Din Montparnasse la Pitești – Le Paradoxe du Désire de Ana-Maria Bamberger, regia Codrina Pricopoaia

Spectacol invitat la Festivalul Internațional de Teatru Studio din Pitești, 2024

0
85

În inima orașului Pitești, la ultimul etaj al istoricului Teatru „Alexandru Davila” (care va intra curând într-o binevenită renovare finanțată cu generozitate de Consiliul Județean Argeș), există un loc special, un mic sanctuar al creativității și inovației, unde an de an se găzduiește festivalul internațional al teatrului de studio, aflat la cea de-a 27-a ediție. Tema de anul acesta a fost dramaturgia diasporei române.

Teatrul de studio este ca un „start-up” al micilor companii artistice însuflețite de spirit antreprenorial, în contrast cu „marea corporație” a mega-producțiilor teatrelor naționale și comerciale. Teatrele de studo sunt  adevărate laboratoare ale sensibilului, ca să parafrazez tematica FNT-ului de anul trecut. Un astfel de teatru parizian, Théatre de la Huchette, l-a descoperit pe ilustrul necunoscut Eugen Ionesco în 1950, montându-i o piesă bizară, La Cantatrice Chauve („Cântăreața cheală”) care nu s-ar fi acceptat la nici un teatru mai mare, dar care venea cu un limbaj nou și o sensibilitatea artistică bulversantă.

Parisul are sute de teatre ‘de buzunar’ iar Franța mii. Teatrul de studio reprezintă o formă distinctă și intimă de exprimare artistică, caracterizată de proximitatea dintre actor și public, precum și de explorarea profundă a temelor și emoțiilor umane în moduri deseori inedite, create din necesitate. Acest tip de teatru este făcut din pasiune, cu buget mic, decoruri simbolice și piese care se pretează la montări minimaliste. Aici, echipele artistice au libertatea de a experimenta și de a încerca texte și abordări neconvenționale, oferind astfel o experiență mai directă și personală pentru spectator. România are nevoie de mult mai multe burse creative de la Ministerul Culturii pentru acest gen.

Le Paradoxe Du Désire este un spectacol simplu, minimalist  și inventiv, scris și regizat cu farmec. Autoarea e  Ana-Maria Bamberger, o dramaturgă română care locuiește între Hamburg și Paris, iar spectacolul e semnat de Codrina Pricopoaia, o actriță și regizoare stabilită din 2004 la Paris.

Codrina Pricopoaia, dreapta jos, în roșu

Ideea dramaturgică e veche de când lumea: A, de la autorul de succes (Geoffroy Vernin) iubește pe B, actrița de succes care nu prea mai e pe val (Codrina Pricopoaia) care iubește pe C, tânărul regizor (Samy Rahal) care la rândul lui iubește pe D, o tânără teatrolog (Alexia Séféroglou) care la rândul ei se îndrăgostește de cunoscutul autor, de fapt un romancier, aflat la prima piesă, nesigur că vrea să continue cu teatrul. Autorul e flatat, dar rămâne interesat de actriță.  În încercarea de a monta prima piesă a acestui romancier, reprezentat cu farmec și finețe de Geoffrey Vernin, cei patru au păreri diferite despre cum ar trebui să fie și ce a trebui să spună actul artistic.

Scriitura lui Bamberger  stăpânește bine arta conversației și eternele dileme ale dragostei. De ce ne îndrăgostim subit de X și nu de Y când, deseori, privit logic, Y e la fel de chipeș (sau chipeșă), ba chiar are mult mai mult de oferit?

Psihologia modernă ne spune că persoanele de care ne îndrăgostim au deseori calități pe care le apreciem la modul cel mai profund și care ne completează cât mai armonios.

Pe această intrigă sentimentală atât de simetrică, Bamberger suprapune întrebări clasice despre natura actului artistic:

Pentru cine scriem teatru sau facem spectacole? Pentru noi înșine, pentru a ne elibera de lucruri care ne preocupă și pe care le valorizăm, sau pentru public? Adică pentru acei oameni care au nevoie în primul rând de speranță, și care deschid o carte sau merg la un spectacol cu așteptarea unei experiențe plăcute care să îl surprindă frumos și eventual să-l și distreze? Ce e de preferat, o scriitură dramatică profundă dar care ucide viața și pulsul contemporan al lui text, sau un text scris pentru un grup minuscul de critici exigenți și blazați?

Trebuie să mărturisesc că inițial m-am dus la Pitești din dorința de a vedea un prim spectacol pe o piesă de Ana-Maria Bamberger, o dramaturgă despre care citisem și auzisem (și bune, și rele). Locuind la NYC, nu apucasem să-i văd încă nici o montare. Știam că este considerată încă un nume emergent în lumea dramaturgiei contemporane, deși are 57 de ani și o operă solidă. De-a lungul anilor  a primit numeroase premii și distincții pentru contribuțiile sale în domeniul teatrului. Piesele ei au fost montate pe scene prestigioase din Europa, inclusiv în Germania și România, și au fost apreciate atât de critici, cât și de publicul larg.

Ana-Maria Bamberger și-a început cariera în dramaturgie după ce a studiat medicina, urmând un traseu mai puțin obișnuit pentru un dramaturg. Născută în România, ea s-a mutat în Germania, unde a început să scrie piese de teatru. Prima ei piesă de succes, „De ce tocmai tu?”, a fost produsă pentru prima dată în 2007 și a fost bine primită de public și critici. Aceasta a fost urmată de „Prins în plasă”, care a continuat să consolideze reputația ei ca dramaturg talentat și inovator.

