Experienţa feminină în FNT – De la lipsa tandreţei la sinucidere

Sânziana Stoican şi Diana Mititelu, regizoare talentate din tânăra generaţie, au fost selecţionate în festival cu două spectacole curajoase în felul lor, faţă de care am totuşi anumite rezerve. La primul, de natură artistică, la cel de-al doilea, de natură etică.

Dincolo de tandreţe (regia: Sânziana Stoican) şi Anatomia unei sinucideri (regia: Diana Mititelu) prezintă aspecte incomode, umbra indezirabilă a ceea ce înseamnă să fii femeie în societatea contemporană. Primul spectacol este despre condiţiile precare de muncă ale persoanelor şi mai ales ale femeilor fără şcoală, cel de-al doilea, despre eugenie şi sinucidere, ca mod de a pune capăt unor traume transgeneraţionale.

Cele două spectacole dezvăluie o modă dramaturgică destul de ingrată, care traversează teatrul anglo-saxon în ultimele două decenii. Piese scrise adesea de autori ieşiţi de pe băncile unor programe academice, marcate de o orientare de stânga, urmează o formulă aproape ritualică, dictată de ideologiile zilei.

Prima tendinţă este aceea de a transforma teatrul într-un soi de tribună socială, dramatizând cu insistenţă teme precum inegalitatea de gen, discriminarea rasială sau religioasă, provocările vieţii persoanelor cu handicap sau criza climatică. Intenţia de a responsabiliza publicul aspupra unor chestiuni care ţin de (in)justiţia socială devine astfel atât de evidentă, încât, de multe ori, spectacolul riscă să cadă în capcana simplităţii, unde toate personajele sunt victime, iar subiectele îşi pierd nuanţele şi complexitatea sub avalanşa unei emoţii care caută mai degrabă reacţii imediate decât introspecţie şi fler artistic. 

A doua direcţie prezintă căsătoria şi maternitatea drept o povară imposibil de purtat pentru femei, un fel de capcană în care, odată intrate, ele îşi pierd identitatea şi libertatea. În această viziune, căsătoria devine o instituţie care distruge orice iubire, iar maternitatea, un sacrificiu impus, lipsit de bucurie. Astfel, în loc să ofere o gamă diversă de experienţe feminine, multe piese sugerează că singura cale către împlinire este libertatea de orice obligaţie familială, care a devenit un nou stereotip. Personajele feminine devin astfel unidimensionale, caricaturi ale suferinţei, victime neputincioase ale convenţiilor sociale, slabe în faţa încercărilor vieţii. Anatomia unei sinucideri eviscerează bărbaţii şi propune autosterilizarea ca soluţie de încheiere a acestui ciclu de suferinţe.

În general, încerc să elimin factorul subiectiv – acel „eu, eu, eu” – din cronicile pe care le scriu şi să nu vorbesc despre propria persoană. Încerc să analizez un spectacol, cum s-ar spune în engleză, on its own merits, ţinând totodată cont de un context cultural, naţional, instituţional şi, acolo unde este cazul, internaţional.

Azi însă voi face o excepţie. Trebuie să mărturisesc că vineri seară m-am dus la Teatrul „Nottara” pentru a vedea spectacolul Dincolo de tandreţe, regizat de Sânziana Stoican, cam pe grabă, fără să studiez afişul sau să cunosc textul, după o zi obositoare şi migăloasă de curăţenie. Şi criticii de teatru sunt, de fapt, tot un fel de lucrători ocazionali (gig workers), de cele mai multe ori neplătiţi, aşa că desfăşoară aceste activităţi atunci când pot. Cum spune celebrul dicton budist: „Înainte de iluminare, taie lemn şi cară apă; după iluminare, taie lemn şi cară apă”. Adică, indiferent de cunoştinţele sau înţelepciunea spirituală pe care le avem, parcursul oricărei zile implică şi activităţi prozaice.

Aşadar, m-am îndreptat spre teatru, atrasă de titlul promiţător al producţiei de la „Nottara” şi de dorinţa de a mă pierde, măcar pentru o seară, într-o lume mai fermecătoare. Ironia sorţii a făcut însă ca, în loc de evadare, să petrec două ore tot printre mopuri şi găleţi, doar că de data asta, pe scenă.

