Recital actoricesc, regizoral şi scenografic la TNB: „Proorocul Ilie”

Pentru marele public din România este mai accesibil Sfântul Mitică Blajinul decât Proorocul Ilie ca poveste şi ca stil. Între Aurel Baranga şi Tadeusz Sƚobodzianek este o mare diferenţă de epocă, deşi amândoi au prins dictatura comunistă, mai aprigă în România şi mai blândă în Polonia.

Prima noastră scenă, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”, promovează doi dramaturgi polonezi succesiv, după spectacolul În largul mării de Sƚawomir Mroźek, urmând Proorocul Ilie de Tadeusz Sƚobodzianek, ce arată înţelegere şi susţinere faţă de dramaturgia internaţională, oricât de dificilă sau costisitoare ar fi o montare, în detrimentul producţiilor naţionale. Este un fapt evident, dar nu dorim să aprofundăm acest subiect la această oră, deşi el merită abordat lucid şi cu bună credinţă. Triajul pieselor susceptibile de a fi reprezentate scenic este în mod evident determinat de opţiunea regizorală anterioară şi de prestigiul celor care montează piesele. În cazul de faţă, este vorba despre Botond Nagy, un tânăr regizor provenit din secuime, care a debutat la Bucureşti, pe scena TNB, nu de multă vreme, cu piesa lui Matei Vişniec, Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals, un spectacol extrem de puternic şi nonconformist, ceea ce vedem şi în cazul Proorocului Ilie, piesă montată în premieră absolută la Sala Studio a TNB.

Fireşte că trebuie să apreciem ieşirea din banalităţile dramatice şi asumarea unor naraţiuni originale scrise, chiar dacă ele nu se calează pe sufletul românesc religios ce include venerarea de moaşte şi sanctificări de amploare, cum vedem la Sfânta Parascheva. Sfântul nostru Ilie cu carul său de foc e focusat pe altă structură decât cea înfăţişată în piesa polonezului Tadeusz Sƚobodzianek. Contactul cu altfel de viziuni contribuie la deschiderea de noi orizonturi ce au fost apreciate de publicul care a umplut Sala Studio.

Dramaturgul polonez are o mai mare libertate de exprimare în ţara sa decât o avem noi în România, tot mai conservatoare şi prudentă cu experimentele. Astfel că ni se propune o piesă de tip coşmar, polemică, metaforică şi realistă, a cărei acţiune se petrece într-un spaţiu rural din vestul Bielorusiei, lângă Polonia, unde vieţuiesc nişte personaje cu preocupări agricole accentuate pe cules şi seceriş, în timp ce manifestă un fanatism religios primitiv şi periculos, cum observăm în realitatea de zi cu zi, dar care plonjează într-un grotesc ascendent şi biruitor până la urmă, în mascarada răstignirii părintelui numit proorocul Ilie, în scopul purificării şi al mântuirii. Realitatea intră în absurd şi se prelungeşte în abstract, care fabrică un nou concret pentru un fel de teatru bisericesc, incult şi ocult simultan, ce angrenează întreaga minicomunitate speriată de spiritele malefice ale unui diavol de genul feminin, simbolul păcatului şi al tentaţiei, care contravine purificării sufletului prin rugăciuni şi moralitate.

Povestea începe cu relatarea unui vis şi tot ce se petrece ulterior introduce spectatorul într-o lume de coşmar cu totul plauzibil şi devine sursa unor dezbateri umane şi religioase între bine şi rău, între patimi şi păcate majore, sub semnul crucii.

Simpla înşiruire a personajelor defineşte şi motorul care împinge înainte acţiunea.

Vedetele Teatrului Naţional au jucat cu mare poftă înţelegerea fiecărui rol, dar şi pe cel al metamorfozelor numeroase prin care au trecut enoriaşii răstigniţi de regizorul extrem de inventiv şi care ne propune în fond şi noi viziuni spectacologice.

Ilie, un prooroc de la ţară, este interpretat admirabil de Richard Bovnoczki, în mai multe ipostaze elocvente şi contradictorii, culminând cu încercarea fizică de a-l răstigni la propriu într-un dans macabru al enoriaşilor săi.

Olga, păcătoasă, ulterior sfântă, portretizată de Aylin Cadîr, oferă ocazia de a admira încă o dată talentul magnific al acestei actriţe ce-l posedă şi-l etalează în diferite ipostaze şi conjuncturi scenice, cu o logică strict omenească, dar şi cu o plonjoare în metafizică.

Wiera, sfântă, ulterior păcătoasă, este întruchipată de Florentina Ţilea în contratimp cu fosta păcătoasă şi actuala sfântă, ceea ce este un paradox absolut.

Beţivul creat de Silviu Mircescu este unul monumental şi prin statură fizică, şi prin modul său de exprimare draconică.

