Am aplaudat pasiunea, încrânceneala şi talentul tinerilor actori Andreea Moustache, Emanuel Cifor, Emil Măndănac şi Radu Ureche, care au readus pe scenă, în regia domnului Marcel Ţop, celebra dramă caragialiană Năpasta, ce i-a produs atâtea necazuri autorului pus la zid, acuzat de plagiat, obligat să meargă la Budapesta să scormonească în arhive ca să caute un autor ungur inexistent pe care ziceau detractorii că l-ar fi copiat.
Piesa este actuală nonstop. În fiecare zi trăim sau auzim despre o năpastă. Televizoarele şi telefoanele mobile ne prezintă în serial cele mai cumplite şi inexplicabile crime, de parcă românii ar fi un popor de ucigaşi în serie, într-un delir şi o poftă nebună de năpaste care nu se mai termină.
Năpasta ucigaşului ucis de un alt ucigaş într-un mediu rural de la începutul secolului al XX-lea e floare la ureche faţă de ucigaşii contemporani! După modul cum a judecat Năpasta onorabila justiţie aristocratică în procesul mincinosului şi invidiosului Caion, ne dăm seama cât de aleatorie a fost şi continuă să fie dreptatea împărţită preferenţial. Din toată tevatura literară şi juridică năpăstuită asupra bietului Nenea Iancu, tot ce a rămas pozitiv e pledoaria excepţională a lui Barbu Delavrancea, fost primar al Bucureştiului, foarte bine argumentată, nu doar prieteneşte.
Năpasta este un pariu pentru orice actor. Caragiale fuge de comic în tragicul absolut. E şi vizionar, cu voie sau fără voie.
Montarea tinerilor actori curajoşi şi talentaţi de la compania independentă The Creative Moustache convinge. Regizorul Marcel Ţop a creat un fundal negru pentru întreaga ţesătură dramatică, colorând acţiunea în nuanţa tragicului lui Caragiale. Publicul care a umplut până la refuz sala justifică punerea la dispoziţia tinerilor a nobilei Săli Atelier de la TNB.
Confruntările au un puternic suflu atomic pe fundalul unei cârciumioare la şoseaua tragicului, unde apare nebunul Ion condamnat pentru o crimă pe care nu a comis-o, în timp ce criminalul Dragomir, soţul Anei, se bucură de libertate, sex şi o băutură cu fosta parteneră de viaţă a victimei, o văduvă răzbunătoare care nu-l primeşte în sufletul ei şi îşi face singură dreptate.
În rolul Anei, doamna Andreea Moustache (nume comic!) manifestă capacitatea transfigurării unei femei aparent resemnate cu existenţa ei comercială şi intimă şi ferocitatea feminină, pe care nu e bine s-o iubeşti. Jocul ei e pe calapodul realismului clasic, cuminte, fără inovaţii sau tente de absurd evident, păstrând linia consacrată. Confruntările sunt de efect, iar textul este respectat la literă.
În rolul Dragomir, Emanuel Cifor evoluează ca un mascul alfa în toată gama lui de replici şi situaţii inconfortabile. Are o dicţie bună, cu accent ardelenesc. Este dinamic şi credibil. Cele câteva stridenţe vocale nu afectează reuşita unui rol atât de dificil.
Nebunul interpretat de Emil Măndănac, costumat în zdrenţe în clipa intrării în scenă – lovitura de teatru –, mi s-a părut a fi un strămoş al cerşetorului capturat de Victor Eftimiu în Omul care a văzut moartea. Am văzut dincolo de rol modul felin de atac al dramaturgului la modelele puternice fixate în memorie. Uman şi nobil sufleteşte, actorul e flămând de rol şi cucereşte atenţia.
Tânărul actor Radu Ureche este ceea ce trabuie să fie în rolul învăţătorului Gheorghe, pornind de la scrierea lui Caragiale şi racordându-se la zilele noastre. El ascultă confesiunile şi poruncile Anei şi este contrapunctic în această cârciumă cu miros de sânge proaspăt.
Decorul rustic conţine 10 măşti de carnaval şi mobilierul tradiţional. Regia şi scenografia încearcă să sugereze un al doilea plan al acţiunii tragice cu inserţii de comedie populară, însă tragedia triumfă.
I. L. Caragiale a scris piesa Năpasta, ultima din serie, pe fondul nemulţumirilor sale faţă de modul cum au fost receptate comediile sale în cronicile defăimătoare ale detractorilor ce tot insistau că e bun numai la „caraghioslâcuri”, aceştia gândindu-se mai ales la D’ale Carnavalului cel fluierat şi condamnat la uitare. Ilustrul dramaturg, ultimul fanariot şi primul comediograf al literaturii române, a vrut să-şi arate muşchii şi în domeniul tragediei, fiind inspirat chiar de piesa lui Shakespeare, Hamlet, care se bazează tot pe o crimă amoroasă a regelui Claudius împotriva fratelui său pentru a intra în posesia soţiei acestuia, Gertrude. Şi la Shakespeare e vorba de o năpastă care a creat o capodoperă universală.
Pentru o trupă tânără, fără buget instituţional, numai a te atinge de acest text şi de a-l interpreta meritoriu este un act de îndrăzneală şi vigoare artistică, un proiect încununat de succes!
Cronică de Dinu GRIGORESCU
(Foto: tnb.ro)
NĂPASTA de I. L. Caragiale
Regia: Marcel Ţop
Distribuţia:
Ana – Andreea Moustache
Dragomir – Emanuel Cifor
Ion – Emil Măndănac
Gheorghe – Radu Ureche
Producător: The Creative Moustache
Data premierei: 9 aprilie 2024
