În ultimul număr din luna decembrie 1989 al revistei „Teatrul” se afla şi minidrama Pisica a adolescentei Alexandra Grigorescu (acum Alexandra Ares), dar debutul Revoluţiei anticomuniste a adus finalul acelei reviste şi a amânat debutul scenic al scriitoarei, incredibil, nu mai puţin de 35 de ani, exceptând spectacolul radiofonic cu piesa Frumoasa adormită şi trezită, nominalizat la Premiile UNITER din 2019 (piesa ei de trei acte de debut, scrisă în 2005), un spectacol tip cabaret montat la Teatrul Dramaturgilor (scris în colaborare cu subsemnatul) şi unul (excelent!) cu amatori.
Autoarea a scris câteva piese de un act în adolescenţă, însă acestea au fost publicate abia în 2005, la editura Cartea Românească. Deşi timpul a trecut, Pisica, Memorialul plăcerii, Staţia şi comedia Magazinul de bărbaţi nu şi-au pierdut actualitatea. Plecând în America, a scris, începând din 2005, patru romane şi o colecţie de povestiri, o parte din ele încă nepublicate, în limba engleză, două traduse în româneşte şi publicate cu succes la Polirom (Visătoarele şi Viaţa mea pe net). Repatriată după 20 de ani, s-a reapucat să scrie teatru: piesele Weekend la mare, Youthtopia, Hotel Cosmos: Elon Musk merge pe Marte (un pamflet în versuri) şi Banca imaginaţiei, în versiuni bilingve, cu spectacole lectură la New York.
Obţinerea în 2024 a premiului „I. L. Caragiale” al Academiei Române pentru dramaturgie – primul acordat unei femei în secolul XXI (premiu refuzat de două ori lui I. L. Caragiale) – a stârnit mai degrabă invidii decât interes regizoral faţă de opera scriitoarei româno-americane, pătrunsă de un spirit românesc autentic, dar nonconformist. Deţinerea unui astfel de premiu şi recunoaşterea valorii operei sale ar fi trebuit să atragă atenţia regizorilor şi managerilor de teatru din România sau măcar presei, însă acest lucru (încă) nu s-a întâmplat.
O excepţie fericită a fost Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti care, cu un an înainte de acordarea premiului, a iniţiat o colaborare remarcabilă cu Teatrul Naţional „Satiricus I. L. Caragiale” din Chişinău. Cele două instituţii au ales să monteze piesa Frumoasă şi cool, revizuită de autoare în vara trecută, într-un spectacol ce a reunit forţe artistice din ambele teatre: patru actori din Piteşti şi trei actori basarabeni (una din comediene, foarte talentată, chiar din Transnistria, unde am aflat că în luna ianuarie s-a oprit gazul, pe un ger cumplit). Regia inspirată şi energică a domnului Alexandru Grecu, alături de viziunea directorului teatrului piteştean, Dan Tudor, de a promova dramaturgia feminină în 2025 prin opt piese şi spectacole inedite scrise de autoare, au făcut posibil acest proiect valoros.
Scriitura este epică, semiautobiografică şi dramatică prin ideile puse în mişcare, bazate pe confesiunea palpitantă a tinerei Onda, care curge simplu: protagonista se trezeşte la viaţă după căderea dictaturii şi evoluează de la zero, odată cu societatea, experimentând o căsătorie ratată şi mai multe încercări de a înfăptui o alta, bazată pe dragoste şi nu pe sex exclusiv. Piesa devine un fel de basm modern, deconstruit şi privit neconvenţional, cu Făt-Frumosul visat şi cu Zmeul Zmeilor cel antipatizat, un basm anchilozat în dogme pedagogice rupte de realităţile imprevizibile ale vieţii, dar şi o călătorie dintr-o vârstă în alta, dintr-un experiment în altul.
Spectacolul începe sus, cu energie şi o scenografie dinamică, alcătuită din 14 geamantane pe care distribuţia le mişcă şi le combină, evocând călătoriile neîncetate ale fiecărui om, atât în spaţiu, cât şi în spirit.