Frumosul actor şi regizor Răzvan Oprea este aproape de nerecunoscut în Bondar, ulterior Sperietoare de păsări, atât de reuşită este transfigurarea într-o conjunctură scenică extrem de complicată.

În cheia unui comic incisiv se manifestă Florin Călbăjos, în postura unui soldat roman care l-a chinuit pe Iisus Hristos la răstignirea acestuia.

Ofelia Popii oferă iarăşi un recital de actorie completă în rolul Pałaszka, ulterior nevasta lui Pilat, interpretat cu efecte scenice caricaturale biblic de Leonard Chionac.

Tinerele care devin ulterior Sfânta Veronica într-o construcţie dramatică bizară sunt asumate cu succes de Laura Gabriela Oana şi Teo Dincă, ambele cu multă expresivitate.

Vitalie Bichir se alătură acestei grupări pestriţe, fiind Orbul, tatăl fetelor.

Lari Giorgescu oferă un recital de tipul one-man show absolut în momente cruciale ale piesei, cum este cel final, unde mesajul dramaturgului, destul de simplist, ne informează că bogaţii o duc bine şi săracii sunt nişte nerozi. Nimic nou sub soare. Actorul face o risipă de talent şi energie, fiind bine distribuit în rolul Iuda şi transformă ficţiunea răstignirii în autenticitatea spânzurării sale, moment care rupe pur şi simplu sigiliul dintre realitate şi imposibil.

Emilian Mârnea este negustorul Rotschild, un biciclist de tipul Glovo care transportă diverse produse de consum către clienţi, inclusiv cărţi, biblii, icoane şi portretul proorocului.

Mihai Calotă are apariţii fulminante şi de coloratură scenică în universul difuz al comunităţii respective; el devine Irod în teatrul răstignirii, dar şi un personaj care, în final, se autoproclamă drept catolic.

În ciuda bizarerismului dramatic, jocul actoricesc absolut copleşitor este manevrat cu iscusinţă scenică de tânărul şi vulcanicul regizor Botond Nagy. Întregul coşmar se suportă 120 de minute fără să plictisească o secundă spectatorii capturaţi de această viziune cu totul neobişnuită chiar pe meleagurile lui Dracula.

Un decor fabulos supradimensionează interiorul unui biserici apocaliptice cu numeroase icoane, capete de sfinţi şi un pronaos uriaş rotativ care dinamizează mişcările şi amplasamentul actorilor în foarte numeroase confruntări ce depăşesc uneori cadrul scenei cu procesiuni care străbat sala (la fel cum face Andrei Şerban în Mary Stuart drumul spre eşafod). Elementele scenografice sunt realizate de nota 10 de doamna Irina Moscu, având dimensiuni impresionante.

Crucea Mântuitorului devine ea însăşi un personaj prin dimensiuni şi greutate fizică şi spirituală, cu multe subtilităţi şi realizări tehnice remarcabile: muzica originală, sound designul (Claudiu Urse), lighting designul şi video designul (Cristian Niculescu).

Costumele şi lipsa costumelor cu asimilarea nudităţii unor foste sfinte fecioare amplifică misterele şi resping derizoriul, totul oprindu-se în simbol, cu excepţia unor înjurături teribiliste de care ne puteam lipsi cu bucurie.

Deşi se vorbeşte de câteva ori despre sfârşitul lumii, adică de teama în faţa acestui sfârşit implacabil, există momente redundante şi prelungite, un exces de zel şi chiar o prea mare risipă de energie peste cea suficient de abundentă şi care dădea impresia că nu se vorbea despre un sfârşit.

După spectacolul În largul mării şi contactul cu Proorocul Ilie, două parabole nihiliste poloneze despre răutatea şi prostia umană, aşteptăm cu curiozitate noile premiere ale primei noastre scene.

Cronică de Dinu GRIGORESCU 

(Foto afiş: TNB; foto spectacol: arhiva D.G.)

Proorocul Ilie

de Tadeusz Sƚobodzianek 

Traducerea: Luiza Săvescu şi Passionaria Stoicescu

Regia: Botond Nagy

Scenografia: Irina Moscu

Dramaturg: Diana Nechit

Muzica originală: Claudiu Urse

Sound design: Claudiu Urse

Lighting design: Cristian Niculescu

Video design: Cristian Niculescu

Pregătire muzicală: Cătălin Petrescu

Asistent regie: Patricia Katona

Asistent scenografie: Mădălina Sandu

Asistent lighting design: Daniel Tiuntiuc

Asistent sound design: Octavian Vasile

Producător delegat: Nikita Dembinski

Regia tehnică: Silviu Negulete, Tudor Dobrescu

Sufleor: Petronela Purima

Producător: TNB

Data premierei: 16 februarie 2025

Distribuţia: