Pe vremuri, Oscarurile erau urmărite de întreaga lume, anul acesta au trecut fără să-şi aducă aminte aproape nimeni. În 2 martie 2025, Dolby Theatre a găzduit a 97-a ediţie a Premiilor Oscar, cu Conan O’Brien la cârmă, un comic mai degrabă şters, activ de ani buni, deşi are fani...
Premiera filmului documentar Călătorind cu îndelungă răbdare: 160 de ani, despre aniversarea a 160 de ani de existenţă a Colegiului Naţional „I. L. Caragiale” din Ploieşti, a avut loc aseară (26 februarie) în sala de evenimente „Chantelle” a complexului Ramatuelle, în parteneriat cu MRS Residence, în prezenţa unui numeros...
Teatrul Naţional „Satiricus I. L. Caragiale” din Chişinău, în colaborare cu Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, anunţă premiera spectacolului Frumoasă şi cool de Alexandra Ares, în regia lui Alexandru (Sandu) Grecu. Piesa urmăreşte trei etape esenţiale din viaţa Ondei, o tânără marcată de cifra 7, simbol al destinului său, care...
Ca în fiecare toamnă, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, prin Festivalul Internaţional de Teatru şi Arte Performative, oferă publicului brăilean, şi nu numai, un autentic regal teatral. Ultima ediţie a fost închinată aniversării a 75 de ani de activitate teatrală la Brăila. Astfel, întregul program al evenimentului a fost...
La ora 0.00, România a trăit cel mai important moment din istorie după Marea Unire cu Transilvania şi cu toate teritoriile unde se vorbeşte limba română – unirea cu Europa occidentală, dar nu vom face o lecţie de istorie. Am decis împreună cu soţia mea să facem un maraton...
Bucureşti, 20 decembrie 2024 – Cea de-a V-a ediţie a Galei Premiilor Rinocerul a avut loc de data aceasta la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, joi, 19 decembrie 2024, între orele 11.00 şi 14.00, într-o întrunire de celebrare a excelenţei teatrale. Ceremonia a fost semnalată de Radio România...
După o absenţă de 32 de ani de pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), renumitul regizor Andrei Şerban s-a întors cu un spectacol intens şi contemporan, care reimaginează pentru publicul de azi rivalitatea istorică dintre două regine iconice – Mary, regina Scoţiei, şi verişoara sa, Elizabeth I a...
Rinocerul, publicaţia nonconformistă a Fundaţiei „Spirit Românesc Pro – Arte şi Caritate” – recunoscută ca una dintre oglinzile fenomenului teatral contemporan românesc, reflectând un microunivers artistic adresat iubitorilor de teatru –, va organiza joi, 19 decembrie 2024, la ora 11.00, la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, în parteneriat...
În capitala judeţului Prahova (unde bustul lui Nichita Stănescu este mai expresiv decât cel al lui Nenea Iancu), a avut loc luni, 18 noiembrie 2024, între orele 11.00 şi 14.00, un amplu eveniment cultural şcolar, aniversarea a 160 de ani de existenţă a Colegiului Naţional „Ion Luca Caragiale” (fostul...
La Festivalul Național de Teatru au fost organizate evenimente speciale dedicate lui Silviu Purcărete, marcând 50 de ani de carieră a acestui regizor emblematic. Un moment deosebit a avut loc luni, 22 octombrie 2024, prin lansarea albumului „TNC – Purcărete & Boroghină. Pelerini în marele teatru al lumii”, semnat...

Recomandări Teatrale

Carte

Cartea de artă: „Infinita frumuseţe. De la arta sacră la obiectele...

0
A apărut de puţină vreme cartea părintelui Eugen Răchiteanu, Infinita frumuseţe. De la arta sacră la obiectele de cult, în cadrul editurii Sapientia, cu...
Şah la calul troian

Șah la calul troian

Opinii

Cronică fotbalistică

0
Îmi amintesc cu plăcere de cronicile dramaturgului Teodor Mazilu din epoca sa, care erau mai mult eseuri împănate cu umor şi satiră decât manifestări...
Cart 0 lei 0.00
My cart
Your cart is empty.

Looks like you haven't made a choice yet.