„Secundar” de Alexandra Badea, la TNB: Un experiment ambiţios, un manifest progresist

Alexandra Badea a lansat pe scena mare a Teatrului Naţional Bucureşti spectacolul Secundar. O mega-producţie de trei ore (cu pauză) care combină ambiţios multe din ideile care o preocupă pe regizoare de la debut şi parcă toate inovaţiile din ultimul secol: teatrul în teatru, teatrul şi filmul, ancheta poliţistă, terapia psihologică de grup, trauma, teatrul politic (de stânga), diversitatea experienţelor femeilor şi intersecţionalitatea, adică modul în care diferitele identităţi (gen, rasă, clasă socială, sexualitate etc.) influenţează experienţele femeilor, cu un accent pe redefinirea feminităţii şi pe combaterea stereotipurilor legate de rolurile de gen.

O operă progresistă, un pic proletcultistă, dar modernă şi spectaculoasă. Producţia utilizează o instalaţie de şase camere pentru a supraveghea personajele în spaţii intime, surprinzând momente de vulnerabilitate şi explorând dualitatea dintre imaginea publică şi cea privată. Prin dialogul firesc şi contemporan dintre teatru şi film, Badea creează un univers vizual monumental (director de imagine: Boróka Biró), evidenţiind complexitatea identităţii şi a rolurilor pe care le jucăm în societate, fiecare din noi dornici să facem orice pentru a obţine roluri principale în scenariile fiecărui episod de viaţă.

În partea dreaptă, scena este presărată cu bucăţi sparte de statui clasice reprezentând un cuplu, într-un manifest de demolare şi deconstrucţie a trecutului – artistic, teatral, uman şi patriarhal. În partea stângă, avem un mobilier stradal de piatră cu vegetaţie, ca cele care au împânzit oraşul, un spaţiu de recreere. La mijloc, se află locul de muncă, un pat de spital, recuzita unui spectacol pe un subiect medical, din perspectiva medicilor. În partea de sus a scenei, sunt diverse camere în care discuţiile intime dintre personaje sunt proiectate pe ecrane monumentale.

Spectacolul începe pe o pistă, continuă pe o alta şi se fragmentează din ce în ce mai mult, devenind, uneori, greu de urmărit. Ca şi în Exil, avem interacţiuni cu publicul, puncte de vedere, amintiri, flashbackuri, imagini simbolice, repetiţii intenţionate. Spre deosebire însă de Exil (laureat al premiului Rinocerul în 2023), care avea o anume unitate în toată polifonia lui, în Secundar, dramaturgia Alexandrei Badea aleargă pe prea multe piste, ca o vânătoare după prea mulţi iepuri simultan, ceea ce-i afectează unitatea şi coerenţa.

Deconstructivismul, derivat din filosofia lui Jacques Derrida, a influenţat profund teatrul francez contemporan, conducând la o reevaluare a structurilor narative şi a convenţiilor scenice tradiţionale. Această abordare se concentrează pe demontarea şi reinterpretarea textelor, punând sub semnul întrebării sensurile stabilite şi explorând multiple perspective.

Un exemplu elocvent al aplicării deconstructivismului în teatrul francez este spectacolul Prima piesă a lui Cehov al companiei Dead Centre, prezentat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru din 2018. Acest spectacol a oferit o lecţie despre conceptul de „meta”, transformându-se într-un comentariu asupra propriei sale construcţii, pornind de la textul lui Cehov. Spectatorii au avut posibilitatea de a asculta în căşti comentariile regizorului referitoare la spectacol, creându-se astfel o stratificare a naraţiunii şi o distanţare faţă de convenţiile teatrale tradiţionale. Această abordare a ilustrat temele cehoviene – viaţa, moartea, dragostea şi nefericirea – într-o formă explicit anticonvenţională, subliniind natura fluidă şi interpretabilă a textului teatral.

Un alt exemplu notabil este adaptarea romanului „Estetica rezistenţei” de Peter Weiss, realizată de regizorul Sylvain Creuzevault la Théâtre National de l’Odéon în 2023 (prezentată de Mirella Patureau în revista „Scena”). Spectacolul, de aproximativ patru ore, a urmărit călătoria iniţiatică a unui tânăr implicat în lupta antifascistă sub regimul nazist. Producţia a fost rezultatul unui atelier intensiv desfăşurat pe parcursul a doi ani, reflectând asupra contextului istoric şi politic actual şi explorând capacitatea teatrului de a se adapta şi de a reflecta realităţile contemporane printr-o abordare deconstructivistă.

Şi scenariile regizorale din ultima vreme ale Alexandrei Badea sunt rezultatul punerii cap la cap a unor astfel de ateliere, desfăşurate cu actori şi colaboratori din diverse domenii. Un exemplu concret este micul spectacol Cea care priveşte lumea, invitat din Franţa la Teatrul de Comedie în iunie 2023. Acesta explora tema prieteniei romantice ambigue şi idilice dintre un imigrant ilegal african şi o tânără franţuzoaică de 16 ani. Spectacolul a fost construit pe baza unor interviuri de documentare realizate la diverse licee din Franţa, acoperind teme precum imigrarea, diferenţele culturale, adolescenţa şi conflictele interioare dintre visuri şi realităţi.

Totuşi, această metodă de lucru, deşi interesantă, ridică întrebări privind valoarea artistică a spectacolului şi implicit a dramaturgiei, care pare uneori umbrită de un discurs mai degrabă propagandistic, axat pe temele de stânga ale zilei, unele rezonabile, altele cu o tracţiune redusă la publicul obişnuit. Acest gen de discurs este, din nefericire, susţinut financiar prin granturi europene, care tind să condiţioneze arta de o inginerie socială nu întotdeauna populară. Dar, vrem nu vrem, astfel de idei, la fel ca şi cele de dreapta, fac parte din peisajul ideologic al anului 2025.

În cazul noii premiere, Secundar, autoarea mărturiseşte că a venit la TNB pentru prima oară doar cu un sinopsis, nu cu o piesă propriu-zisă terminată, şi a dezvoltat acest sinopsis cu actorii. A asociat la aceste demersuri un psiholog şi un criminolog, implicând actorii într-o şedinţă de terapie de grup, respectiv o anchetă. „După ce am înregistrat câteva ore de material, am început să scriu. Nu am transmis neapărat aceste improvizaţii în piesă, dar anumite fraze se regăsesc. Uneori, ele circulă de la un actor la celălalt”, mărturiseşte autoarea în programul de sală. Este un lux, la care dramaturgii români în viaţă, cu piese de sertar terminate care aşteaptă de ani buni în fişiere ignorate de TNB, nici nu visează.

Textul are ca subiect un grup de actori care lucrează de mult împreună, conduşi de o regizoare (Ada Galeş), un fel de alter ego al Alexandrei Badea. La un moment dat, regizoarea o înlocuieşte pe actriţa principală, Marta (Cosmina Olariu), cu Marina (Crina Semciuc). Supărată de retrogradare, Marta va avea un lung colaps nervos şi se va sinucide (sau doar dispare, totul este extrem de neclar), determinând grupul să facă un „post-mortem” detaliat al relaţiilor fiecăruia cu victima, dar şi al propriilor vieţi, personale şi profesionale, redate prin proiecţiile video monumentale.

Cronică de Alexandra ARES

(Foto: A.A.)