Este foarte important că teatrul îşi extinde repertoriul cu spectacole memorialistice, biografice şi autobiografice dedicate celebrării unor personalităţi din lumea istoriei, artei şi culturii. Prin acestea conştiinţa publicului poate aprecia şi aprofunda din punct de vedere auditiv, vizual, sinestezic chiar imaginea unor nume importante ale culturii naţionale şi internaţionale. La...
Vin rar, dar cu nostalgie la minunata sală a Teatrului „Bulandra” de la Grădina Icoanei, denumită „Toma Caragiu”, după gloriosul actor şi director al acestui teatru, strivit la cutremurul din 1977 şi căruia, împreună cu Valentin Silvestru, în anii ’90, i-am montat o placă memorială la fostul domiciliu, cu...
Contextul Într-o zi tumultuoasă de 24 ianuarie, cu proteste de stradă de magnitudinea celor din Revoluţia din 1989 – unul dintre acestea trecând chiar pe sub ferestrele mele – şi un şuvoi copleşitor de oameni care strigau „Jos guvernul!”, supăraţi de disconect-ul tot mai mare dintre guvernanţi şi guvernaţi, precum...
Cel mai bun copil din lume, un tulburător one-woman show, sublimă lecţie de viaţă, frumoasa poveste a unei tinere de etnie romă! Alina Şerban, plecată dintr-o „colibă” cu şobolani, a terminat studiile la UNATC Bucureşti şi la New York University şi a absolvit masterul la Royal Academy of Dramatic...
Miercuri, 17 septembrie 2025, în magnificul decor al Sălii „Regina Elisabeta” din cadrul Castelului Peleş, a avut loc lansarea cărţii Munţii Bucegi – Olimpul României de Radu Cosma, în prezenţa autorului şi a unui public numeros iubitor de literatură, istorie, geografie şi cultură autohtonă. La acest eveniment au luat cuvântul...
Sânziana Stoican şi Diana Mititelu, regizoare talentate din tânăra generaţie, au fost selecţionate în festival cu două spectacole curajoase în felul lor, faţă de care am totuşi anumite rezerve. La primul, de natură artistică, la cel de-al doilea, de natură etică. Dincolo de tandreţe (regia: Sânziana Stoican) şi Anatomia unei...
Teatrul Excelsior este o bijuterie care pulsează de tinereţea echipei impecabile, de la garderobă la conducere, şi, bineînţeles, acoperă un repertoriu indicat şi o grupă de artişti plini de vitalitate şi farmec personal. Am avut o mare surpriză, ca o lovitură de teatru: iniţiativa benefică de a echipa spectatorii...
Gala Premiilor UNITER ajunge la cea de-a XXXIII-a ediţie şi va avea loc luni, 26 mai 2025, la Sala „Amza Pellea” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Evenimentul coincide cu celebrarea a 175 de ani de existenţă a teatrului craiovean. Pentru această ediţie, juriul naţional de nominalizări a fost...
Ca în fiecare stagiune românească, apare câte un dramaturg-surpriză din lumea occidentală, descoperit de cercetătorii şi căutătorii de valori, tradus repede şi jucat imediat pe scenele autohtone. De data aceasta este vorba despre Tiago Rodrigues, născut în 1977 în Portugalia, de profesie regizor de teatru, dramaturg şi producător, iar...
Teatrul Naţional Radiofonic a prezentat în premieră absolută, la Radio România Cultural, marţi, 29 martie 2022, în seria „Biografii, memorii”, două spectacole dedicate unei personalităţi remarcabile a culturii române: Dora d’Istria sau Prinţesa Elena Ghica şi Dora d’Istria – Libertate şi Destin, pseudonimul literar al prinţesei Elena Ghica, una...

Recomandări Teatrale

Carte

Lansare de carte Varujan Vosganian, „150 de proeme”

0
Marţi, 20 ianuarie 2026, la Sala Media a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, scriitorul Varujan Vosganian şi-a lansat volumul 150 de proeme,...

Opinii

Frenezia teatrului ca hipnoză sau Un rinocer à rebours

0
Există, la Dinu Grigorescu, o întrebare-paradox, formulată chiar de el, care definește șase decenii de creație sub asediul istoriei: teatrul ca hipnoză declanșează frenezie, sau frenezia teatrului este, intrinsec, hipnoză? Cazul său, disecat de Eugen Șerbănescu în această recenzie a volumului memorialistic„Hipnoza comediei”, este al unui rinocer à rebours: un spirit neîmblânzit, contondent, care și-a croit drumul prin „falsul existențial” al dictaturii comuniste transformând drama brută în material fisionabil literar, în comedie.

Dumitrescisme II

Cart 0 lei 0.00
My cart
Your cart is empty.

Looks like you haven't made a choice yet.