Realismul curat al replicilor se împleteşte cu enunţuri paradoxale şi monologuri absurde, ce îndreaptă gândirea spectatorilor către dimensiuni superioare. În acelaşi timp, piesa povesteşte viaţa Ondei în perpetuă transformare, de la tinereţea sexuală până la maturizare, în care bărbaţi profund diferiţi în esenţa lor umană lasă fiecare o amprentă asupra parcursului existenţial. Pierderea inocenţei (sau eliberarea de ea), tema principală a piesei, se întretaie astfel cu tema câştigării maturităţii şi lucidităţii, care o ajută pe eroină să ia deciziile potrivite în momentele cruciale.
A fost o mare plăcere să urmăresc producţia. Cu excepţia spectacolelor Revizorul de Nikolai Gogol şi …Escu de Tudor Muşatescu, vizionat recent şi premiat de revista Rinocerul pentru comicitate şi autenticitate, nu mai văzusem alte montări semnate de Alexandru Grecu, directorul UNITER-ului din Republica Moldova (UNITEM) şi al Teatrului Naţional „Satiricus I. L. Caragiale”. L-am descoperit ca un om de teatru solar şi ludic, format exemplar la marea şcoală de teatru rusă, eficient şi fantast în montările sale, excelent în munca cu actorii. Este capabil să ofere publicului spectacole inedite şi de valoare artistică, la care acesta să vibreze, publicul fiind judecătorul incoruptibil al pieselor de teatru şi al montărilor acestora. Reacţia instinctivă a spectatorilor este cea mai bună cronică.
Ca tată al autoarei, am încercat să rămân obiectiv şi, într-un moment, mi-am dat seama că privesc piesa fiicei mele exact aşa cum aş privi orice altă piesă, indiferent de autor. Am aplaudat doar la final, moderat, dintr-o sfială firească, dată de dubla condiţie de tată şi critic. Am privit însă cu atenţie reacţiile publicului, care includea toate vârstele, dar mai ales pe cei tineri şi până la 50 de ani. Aceştia au urmărit cu interes spectacolul, au râs şi au plecat vizibil încântaţi.
Dacă montarea radiofonică (pe un text mult mai lung) avea parcă o mai mare suavitate şi „greutate literară”, noua versiune actualizată, cel puţin aşa cum a fost montată de Alexandru Grecu (şi rescrisă de Alexandra, din care s-au scos o mare parte din referinţele istorice), este mai modernă şi mai dinamică, curge perfect şi e jucată cu mare atenţie la detalii.
Revelaţia spectacolului a fost interpreta eroinei (Onda), Luana Lute, tânăra recent angajată de Dan Tudor, de pe băncile masterului, care a susţinut un rol de 90 de minute cu un talent şi o prezenţă scenică care deseori taie răsuflarea. (Este un rol greu, pentru care Nicoleta Lefter, interpreta versiunii radiofonice din 2019, a luat un premiu european). Luana Lute a etalat o mare mobilitate scenică şi un farmec personal care o recomandă pentru o carieră frumoasă în teatrul românesc. Dar mai are un pic de lucru la voce, care uneori se aude prea slab (actorii au jucat fără lavaliere, ca în Bucureşti). Tânăra de 28 de ani reuşeşte să treacă cu talent prin diverse naunţe psihologice ale unei scene şi ale unui moment dramatic, dar şi să traverseze diverse etape de viaţă, de la tânăra săracă şi nesigură la succes şi din nou la nesiguranţă, conturând o femeie inteligentă care iese mereu elegant din tipare, avidă de libertate şi ostilă dogmelor tradiţionale în confruntarea cu cei patru bărbaţi care o provoacă, cauzându-i suferinţe peste care va trece.
Restul distribuţiei a fuzionat perfect, dezvăluind o energie puternică pe sinuosul drum al destinului personajelor, din Bucureşti la New York şi retur. Interpretările au fost tinereşti, expansive şi expresive, conturând povestea într-o manieră secvenţială, într-un cadru scenografic filmic, dar cu o teatralitate deosebită.
Cei patru interpreţi masculini, dintre care trei actori de la Teatrul „Alexandru Davila” şi unul de la Teatrul Naţional „Satiricus I. L. Caragiale”, au realizat un cvartet bine diversificat caracterologic în confruntările aventuroase şi amoroase cu eroina poveştii: milionarul Dan (Florin Dobre), şoferul Pepe (Vlad Popescu), excentricul imoral Keev (Marius Furtună) şi dramaturgul Sam (Pavel Lupăcescu), toţi având evoluţii scenice remarcabile şi savurate de spectatori.
