi zilieri agricoli fugiţi cu greu din nord, unde Lennie era cât pe ce să fie linşat pentru o presupusă tentativă de viol, îşi încearcă norocul la încă o fermă, Soledad (poate şi în acord cu tematica ediţiei a XXIX-a a Festivalului, Însingurare). Din când în când, după încă vreo boacănă a lui Lennie, George îi reproşează prietenului său că îi complică mult existenţa fiindcă trebuie să-i poarte permanent de grijă: „Aş avea o viaţă mai uşoară şi aş avea o femeie, poate, după mine. Ei, Doamne, ce bine aş mai duce-o!”. Dar Lennie şi George au un plan bine stabilit care, din când în când, atunci când le merge ceva mai bine, pare şi fezabil. Să aibă împreună o mică fermă de câţiva acri, „o căsuţă, o vacă şi porci şi iepuri… şi un câmp cu lucernă pentru iepurii de care se va îngriji Lennie… undeva unde se poate trăi din roadele pământului şi cu mica sobă în jurul căreia să ne adunăm când e frig”… „Orice om are un vis care nu se va realiza”… e o observaţie cinică despre inutilitatea (sau contra-productivitatea) visării într-o lume a faptei, dar… ce frumos e să visezi…
Florin Dobre (George Milton) şi Marius Furtună (Lennie Small) au făcut un adevărat tur de forţă artistică, menţinând tot timpul un „grad de alertă” ridicat în jurul supravieţuirii camaraderiei (şi vieţii) lor, ameninţate mereu de ostilitatea societăţii „normale” faţă de „indivizii ciudaţi”. Sensibilitatea şi forţa cu care şi-a apărat prietenul până la ultima soluţie, aceea mai umană a „glonţului eliberator”, face din George – Florin Dobre un adevărat campion al umanismului într-o vreme profund antiumană. Cât despre Marius Furtună, nu e uşor să pleci de la premisa naivităţii totale şi de la acest stadiu să-ţi construieşti replicile şi stările scenice.
Gogu Preda este Candy, fost muncitor agricol, căruia o maşină a fermei i-a zdrobit mâna şi l-a lăsat practic ciung. A fost păstrat doar pentru că mai face munci domestice, dar trăieşte cu teroarea că nu-i departe ziua în care va fi azvârlit în stradă. Din întâmplare află despre proiectul de viitor cu mica fermă a lui George & Lennie şi se asociază visului acestora, primit în asociere (şi) pentru că este singurul care are o mică avere (de câteva sute de dolari) cash.
Gabriel Gheorghe este Şeful şi atât! Nici nu are nevoie de nume, că, deşi doar administrator, este conducătorul suprem al fermei, cuvântul său e lege, hotărârile sale nu sunt discutate. El decide cine e angajat şi unde lucrează, nu admite nici ca fiul său, Curley, să fie maltratat pentru că „o fi el cum o fi, dar e al lui”. E un administrator eficient şi autoritar, iar pentru a-şi spori coeficientul de autoritate la nevoie, mai are şi o puşcă impunătoare.
Şerban Ghilvaci este Curley (în româneşte, un fel de Creţu’), fiul Şefului, un tinerel cam impetuos în raport cu potenţialul său fizic, de curând căsătorit cu o tânără frumoasă pe care viaţa de la fermă o cam plictiseşte, iar soţul în zadar are o mănuşă cu vaselină special pregătită pentru a-şi mângâia soţia, nu reuşeşte nici s-o distreze, nici s-o tempereze. Pentru a-şi demonstra bărbăţia, le caută gâlceavă tuturor bărbaţilor, inclusiv puternicului Lennie, aşa că se alege cu o mână fracturată şi cu o călătorie la spital pentru „remedieri”…
Andreea Drugulescu este femeia fără nume, este doar „soţia lui Curley”, dar şi senzualitatea feminină explozivă care-şi face de lucru cam des în dormitorul comun al bărbaţilor. Naivă (spre prostuţă), soţia lui Curley le face ochi dulci tuturor bărbaţilor, iar Lennie este imediat atras de ea. Este o apariţie sexy, intră nonşalantă într-un mediu şi-aşa tensionat, duhnind a fum de ţigară, sudoare şi testosteron. După ce visul de a deveni actriţă nu s-a realizat, aşteptările fiindu-i înşelate de două ori, s-a măritat de curând („şi nu din dragoste”, subliniază ea) cu Curley. Dar tot mai speră că va pleca la Hollywood, că va ajunge mare star şi va apărea pe prima pagină a revistelor. O naivă cu un vis mult prea mare pentru posibilităţile sale. O naivă care, fără să-şi dea seama, îl provoacă pe Lennie, oferindu-i părul mătăsos să-l mângâie… Şi de aici drama… sfârşitul ei şi al lui Lennie.
