Este foarte important că teatrul îşi extinde repertoriul cu spectacole memorialistice, biografice şi autobiografice dedicate celebrării unor personalităţi din lumea istoriei, artei şi culturii. Prin acestea conştiinţa publicului poate aprecia şi aprofunda din punct de vedere auditiv, vizual, sinestezic chiar imaginea unor nume importante ale culturii naţionale şi internaţionale.
La TNB, Sala Atelier, la sfârşitul lunii februarie, în Anul Maniu, a avut loc premiera spectacolului Ultima cafea cu Iuliu Maniu de Dinu Grigorescu. Regizorul Mihai Lungeanu a montat un mix teatral de spectacol-lectură, teatru radiofonic şi multimedia, de fapt un atelier de radio teatrofonic – cum şi-a denumit noul său proiect – memorialistic, inovator prin modul scrierii şi al transpunerii, prin care prezintă publicului scene din istoria tragică a marelui om politic Iuliu Maniu, comemorat la 150 de ani de la naştere şi 70 de la dispariţie, dar şi drama biografică a dramaturgului contemporan Dinu Grigorescu, al cărui tată (Paul Grigorescu) a fost avocatul lui Iuliu Maniu cu care a băut o ultimă cafea înaintea arestării acestuia.
Textul dramaturgului Dinu Grigorescu este o tragicomedie bine scrisă, cu tensiune dramatică, emoţie, adevăr istoric, care cuprinde un colaj de trăiri şi evocări personale, din care reiese stilul inconfundabil al scrierii, chiar dacă de data aceasta autorul a optat pentru o dramă de familie şi nu o comedie, cum ne-a obişnuit prin limbajul său comic inedit, bogat în jocuri de cuvinte, calambururi, rime şi replici ping-pong.
La acest experiment care ne dezvăluie cum decurge o zi de repetiţii de la înregistrările unui spectacol radiofonic au luat parte 20 de actori importanţi ai Naţionalului bucureştean. Distribuţia atent stabilită a cuprins voci puternice ce au captat atenţia publicului prin timbrul vocal particular, inflexiuni, empatie faţă de personajele reale interpretate şi devotament artistic: Mircea Rusu (Iuliu Maniu), Marius Bodochi (Constantin I. C. Brătianu), Lari Giorgescu (Fiul avocatului), Marcelo-S. Cobzariu (Primul gardian, Autopsierul), Alexandru Georgescu (Judecătorul), Armand Calotă (Tatăl), Alexandru Bindea (Procurorul), Dragoş Ionescu (Profesorul). Un moment special l-a constituit dialogul virtual al fiului avocatului cu marele I. L. Caragiale, rol interpretat cu mult entuziasm de Eugen Cristea. Doamnele stilate ale Naţionalului şi-au pus amprenta interpretativă în roluri secundare sau episodice: Magda Catone (Mama), Adela Mărculescu (Bunica), Costina Cheyrouze (Nora avocatului), Brânduşa Mircea (A doua soţie a avocatului), Oana Constantinescu (Muzeografa). În alte scurte apariţii de efect au fost distribuiţi actorii: Răzvan Popa (Anchetatorul), Dorin Andone (Arhivarul), Mihai Verbiţchi (Caba-nierul), Andrei Finţi (Al doilea gardian) şi Daniel Badale (Medicul).
Au existat câteva momente bine gândite regizoral şi interpretativ, declanşatoare de emoţii variate – tristeţe, melancolie, comicitate –, unele dintre acestea stârnind aplauzele celor 100 de spectatori-martori ai acestei reprezentaţii teatrale hibride: întâlnirea istorică dintre Iuliu Maniu şi Constantin I. C. Brătianu; vizaviul scenic dintre fiul care nu avea nicio perspectivă existenţială şi tatăl condamnat care îi scrie o scrisoare emoţionantă din spatele gratiilor; scena filajului avocatului de către angajatul de la Securitate foarte bine redată prin comicul de situaţie şi de mişcare de către actorul Eduard Adam, foarte mobil şi cu resurse mimico-gestuale şi vocale comice; scena identificării cadavrului avocatului la morgă de către a doua soţie a acestuia; epilogul poetic care redă vocea dramaturgului Dinu Grigorescu din înregistrarea spectacolului radiofonic omonim din 2016 de la Teatrul Naţional Radiofonic, printr-o poezie confesivă adresată tatălui său, moment prin care se demonstrează că teatrul poate determina trăiri puternice, empatie şi sentimente profunde, aducând lacrimi pe chipurile spectatorilor ‒ „Tată, să ştii… Bucegii sunt aşa/ Cum i-ai lăsat dumneata:/ Acoperiţi de nea./ Eşti bine, sănătos?/ Cum te-au primit la Iisus Hristos?/ Cu pâine şi sare?/ Noi mai aprindem câte o lumânare/ Din când în când./ De sărbătorile creştine/ Ne gândim la tine!/ Nu fi trist… Noi suntem bine”.
