Teatrul Bulandra a deschis stagiunea de toamnă cu o adaptare ultra-liberală a piesei Cum vă place de William Shakespeare, realizată de tânăra regizoare Andreea Lucaci, câștigătoarea concursului de proiecte pentru regizori emergenți.
În ultimii ani au existat numeroase tentative de a aduce sau pur și simplu târî piesele „vechiului bard” în secolul XXI, fie prin montări cu tentă de musical, cum a fost recentul As You Like It de la Theatre Royal Bath, fie prin recontextualizări politice (Macbeth în cheie distopică, Othello cu accent pe identitate și rasă, A douăsprezecea noapte în cabaret queer). Demersuri menite să arate actualitatea textelor shakespeariene, dar și riscante prin balansul fragil dintre modernizare și pierderea miezului poetic. De fiecare dată, intenția a fost să se demonstreze „actualitatea” bardului, chiar cu prețul de a-l sufoca sub accesorii contemporane. Montarea de la Bulandra se înscrie în aceeași tendință, și cu noutatea îndrăzneață, dar și cu riscul de a aluneca în colaj supraîncărcat.
Spectacolul începe incitant cu un rap-battle inspirat de faimoasa scenă din 8 Mile a lui Eminem. În această confruntare hip-hop, Orlando, clasicul underdog (Florin Aioane în reprezentația la care am asistat/Niko Becker într-o distribuție alternativă), se înfruntă cu uriașul Charles un excelent Matei Constantin, câștigând neașteptat și atrăgând atenția Rosalindei (Maria Veronica Vârlan în reprezentația la care am asistat/Cătălina Mihai). În paralel, DJ-ul/Bufonul Tocilă (Tudor Morar/Matei Constantin) intervine cu mixuri care amplifică modernitatea scenei.
Montarea de la Bulandra este bufă, ludică și exuberantă. Energia inițială hip-hop electrizează sala, dar intenția artistică se disipează pe parcurs. Spectacolul alternează apoi momente folk, trimiteri la cultura indie și corporatistă, nelipsitele proiecții video, spargerea celui de-al patrulea perete, discuții cu sala, ba chiar și mici alunecări în Pirandello atunci când se caută un lăcătuș pentru o actriță închisă în baie.
Povestea se complică atunci când ducele Frederic (Șerban Pavlu) o alungă pe Rosalinda din curte. Ea fuge în pădurea Ardenilor, deghizată în băiat (Ganymede), alături de verișoara sa Celia (Silvana Negruțiu, o actriță de comedie talentată) și de bufonul Tocilă/DJ (Tudor Morar/Matei Constantin). În acest spațiu al libertății, iubirea și umorul se încurcă și se dezleagă prin travesti și jocuri de rol. Un fel de Cum vă place…în secolul XXI.
Orlando își cântă dragostea scriind versuri pe copaci, dar nu știe că „tovarășul” cu care face exerciții de seducție este chiar Rosalinda. Între timp, alte iubiri se înfiripă: Silvius (Matei Constantin/Tudor Morar) o dorește pe păstorița Phebe (Teo Dincă, expresivă, neconvențională), care însă se îndrăgostește de Rosalinda deghizată; Tocilă curtează pe țărăncuța Audrey (Oana Tudor); iar Oliver (Daniel Achim/Simona Pop), fratele lui Orlando, trece de la ură la reconciliere.
Actorii salvează ceea ce regia diluează un pic pe parcurs. Lucian Ifrim (Jacques) livrează monologul celor șapte vârste cu o gravitate care taie zumzetul ludic și amintește că Shakespeare nu e doar pretext pentru karaoke scenic – probabil cel mai solid moment al spectacolului. Frumoasa și talentata Manuela Ciucur ne surprinde cu două roluri de compoziție pline de măiestrie, în care e greu de recunoscut: bătrânul servitor Adam și strălucitorul Zeu (zeiță) al căsătoriei.
Șerban Pavlu aduce autoritate și ironie dublului rol al ducelui (jucat de Ralph Fiennes recent la Royal Bath Theatre), Iar tinerii actori (Maria Veronica Vârlan și Florin Aioane) jonglează cu agilitate între comedie bufă și delicatețea sentimentelor eroilor ingeni, alternând umorul cu sinceritatea emoțiilor.
Publicul însă reacționează cu emoții amestecate: unii se lasă cuceriți de prospețimea experimentului (mai ales în prima parte), alții simt modernizarea drept forțată, ca un strat de „trendiness” pus peste o țesătură clasică. Rosalinda Veronicăi Vârlan, o actriță versatilă și talentată, nu are – prin decret regizoral – eleganța și forța regretatei doamne Clody Bertola din montarea de referință a lui Liviu Ciulei, fiind etalonul generației Barbie (în prima parte) și a Idiocrației (în actul 2).
„Întreaga lume e o mare scenă. Și noi, toți oamenii, suntem actori.” – replica lui Jacques (Ifrim) răsună aici ca un memento al fragilității și relativității existenței, trăită astăzi în opt miliarde de versiuni diferite… sau, dacă vreți, reprezentații, mai mult sau puțin reușite.
În afară de exuberanța ludică, am apreciat la regizoarea Andreea Lucaci dexteritatea calambururilor, raritate într-o modă a „realismului capitalist” (succesor al „realismului socialist”) care a desființat explorările de limbaj. Am admirat, de asemenea, ușurința remarcabilă cu care introduce ironia și subtextul în situații și replici – o calitate de profesionistă la o regizoare debutantă.
Cum vă place, noua premieră a Teatrului Bulandra, e o sărbătoare imperfectă a iubirii. Poate că montarea nu găsește întotdeauna tonul sau echilibrul ideal, dar își asumă curajul de a redeschide conversația despre Shakespeare în secolul XXI.
Închei reamintind că o parte a publicului ar dori, însă, ca toate această nevoie acută de modernitate a creatorilor de teatru, pompată în straie de texte clasice care ajung să pleznească pe la incheieturi, să fie redirecționată în piese originale care să exprime mai sincer și mai coerent spiritul epocii.
Cronică de Alexandra Ares