Dan Andrei este Slim, de profesie căruţaş (adică un fel de tractorist al zilelor noastre sau poate şofer de basculantă), şi pare a fi liderul acceptat de toţi membrii grupului de muncitori agricoli. Amabil şi plăcut companion, îşi cunoaşte valoarea şi este foarte ferm atunci când trebuie să adopte o altă poziţie, inclusiv în faţa lui Curley, fiul şefului fermei.
Petrişor Diamantu este Carlson, care nu se împacă cu faptul că trebuie să suporte mirosul căţelului lui Candy. Aşa că îl convinge (cu argumente legate de starea fizică degradată de bătrâneţe a căţelului) pe Candy că e mai bine să-l „elibereze” pe bietul căţel de suferinţele senectuţii, cu un singur foc de pistol…
Ştefan Daniel Gilă şi Ionuţ Iulian Mihalcea sunt doi dintre muncitorii agricoli care completeză „brigada de recoltare” a cerealelor şi asigură şi un fond muzical discret de Far West.
Ar mai fi de menţionat (pentru istoria teatrului argeşean!) jocul absolut sincer al căţeluşului lui Candy. Nemenţionat în caietul-program, dacă ceilalţi actori au fost la 98-99% din personaj, căţeluşul-actor a fost sigur la 100% din personajul său!
Scenografia semnată de Cristian Marin şi proiecţia video a lui Lucian Matei aduc pe scenă cu soluţii simple şi eficiente atât dormitorul comun al muncitorilor agricoli, cât şi tufişurile cu locul de fugă în caz de criză a celor doi prieteni pe viaţă.
**
Încă îmi amintesc spectactolul cu Oameni şi şoareci pe care l-am văzut (de câteva ori!) la Teatrul Naţional din Bucureşti acum mai bine de o jumătate de veac. Jucau pe atunci Florin Piersic (Lennie), Matei Alexandru (George), Valeria Gagealov (Soţia lui Curley), Emanoil Petruţ (Slim) şi Constantin Rauţchi (Candy), în regia lui Alexandru Finţi, într-un spectacol foarte bine închegat.
După foarte multe decenii, regia artistică a spectacolului piteştean semnată de Sorin Militaru reuşeşte să aducă pe scenă actori cu alte date fizice, dar care răspund perfect cerinţelor personajelor lui Steinbeck. Regizorul Sorin Militaru, care are la activ multe spectacole pe texte clasice (de la greci până la ruşi, dar şi un foarte apreciat spectacol Lorca), se apropie ca un psiholog de fiecare personaj, îi dă fiecăruia spaţiul de afirmare, prilejul să se exprime, să-şi apere interesele şi opiniile care uneori pot fi deranjante pentru ceilalţi. Pentru capacitatea de absorbţie a publicului de azi, regizorul a mai esenţializat trama, a mai simplificat distribuţia, a mai redistribuit şi ajustat replicile… A păstrat însă o replică esenţială, aceea despre scepticismul funciar al omului obişnuit cu privire la acea viziune a „micii ferme de câţiva acri, cu vacă, porci, iepuri…”, pe care şi-o doresc George şi Lennie: „Spuneţi numai prostii, dar pământu’ ăla n-o să-l aveţi voi niciodată… Toţi vor să aibă un petec de pământ… Da’ e ca raiul… n-ajunge nimeni în rai… n-ajunge nimeni să aibă pământ. E numa’ în capul lor”.
Din considerentele mai sus-menţionate (dar, sigur, şi din altele care ne scapă!), a rezultat un spectacol alert, în care replicile vin în mod firesc şi-l fac pe spectator să se constituie „parte” în joc, simpatizând sau respingând un personaj sau altul. Această atragere în joc a spectatorului este, de altfel, pariul şi ţelul artei scenei. În cazul oamenilor şi şoarecilor steinbeckieni-piteşteni, o reuşită.
Cronică de Cristian SABĂU, scriitor, jurnalist, cronicar teatral
Oameni şi şoareci
de John Steinbeck
Regia artistică: Sorin Militaru
Scenografia: Cristian Marin
Video: Lucian Matei
Distribuţia:
George Milton – Florin Dobre
Lennie Small – Marius Furtună
Candy – Gogu Preda
Şeful – Gabriel Gheorghe
Curley – Şerban Ghilvaci
Soţia lui Curley – Andreea Drugulescu
Slim – Dan Andrei
Carlson – Petrişor Diamantu
Fermier 1 – Ştefan Daniel Gilă
Fermier 2 – Ionuţ Iulian Mihalcea
Producător: Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti
Data premierei: 27 februarie 2026
