Festivalul Internaţional de Teatru „Liviu Ciulei” 2024, ediţia a III-a (3)

„ZEUL MĂCELULUI” de Yasmina Reza

0
32

Scena Festivalului Internaţional de Teatru „Liviu Ciulei” de la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti a fost onorată de un text franţuzesc, Zeul măcelului de Yasmina Reza, jucat în stil unguresc, cu multă eleganţă, rafinament şi forţă dramatică, specifică artiştilor din ţara vecină.

Spectacolul viu, regizat de Sorin Militaru şi aplaudat de publicul receptiv, este o analiză a micii burghezii şi a ipocriziilor de care dau dovadă două cupluri de părinţi angrenaţi într-o ceartă paralelă cu cearta copiilor şi terminată în dramă. Este o comedie neagră despre relaţiile interumane care subliniză lipsa de onestitate îmbogăţită de prejudecăţi şi amplificată de resentimente.

Yasmina Reza, laureată a faimosului premiu Tony, merge în umbra lui Molière, stabilind decorul într-un peisaj contemporan, plin de cotidian, unde ordinea pleacă şi se mută haosul şi degringolada în relaţiile dintre părinţi şi copii şi părinţi şi părinţi. O simplă joacă se transfomă în măcelul interparental, o temă familiară şi paradoxală în epoca noastră de sinucideri şi crime plecate dintr-un nimic şi care depăşesc prin absurd cele mai negre gânduri.

Subtila morală franţuzească conferă textului dinamic o savoare aparte pe care rafinaţii actori maghiari o pun pregnant în evidenţă: Radó Denise (Véronique Houllié), Molnár László (Michel Houllié), Molnár Nikolett (Annette Reille), Barabás Botond (Alain Reille).

Zeul măcelului ‒ un spectacol viu, puternic, sugestiv şi impecabil jucat!

Cronică de Dinu GRIGORESCU

(Foto: Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti)

 

ZEUL MĂCELULUI

de Yasmina Reza

Traducerea: Robert Bognár

Distribuţia:

Radó Denise – Véronique Houllié

Molnár László – Michel Houllié

Molnár Nikolett – Annette Reille

Barabás Botond – Alain Reille

Regia artistică: Sorin Militaru

Asistent regie: László Zsuzsa

Dramaturg: Robert Vörös

Decorul şi costumele: Cristian Marin

Audio creative: Vilas-Boas Antonio

Light design: László Béla 

Producător: Teatrul Szigligeti, Ungaria

 

 

Dinu Grigorescu
Dinu Grigorescu (n. 4 iunie 1938, Ploiești, România) este dramaturg, poet, prozator, jurnalist, comentator teatral, editor şi specialist în administraţia publică, fiind unul dintre cei mai prolifici dramaturgi români din generaţia optzecistă. A publicat 52 de cărţi de teatru, poezie şi proză, 65 de comedii (dintre care i s-au jucat doar 20 ca spectacole scenice, radiofonice, TV şi lecturi) şi 5 volume de critică teatrală. Deţine numeroase premii literare, inclusiv pe cel al Uniunii Scriitorilor pentru cartea de dramaturgie publicată la Editura Academiei în 2021.