Într-o epocă în care o parte a criticii occidentale pare mai interesată de activism decât de estetică, Cannes a ales arta decernîndu-i lui Cristian Mungiu cel de-al doilea premiu Palme d’Or al carierei sale, la câteva zile după ce celebra publicație britanică The Guardian îl desfințase cu o cronică de doar două stele. O realizare excepțională care îl plasează pe Mungiu într-un club extrem de restrâns din istoria festivalului.
Fjord a mai primit Premiul François Chalais, Premiul FIPRESCI al criticilor internaționali și Premiul Juriului Ecumenic, venind astfel să completeze palmaresul impresionant al lui Mungiu la Cannes: Palme d’Or în 2007 pentru 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, Premiul pentru scenariu și cel pentru interpretare feminină în 2012 pentru După dealuri, respectiv Premiul pentru regie în 2016 pentru Bacalaureat.
Filmul lui Mungiu, un legal drama tensionată, filmat în peisaje norvegiene austere, cu Sebastian Stan și Renate Reinsve în rolurile principale, a primit ovații de peste zece minute la premieră și a convins un juriu internațional condus de Park Chan-wook.
Regizorul român se alătură celor doar nouă autori care au reușit să câștige de două ori trofeul suprem în peste șapte decenii și jumătate de istorie a competiției – o listă care include nume precum Francis Ford Coppola, Michael Haneke, Emir Kusturica, Ken Loach, frații Dardenne și Ruben Östlund.
Filmul explorează coliziunea dintre o familie româno-norvegiană cu valori tradiționale religioase și mecanismele unei societăți scandinave „progresiste”, care, sub pretextul protejării copilului, intervine distructiv în viața privată. Este o poveste despre putere, ipocrizie și limitele toleranței selective – un subiect matur, incomod și profund actual, tratat cu rigoarea stilistică specifică lui Mungiu.
Mungiu mai puternic decât The Guardian
În contrast flagrant cu recunoașterea de la Cannes, publicația britanică The Guardian a acordat filmului doar două stele într-o cronică semnată de Peter Bradshaw după premieră. Filmul a fost catalogat drept „un misstep”, „neliniștitor” și „prea ambiguu”. Criticii de la Guardian par deranjați mai ales de faptul că Mungiu îndrăznește să prezinte o familie conservatoare ca victimă a unui sistem birocratic și social care își impune valorile sub masca binelui public.
Acest verdict dezvăluie orbirea ideologică care a cuprins o parte importantă a presei culturale occidentale. The Guardian, cândva un ziar serios de stânga cu tradiție intelectuală, s-a transformat treptat într-un instrument al unei corectitudini politice rigide. Arta este judecată nu după forța ei estetică, curaj sau profunzime umană, ci după cât de bine se potrivește cu narativa progresistă dominantă: anti-tradițională, pro-identitară radicală și ostilă oricărei forme de conservatorism cultural.
Același Guardian care acordă adesea patru-cinci stele oricărui manifest feminist radical, oricărei pelicule queer experimentale sau oricărui pamflet anti-capitalist, se simte profund inconfortabil când un regizor est-european serios analizează realități incomode ale Europei contemporane.
Mungiu a construit de-a lungul carierei o operă coerentă, riguroasă și fără a bifa checklist-uri politice. Succesul lui la Cannes devine, în acest context, o confirmare că valoarea autentică încă poate străpunge barierele ideologice.
Filmul va intra în cinematografele din România în toamnă.
Alexandra Ares