În rolul soţului Ondei, Dan, Florin Dobre este capitalistul din epoca chioşcurilor bucureştene din anii ’90, care ajunge de la bogăţie la ruină, rolul său fiind atent şi suculent caracterizat.
Într-o apariţie scurtă, dar de efect, Vlad Popescu este Pepe, şoferul ambiţios al mahărului pe care ulterior îl depăşeşte. Actorul este contrapunctic şi se validează şi dramatic.
Marius Furtună oferă portretul excentricului Keev (suav şi diabolic în prima versiune a piesei), acum văzut de Alexandru Grecu ca un interlop viguros ce bate cluburile şi e canalia din viaţa multor femei. Actorul este un uragan care se dezlănţuie de câteva ori, atât cât îi permite partitura (mult scurtată), foarte sintetic, extravagant, imoral şi antologic în faimosul monolog, pe care îl ştim din versiunea radio, interpretat de domnul Marius Bodochi, din care nu a fost vreun cuvânt care să nu fie înţeles imediat de public.
În rolul lui Sam, dramaturgul newyorkez fără bani cu care Onda împarte doar apartamentul, nu şi sentimentele, moldoveanul Pavel Lupăcescu creionează un personaj reminiscent de cele ale lui Woody Allen (un actor foarte bun, dar care are accent rusesc, nu newyorkez).
Deşi secundare, personajele Onda mică, interpretată de Ira Cazac, şi mama Ondei, interpretată de Natalia Lupăcescu, realizează în faţa statuii frumoasei adormite două scene comice captivante, cu replicile care m-au emoţionat cel mai mult, deşi livrate cu armele teatrului absurd.
Statuia din parc este făcută cu mult gust şi în acelaşi stil neconvenţional şi puţin lasciv al piesei. Statuia, amplasată pe un soclu asamblat din geamantane, funcţionează dramaturgic chiar peste aşteptări, la fel şi proiecţiile video (Constantin Ghileţchi), ponderate, dar suficiente, care evocă realist spaţiile (mineriada, parcul, New Yorkul), fără intenţia de a epata cu orice preţ publicul.
Scenografia semnată de Alexandru Grecu şi Ecaterina Salimova a preferat soluţiile simple şi curate, cum este magazinul de cravate, dormitorul de la New York, nebunia de la clubul de noapte şi liniştea sugestivă a parcului.
Mişcarea personajelor în această structură dinamică este dirijată cu mare artă de Dumitru Tanmoşan, iar costumele realizate de Ecaterina Salimova sunt frumoase şi adecvate, contribuind prin schimbare, în cazul Ondei, la sugestia trecerii dintr-o epocă în alta, dintr-o situaţie în alta.
Spectacolul durează 90 de minute care captează atenţia şi empatia publicului de la început până la final, vârsta acceptată în sală fiind de peste 14 ani.
La ieşirea din sala de teatru, spectatorii au plecat încântaţi. M-a bucurat succesul acestei coproducţii teatrale şi al dramaturgiei româneşti contemporane care sper să ajungă şi la Bucureşti.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
(Foto: A.A.)
Frumoasă şi cool
de Alexandra Ares
Regia artistică şi ilustraţia muzicală: Alexandru Grecu
Scenografia: Alexandru Grecu, Ecaterina Salimova
Costume: Ecaterina Salimova
Coregrafia: Dumitru Tanmoşan
Video: Constantin Ghileţchi
Distribuţia:
Onda – Luana Lute
Onda mică – Ira Cazac
Mama Ondei – Natalia Lupăcescu
Dan – Florin Dobre
Pepe – Vlad Popescu
Keev – Marius Furtună
Sam – Pavel Lupăcescu
Producător: Teatrul Naţional „Satiricus I. L. Caragiale” Chişinău – Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti
Data premierei:
13 februarie 2025 – Teatrul Naţional „Satiricus I. L. Caragiale” Chişinău
23 februarie 2025 – Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti
Următoarele reprezentaţii la Piteşti:
15 martie 2025
5 aprilie 2025
