Motto inedit: „Mi-e frică de cei proşti şi răi.” – Ion Luca Caragiale
Aseară, la Teatrul Dramaturgilor Români, a avut loc o întâlnire de suflet cu spiritul lui Ion Luca Caragiale, adus în prim-plan de unul dintre cei mai importanţi oameni de teatru: domnul Alexa Visarion.
Născut la Botoşani, sub semnul lui Mihai Eminescu, Alexa Visarion este „tobă de Caragiale”. Un discurs al domniei sale este atât de dens în idei şi atât de intens în expunere, încât te obligă să ai la tine instrumente de înregistrare, ca să-l poţi salva, studia şi recomanda.
Scandalul de la O noapte furtunoasă a avut în spate şi supărarea „Gărzii Patriotice”, formaţiune militară orăşenească, alcătuită din proprietari de imobile, prăvălii, acareturi şi conturi zdravene. Toţi aceştia au contribuit, tiptil-tiptil, la denigrarea operei, fluierată copios. Apoi, în D-ale carnavalului, apar poliţiştii — doi poliţişti ai Ministerului de Interne — care patrulează în jurul lui Nenea Iancu şi al carnavalului său. Aşa cum şi astăzi marii corupţi găsesc, întotdeauna, o armă nevăzută de protecţie miliţienească.
Acum, Nenea Iancu e sus, Nenea Iancu e jos: pe bancnota de 100 de lei, în statui, în discursuri, în premiere. Dar pe el îl doare în cot că a plecat în eternitate cu picioare în fund. Şi, mai ales, cu respingerea Academiei Române din timpul său, când corifeii culturii naţionale s-au lăsat influenţaţi politic şi mioritic de preşedintele care a votat împotriva acordării premiului ilustrului dramaturg.
Nu a fost doar o stare de oboseală a iluştrilor academicieni, ci o desconsiderare a operei în faţa căreia astăzi ne prosternăm. A doua respingere, după zece ani, când oferise proza nominalizată la premii, a fost categorică.
Inteligenţa lui fantastică este confirmată de nenumărate surse de istorie literară caragialiană. Dar eu refuz să-l văd pe Caragiale ca pe un Lenin depus la Kremlin, vizitat de milioane de admiratori curioşi, buni şi răi, idioţi şi culţi. Eu îl văd viu.
Într-un hotel fără nicio stea, dormind pe jos din cauza ploşniţelor şi ascultând muzica câinilor vagabonzi, moment în care ilustrul Nenea Iancu a exclamat: „Simţ enorm şi văz monstruos!”.
Viermuirile vremii! Unde ai mai pomenit să-i ceri regelui Carol I să-ţi plătească falimentul de la berăria din gara Mizil, ultima lui afacere, împreună cu dl Gâdea, un tânăr „businessman” al timpului, care avea să devină, peste ani, strămoşul tovarăşei Suzana, preşedinte al faimosului Consiliu al Culturii şi Educaţiei Socialiste?
Comuniştii l-au reînviat pe Caragiale, pe cel confiscat în 1952, iar Televiziunea Română i-a imortalizat piesele cu o garnitură de aur de monştri sacri. Burghezul nongentilom, care era Nenea Iancu, a devenit, în viziunea oficială a timpului respectiv, un precursor naţionalist şi patriotic, critic al orânduirii burghezo-moşiereşti din care făcuse şi el parte. Dar el critica ceea ce vedea: moravurile. Era moral şi imoral, concomitent.
Opera contrazice.
Domnul Alexa Visarion a analizat rapid universul caragialian: Năpasta, stilul, satira, proza, publicistica.
La acest „five o’clock” au participat membri ai Uniunii Scriitorilor, actori de marcă, regizori, administratori, studenţi, public admirator. Pe ecran a apărut un portret inedit al marelui satiric, care privea adâncurile în marea lor adâncime. Nu se temea de nimeni şi de nimic, cu excepţia proştilor şi a ticăloşilor.
Limbajul pitoresc, românesc, greu traductibil, l-a ţinut departe de notorietatea lui Gogol, de exemplu.
Domnul Visarion punctează decisiv: România noastră de astăzi, în toate domeniile, seamănă izbitor cu epoca lui Caragiale. Doar decorurile, costumele, ideologiile, freneziile şi insomniile lui Conu Leonida sunt altele.
Festinul caragialian oferit de regizorul Alexa Visarion, cu spectacolul-film Nocturnele lu’ Leonida, inspirat din „cea mai bine cotată piesă într-un act din istoria dramaturgiei române” (Conu Leonida faţă cu reacţiunea, după opinia criticului Mircea Ghiţulescu), la care au fost adăugate replici memorabile din opera omnia a lui I. L. Caragiale, a încheiat o seară aniversară memorabilă.
Seară la care nu putea lipsi nici autorul piesei republicate la Editura „Lebăda Neagră”: A doua scrisoare pierdută, într-o ediţie îngrijită de domnul Eugen Şerbănescu.
Emoţionat şi generos, amfitrionul evenimentului a oferit gratuit volume din opera sa eseistică şi memorialistică studenţilor şi celor prezenţi: Zborul înalt al amintirii, Râs, lacrimi, tăceri…, În oglinzile timpului, Alfabetul privirii (Editura Junimea, 2024 – 2025).
Dinu GRIGORESCU