Piesa ne pune în faţa unei echipe de curăţenie de noapte, angajată temporar printr-o agenţie să cureţe mizeria lăsată peste zi de o fabrică de cârnaţi şi alte produse din carne. Cele trei femei, fiecare cu povestea şi frustrările sale, se agaţă de speranţa firavă a unui contract cu mai multe ore sau chiar permanent. Ele sunt Grace, tânăra de 27 de ani care suferă de debilitate, Becky, mama necăsătorită de 36 de ani şi un pic cam curvă, şi Susan, o femeie timorată de 48 de ani care fură hârtia igienică. Alături de ele apar şi doi bărbaţi cu un statut, evident, un pic superior: Ian, supraveghetorul care urmează scrupulos instrucţiunile şi care, fiind în poziţie de şef, îşi permite să mediteze asupra vieţii, şi Phil, tot om de serviciu, dar cu contract permanent, care evadează din munca de jos în lectura unui roman poliţist. Cam cum speram şi eu, dar fără noroc, să evadez prin spectacolul de la „Nottara”.

Aveam să descopăr că titlul original al piesei este, de fapt, Beyond Caring (care s-ar traduce prin Dincolo de empatie sau Dincolo de compasiune). Adaptarea lui în Dincolo de tandreţe a oferit deci o etichetă înşelătoare şi seducătoare unui „produs” diferit de cel sugerat de titlul spectacolului. (Nu este singurul titlu subtil înfrumuseţat la „Nottara”.) În termeni de marketing, vorbim de tehnica clasică de bait and switch prin care un comerciant atrage clienţii cu o ofertă foarte atractivă („momeala”), dar, odată ce clienţii sunt interesaţi şi vin la magazin sau pe site, acea ofertă fie nu mai este disponibilă, fie este înlocuită cu un produs mai indezirabil („schimbarea”) sau, în cazul de faţă, un spectacol destul de sumbru de responsabilizare socială. Bine jucat, dar parcă nu destinaţia ideală pentru o zi de vineri seară.

Piesa Beyond Caring de Alexander Zeldin este o demonstraţie naturalistă a lipsei de empatie a societăţii faţă de oamenii prinşi în economia de tip „gig” (muncă ocazională, pe contracte temporare) pentru diverse munci, în acest caz, necalificate, într-un sistem capitalist dezumanizant. Plasată în subsolul unei fabrici de carne, Beyond Caring descrie vieţile muncitorilor pe salarii mici, cu contracte pe oră, care se confruntă zilnic cu exploatarea, instabilitatea şi alienarea. Piesa nu are o structură dramatică tradiţională sau un declanşator dramatic, ci oferă o suită de tablouri din nopţile acestor muncitori, dând senzaţia că ar putea dura la nesfârşit.

În esenţă, piesa lui Zeldin este o critică adusă capitalismului şi goanei după profit, care împing oamenii dincolo de punctul lor de rezistenţă, distrugându-le demnitatea şi aspectele esenţiale ale vieţii. O lume paralelă, subterană, în care birocraţia absurdă a celor de la Resurse umane şi condiţiile grele de muncă au creat o realitate în care, tragic, nimănui nu-i mai pasă de oameni. Această indiferenţă cu faţă umană este redată cu talent de Tudor Cucu-Dumitrescu, iar victima ei cea mai vulnerabilă este frumos creionată de Cristina Juncu, tănăra angajată, harnică şi bine intenţionată, care suferă de o boală debilitantă.

În afara titlului, adaptat atât de liber, spectacolul de la „Nottara” este fidel textului. Restul traducerii făcute de regizoare a fost cât se poate de literal, de parcă ar fi fost făcută cu Google Translate. Un spectacol greu şi apăsător, atât pentru actorii care curăţă podeaua, pereţii şi diverse maşinării, cât şi pentru spectatori (unii din ei, plasaţi mai în spate, au auzit cam greu actorii). Nu este chiar o deziluzie, dar mai degrabă un apel meritoriu la responsabilitate socială care aminteşte de piesele cu mesaj social din timpul comunismului. O oglindă a sărăciei şi oprimării contemporane, care ne invită să reflectăm asupra aspectelor indezirabile şi triste din spatele societăţii noastre, cum sunt condiţiile precare şi lipsa de empatie cu care funcţionează clasa managerială în organizarea afacerilor.

Cronică de Alexandra ARES

(Foto: Andrei Gîndac, Two Bugs)

Dincolo de tandreţe

de Alexander Zeldin

Traducerea: Sânziana Stoican

Regia: Sânziana Stoican

Scenografia: Valentin Vârlan

Asistent de regie: Sorina Ștefănescu

Distribuţia:

Becky – Diana Roman

Grace – Cristina Juncu

Susan – Laura Vasiliu

Phil – Dan Bordeianu

Ian – Tudor Cucu-Dumitrescu

Producător: Teatrul „Nottara”

Data premierei: 20 septembrie 2024