Lecţia I:
Originile teatrului şi ale dramaturgiei. Preistoria teatrului. Naşterea teatrului în Grecia antică (7)
PREZENTATORUL: Strămoşii noştri traci şi greci mergeau emoţionaţi, înfioraţi la spectacole teatrale, căci acestea le vorbeau despre ei, despre integrarea lor în istorie şi în cosmos, le spuneau ceva despre misterul lor de biete fiinţe chinuite. Ele, aceste spectacole teatrale, răspundeau setei de cunoaştere şi de înflorire a fiinţei umane, a fiinţei grecului în faţa cosmosului atât de plin de mistere. Spectacolele aveau o dimensiune sacră-religioasă, care s-a pierdut cu timpul. Iată de ce popoarele antice au cultivat acest tip de spectacol.
UN ELEV: Este într-adevăr emoţionant şi foarte interesant tot ce aţi spus dumneavoastră!
PREZENTATORUL: Aşa se explică de ce acest tip de spectacol-ritual cu valoare ideatică şi estetică ridicată a şi avut viitor, nu a dispărut. Dimpotrivă, el fiind practicat, cultivat de generaţiile care se succedau veac după veac, a fost îmbogăţit, diversificat de fiecare popor în parte, potrivit aptitudinilor lui artistice. Astfel, tracii noştri îşi aveau ritualurile lor la care participau înfioraţi, grecii îşi aveau şi ei ritualurile lor, cum au fost, de pildă, ritualurile dionisiace, adică serbările zeului Dionisos, la care luau parte cu mare plăcere.
TRAGOS: Depun mărturie că aşa era.
PREZENTATORUL (către spectatori): Ei bine, dragii mei, acum îi dau dreptate prietenului nostru Tragos. Teatrul, în înţelesul în care îl cunoaştem astăzi, a apărut mult mai târziu, odată cu urcarea lui Tragos sau a Tragoşilor pe scenă.
TRAGOS (aplaudă): Aşa este, aşa este!
TRAGOŞII (aplaudă fericiţi): Bravoo! Bravooo! Aşa este!
PREZENTATORUL: Vedeţi, copii, spectacolele teatrale erau în vremea aceea spectacole totale, nedife-renţiate adică. Dansul şi muzica se găseau la un loc cu formulele lingvistice, ritualice şi cu algoritmii acţionali, adică acţiunile care erau prefigurate. Din aceste spectacole teatrale s-a desprins mai târziu baletul, când spectacolul a devenit mişcare graţioasă încărcată de semnificaţie. S-a renunţat astfel la text, care este de prisos în cazul baletului. Din aceste spectacole totale s-a desprins mai târziu teatrul, iar mult mai târziu, din teatru, corul şi opera aşa cum le cunoaştem astăzi. (respiră adânc)
TRAGOS: Domnule, vrem să vorbiţi şi despre noi.
PREZENTATORUL: Hai, să ne întoarcem în Grecia antică, aproximativ în secolele VI-IV î.e.n., în momentul în care se produce o mare mutaţie, o mare revoluţie în evoluţia, ca să spunem aşa, a vechiului spectacol teatral, născându-se astfel teatrul, despre care vorbea prietenul nostru Tragos. Înainte de a-i da lui cuvântul, căci tot îi place lui să se laude sus şi tare că ei, Tragoşii, sunt părinţii teatrului, trebuie să înţelegem un lucru, copii. Mutaţia aceasta, apariţia teatrului din vechiul spectacol ritualic dionisiac, nu s-a făcut dintr-odată. Ci pe parcursul unui timp îndelungat, prin modificări aparent neînsemnate, dar care, cumulându-se, au făcut ca noul spectacol teatral dat de Tragoşi pe scenă să nu mai semene cu vechiul spectacol ritualic religios, ci să pară altfel. Şi chiar să fie altceva, deşi rămâne înscris tot în marea familie a spectacolului teatral. Acum să-l ascultăm pe Tragos, căci el vine din Grecia antică, din secolele VI-IV î.e.n., când a apărut, deci, teatrul.
TRAGOS (către sală, după ce s-a înclinat): Acum îmi dau seama, dragii mei, că ne-am certat ca nişte proşti. Era s-o şi păţesc. Profesorul are dreptate, prieteni, teatrul n-a apărut aşa dintr-odată. Nu s-a întâmplat să ne urcăm noi pe scenă şi să se nască teatrul. Nu, au existat la început spectacolele dionisiace, care erau spectacole ritualice religioase, aşa cum a spus dânsul, la care lumea participa de zeci de ani, de secole chiar. Aşa erau ritualurile de la Oracolul de la Delfi, la care lumea mergea şi căsca gura, sau Serbările lui Donisos, care se lăsau cu dansuri, cu petreceri ori ritualuri, la care însă nu participau toţi, ci numai unii iniţiaţi, căci acestea se ţineau în locuri secrete. În linii mari, cam acestea ar fi mutaţiile suferite de spectacolul teatral.