Ana-Maria Bamberger, dramaturg

Stilul Ana-Mariei Bamberger este caracterizat printr-o combinație de realism și comedie, creând astfel o atmosferă unică în fiecare piesă. Dialogurile sale sunt adesea pline de umor și subtext, iar construcția dramatică este meticulos gândită pentru a provoca gândirea și emoțiile publicului.

Una dintre temele recurente în operele sale este dinamica relațiilor interumane. În „Prins în plasă”, de exemplu, Bamberger explorează complexitatea relațiilor moderne prin intermediul personajelor sale, fiecare confruntându-se cu propriile insecurități și aspirații. „De ce tocmai tu?” examinează, de asemenea, teme de identitate și iubire, aducând în prim-plan provocările întâlnite de cuplurile contemporane.

Marea surpriză pe care am avut-o însă la Pitești a fost să o descopăr pe Codrina Pricopoaia, o actriță explozivă, o regizoare  talentată și o femeie dinamică și plină de elan antreprenorial, de care nu auzisem. Regia ei folosește doar 4 scaune și 2 măsuțe, construind ambianță cu fundaluri de lumină și muzică atmosferică. Relațiile dintre personaje au bonomie și farmec, o ironie care parcă trage cu ochiul spre spectatori și tipologii realiste, care par luate chiar de lângă noi.

Codrina Pricopoaie, actriță și regizoare. Foto credit: Nawak

Codrina s-a stabilit la Paris în 2004, după ce a terminat facultatea de filozofie și actorie (la facultatea Luceafărul), având un destin atistic care și-a găsit împlinirea și recunoașterea la Paris, nu la București, unde a picat admiterea la UNATC.

Parcursul lui Codrina Pricopoaia se remarcă prin participări la festivaluri și colaborări atât în Franța, cât și în România. Ea a fost prezentă de mai multe ori la Festivalul de Teatru de la Avignon și la Festivalul Național de Teatru de la București, obținând aprecierea publicului și a criticilor prin prestații captivante.

În România, a jucat în diverse producții teatrale, inclusiv în spectacole precum „L’histoire du communisme racontée aux malades mentaux” de Matei Vișniec și „Orgasm Adult scăpat de la Zoo” de Dario Fo. De asemenea, a fost prezentă în spectacole de teatru franceze și în producții româno-franceze, demonstrându-și versatilitatea și adaptabilitatea în diverse contexte culturale. De la Pitești, spectacolul va pleca pentru trei săptămâni la Festivalul de la Avignon (secțiunea off).

Chiar dacă și-a construit o carieră atât de interesantă în Franța, Codrina Pricopoaia rămâne atașată de rădăcinile sale românești. Pentru ea, România și orașul natal Roman rămân întotdeauna locuri speciale și sursă de inspirație. Deși căsătorită cu un francez, Codrina continuă să semneze cu numele ei de fată, iar compania ei Azacusca, este un joc de cuvinte compus din litera A (pentru a fi în frunte) și felul culinar, Zacusca. Ce poate fi mai românesc decât asta?

Astăzi Codrina Pricopoaia este o prezență azi vibrantă pe scena teatrala francezo-română care merită urmărită.

Cronică de ALEXANDRA ARES

Mai multe articole despre Festivalulul Teatrului de Studio de la Pitești:

La Pitești începe un festival al dramaturgiei diasporei române

Un carnaval al sunetelor, cuvintelor şi imaginilor

Avatar photo
Alexandra Ares este critic de teatru, dramaturg, romancier, scenarist şi producător de televiziune, născută în România şi naturalizată în SUA, unde a trăit 20 de ani. Are un doctorat în teatrul american contemporan şi studii de teatrologie la UNATC. De asemenea, are o specializare în Foreign Policy şi Global Political Economy la London School of Economics. A lucrat ca realizatoare la Redacţia Teatru a TVR (emisiunile „Gong”, „Scena”, „Maeştrii teatrului românesc”), corespondent TVR la New York, producător de ştiri interne la CBS News din New York, director de comunicare la ONU şi Programul ONU pentru Dezvoltare etc. Este autoarea, printre altele, a romanelor „Visătoarele” şi „Viaţa mea pe net” (Polirom), a cărţii de analiză dramatică „Sam Shepard: Rebelul rigorii mortale” (Tracus Arte), a colecţiei de piese „Teatru românesc contemporan” (Editura Academiei Române), care a fost nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor din 2023. Spectacolul ei, „Frumoasa adormită şi trezită”, a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru cel mai bun spectcol radiofonic (regia: Diana Mihailopol). Comedia ei, „O bunică de milioane”, scrisă în colaborare cu D.G., se joacă la Teatrul Dramaturgilor Români din Bucureşti. În 2023, a avut câteva spectacole-lectură şi la New York. Este membru al Comitetului de conducere al Filialei Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor, membru UNITER şi membru al PEN New York. Este câştigătoarea Premiilor Next Generation Indie Awards (NYC) și Readers Favorite (Miami), finalista Premiilor BOTYA Awards (Chicago) şi laureata Premiului Filialei Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România. www.alexandra-ares.com www.fundațiaspiritromanesc.ro
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments