„Secundar” deconstruiește radical teatrul clasic, prezentând o viziune despre o comunitate umană aflată în criză, marcată de alienare și fragmentare în toate relațiile, de la colegialitate la iubire. Piesa devine, astfel, un manifest al feminismului din al treilea val, și un vehicul politic pentru o rafală de idei progresiste și sloganuri ale politicii europene. Impresionant prin structura sa complexă (dar uneori confuză), spectacolul ajunge, în mod ironic, să ilustreze chiar alienarea pe care o critică. Trăim vremuri interesante, nu?
În sfârşit, vedem noua piesa semnată de Lucia Verona, scriitoare redutabilă, dramaturg cu operă semnificativă, care ne oferă o meditaţie satirică consistentă numită Ghinionistul, jucată în Sala Studio a Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti, a cărui conducere (manager: Dan Tudor) şi-a propus să monteze opt piese din dramaturgia originală...
Scrisă înainte de Revoluţie când Matei Vişniec era mai cunoscut ca poet decât ca dramaturg, piesa Ţara lui Gufi îmbracă haina diversionistă a unui altfel de basm, cu personaje care au substanţă şi influenţe de folclor ca modalitate subtilă de exprimare a procesului de orbire a oamenilor faţă de...
Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova oferă publicului una dintre cele mai reușite montări ale unei piese de Matei Vișniec din ultimii ani. Sub direcția scenică a lui Dan Tudor, proaspăt nominalizat la premiile UNITER pentru spectacolul Amintiri din Copilărie de la Teatrul Ion Creangă,  noua premieră  reușește să transforme un text puternic și dificil de pus în scenă într-o experiență teatrală profundă, poetică și provocatoare. Dan Tudor rămâne  pe teritoriul basmului, unde imaginația lui ludică are spațiu amplu de desfășurare, dar îl transformă într-o parabolă sofisticată despre putere, orbire și cenzură în orice societate totalitară.
Cea mai recentă premieră naţională a companiei teatrale Unfortunate Thespians, semnată de Mike Săvuică, la Teatrul Infinit, Omule, propune o întoarcere provocatoare spre rădăcinile teatrului european, cu un text medieval adus ingenios în prezentul populat de tineri corporatişti care bântuie cluburile noaptea, avizi de bani, sex şi alcool. Este...
Am descoperit-o pe Luana Lute duminica trecută, 23 februarie 2025, la premiera piesei mele Frumoasă şi cool, la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, în regia lui Alexandru (Sandu) Grecu. M-am aşezat în sală cu emoţia imensă a unui autor care îşi va vedea personajele cum prind viaţă pentru prima...
În ultimul număr al revistei „Teatrul” din decembrie 1989 se afla şi minidrama Pisica scrisă de adolescenta Alexandra Grigorescu (acum Alexandra Ares), dar suprimarea revistei după Revoluţie a amânat debutul scriitoarei cu 30 de ani, până în anul 2019, când la Teatrul Naţional Radiofonic i s-a montat piesa Frumoasa adormită...
Spectacolul Frumoasă şi cool de Alexandra Ares, regizat de Alexandru Grecu şi realizat de Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti în parteneriat cu Teatrul Naţional „Satiricus I. L. Caragiale” din Chișinău – o colaborare fructuoasă –, deschide, practic, o stagiune neobişnuită în teatrele din România destinată exclusiv dramaturgiei feminine. Reamintim cu...
Gala Premiilor UNITER ajunge la cea de-a XXXIII-a ediţie şi va avea loc luni, 26 mai 2025, la Sala „Amza Pellea” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Evenimentul coincide cu celebrarea a 175 de ani de existenţă a teatrului craiovean. Pentru această ediţie, juriul naţional de nominalizări a fost...
Pentru marele public din România este mai accesibil Sfântul Mitică Blajinul decât Proorocul Ilie ca poveste şi ca stil. Între Aurel Baranga şi Tadeusz Sƚobodzianek este o mare diferenţă de epocă, deşi amândoi au prins dictatura comunistă, mai aprigă în România şi mai blândă în Polonia. Prima noastră scenă, Teatrul...

Recomandări Teatrale

Carte

Lansarea cărții Viața lui Panait Istrati de Stelian Tănase la Jockey...

0
Pe 16 octombrie, la Jockey Club București, a avut loc lansarea și prezentarea cărții Viața lui Panait Istrati de Stelian Tănase, în prezența autorului....

Masca lui Eminescu

Opinii

Întâlnirile internaționale de la Cluj, ediția a XI-a | Reflecție, empatie...

0
Pe măsură ce încercăm să înțelegem ce ne poate comunica teatrul în lumea post-Covid și a războiului ruso-ucrainian care amenință România, Europa și întregul...

Dumitrescisme

Cart 0 lei 0.00
My cart
Your cart is empty.

Looks like you haven't made a choice yet.