PREZENTATORUL: Dragul meu Tragos, hai să fim mai clari. Teatrul a apărut, de fapt, din ritualurile dionisiace, din serbările dionisiace. Acestea, în prima fază, se desfăşurau prin păduri, pe coclauri. Asta era înainte de secolul VI î.e.n., adică între secolele VIII-VI î.e.n. Ca să ştiţi cum arătau aceste serbări dionisiace, să ne imaginăm nişte cete de dansatori şi dansatoare, frenetice, care mergeau prin păduri dansând, chiuind şi rostind formule de slăvire a zeului Dionisos. Toţi se veseleau, dansau, ţipau, strigau formule ritualice de slăvire a lui Dionisos, adresate zeului. Aceste ritualuri erau religioase, sacre pentru că ele erau formule de slăvire a zeului. Aşa cum îl slăvim noi astăzi pe Dumnezeu sau pe Domnul nostru Iisus, la fel îl slăveau grecii antici, din secolele VII-VI pe Dionisos, pentru că era zeul în care credeau şi pe care-l adorau. Aceste serbări-cântece, dansuri prin codri se făceau la anumite date şi ele au fost numite serbările lui Dionisos sau Dionisiile.
TRAGOS: Femeile îndeosebi erau isterice, dansau până cădeau. Serbările lui Dionisos erau, de fapt, nişte ritualuri orgiastice, în care cei care dansau îşi cam pierdeau minţile.
PREZENTATORUL: Aceste dansuri-serbări aveau pe lângă funcţia religioasă, de slăvire a zeului, şi una cathartică, în sensul că dansatorii, cu acest prilej, „se descărcau de toate energiile negative”, fapt care îi ajuta să obţină catharsisul, o stare de pace interioară, de echilibru. Oamenii şi colectivităţile umane se însănătoşeau psihic. Acum, te rog să spui mai departe, dragul meu Tragos.
TRAGOS: Această fază, a serbărilor şi a dansurilor nebune, orgiastice prin păduri şi pe coclauri, în care dansatorii ţineau ramuri de mirt în mâini, a ţinut destul timp. Aceste spectacole erau religioase şi cam sălbatice, cu dezlănţuiri şi descărcări de energii, fapt care-i echilibra pe oameni în momentele următoare.
PREZENTATORUL: Aceasta ar fi prima etapă. Nu putem vorbi încă de apariţia teatrului.
TRAGOS: Da, pentru că a urmat o a doua etapă, când s-a renunţat la dansurile şi cântecele orgiastice prin păduri şi pe coclauri şi s-a ales un loc stabil în care să se săvârşească aceste dansuri-serbări. S-a ales locul de la poalele Acropolelui, la marginea Cetăţii Atena, într-o vale, unde grupul de dansatori dansa şi rostea formulele de adoraţie către zeu, într-un semicerc, care s-a numit scenă. Acest semicerc era jos, în văiugă, pentru că nu era ceea ce s-ar chema o vale, iar privitorii, adică cei care veneau doar să privească sărbătoarea lui Dionisos, se aşezau pe panta dealului în sus.
PREZENTATORUL: Ei bine, dragii mei… Momentul acesta este extraordinar de important în lungul drum al naşterii teatrului. Cu acei privitori, care veneau doar să asiste, să privească la dansatorii de jos, la cei care se produceau pe scenă, se naşte publicul. Începe lunga istorie a celor care vor fi spectatori. Privitorii aceştia, care se aşezau în fund pe panta dealului, sunt primii spectatori din istorie. Totodată, acum se naşte şi scena. Ne găsim, deci, în primii zori ai teatrului. Scena aceasta, pe care ne aflăm noi acum, este un loc sacru, vrăjit. Actorii cunosc bine lucrul acesta. Istoria scenei începe acum. Este semicercul acela în care se produc dansatorii, cei care dansau orgiastic la Dionisii, rostind formule sacre de adoraţie a zeului Dionisos. (mică pauză) La început, scena, adică viitoarea scenă de teatru, era de pământ. Pe locul acela creştea iarba. Apoi, dansatorii tot lovind cu picioarele pământul, iarba nu a mai crescut. Dionisiile, adică Serbările lui Dionisos, ţinându-se din doi în doi ani, tot în locul acela, s-a produs… ceva extraordinar. Un miracol. (respiră adânc; priveşte hipnotizat sala) Aşa se întâmplă întotdeauna când prin repetiţie, prin folosire repetată, ne legăm de un loc sau de un lucru. Locul acela capătă pentru noi o altă semnificaţie. S-a produs cu alte cuvinte ceea ce am numi consacrarea unui loc anume unde se săvârşeau ritualurile teatrale. Deci, consacrarea acelui loc ca destinat, ca loc al Dionisiilor, ca loc sacru. Mutaţia aceasta a fost fundamentală, extraordinară. Şi ea a declanşat şirul de mutaţii ce vor duce la apariţia teatrului.
(va urma)
Ştefan DUMITRESCU,
scriitor şi dramaturg