Scenografia (Florilena Popescu Fărcăşanu) prevede 4 spaţii de joc: extrema stângă – biroul fiului avocatului, personajul cheie din perspectiva căruia se desfăşoară firul narativ dramatic; spaţiul central, situat între cele două gradene ale publicului, ce reprezintă studioul de înregistrare cu 8 microfoane mobile poziţionate concentric şi unul static, în care pendulează jocul actoricesc; extrema dreaptă ‒ celula de detenţie a lui Iuliu Maniu şi a avocatului „manist irecuperabil”; două laterale în care sunt amplasate birourile personalului tehnic preocupat cu înregistrarea spectacolului.
Ca în orice spectacol, mijloacele multimedia contribuie realist la ilustrarea poveştii, favorizând receptarea fidelă a adevărului istoric. Proiecţiile video (Sebastian Gherman) redau epocile evocate prin fotografii de arhivă şi documente originale. Muzica live (Lucian Maxim) alături de coloana sonoră creează tensiunea dramatică, prin efecte muzicale potrivite fiecărei scene. Prim-planurile filmate live de către operatorul video (Mihai Rădinoiu), deşi uneori stângace, surprind mimica interpreţilor, cadru cu cadru, în momentul rostirii unor replici importante. Luminile (Vasile Neguţ, Ştefan Dumitra) sunt axate pe tonuri calde şi reci (alb, galben, roşu, albastru) şi determină o atmosferă de intimitate şi suspans.
Scenă din spectacol (Foto: Vlad Lungu)
La microfon: Marcelo-S. Cobzariu (Primul gardian) şi Mircea Rusu (Iuliu Maniu)
Liliana Hodorogea (Regia de studio) şi Viorel Florea (Regia tehnică)
Decupajul scenaristic şi regizoral nu respectă însă cronologia evenimentelor, ci prezintă anumite secvenţe care se înregistrează pe rând, în ordinea stabilită de regizor, ca pe platourile de filmare, urmând ca montajul să le aşeze cap la cap. Regizorul Mihai Lungeanu (pre)lungeşte spectacolul cu 25 de minute faţă de durata standard de o oră şi 30 de minute (şi comparativ cu înregistrarea de 55 de minute de la TNR). Deşi publicul a acceptat convenţia regizorală pătrunzând în poveste, urmărind cu atenţie fiecare replică rostită la microfon, la o astfel de extindere a duratei, atenţia se poate disipa, iar gândurile să fugă răzleţe spre alte poveşti…
Programul de sală realizat impecabil din punct de vedere grafic editorial cuprinde informaţiile necesare spectatorului pentru a se familiariza cu universul grigorescian şi cu proiectul Radio teatrofonic propus de regizor, beneficiind de analiza pertinentă a personalităţii lui Iuliu Maniu de către istorici importanţi ‒ acad. Ioan-Aurel Pop, prof. univ. dr. Vasile Puşcaş şi dr. Narcis Dorin Ion.
Modul realizării acestei producţii radiofonice cu tot ceea ce implică el (lectură, interpretarea actorilor, sunet, muzică, lumini, regie tehnică, regie artistică) este interesant, dar acest lucru se putea foarte bine organiza live de Ziua Radioului sau sub forma unui documentar TV la care ar fi avut acces şi mai mulţi spectatori. Cert este că textul dramatic Ultima cafea cu Iuliu Maniu, dedicat personalităţii lui Iuliu Maniu şi a dramaturgului Dinu Grigorescu, ar merita o transpunere scenică propriu-zisă în care să fie evocate valorile acestui teatru istoric memorialistic, cu o scenografie amplă, mişcare scenică, roluri interpretate liber, fără suportul de text, şi costume de epocă, care să transmită noilor generaţii poveştile existenţiale ale înaintaşilor!
Vlad LUNGU
