Trump: Victoria culturală a dreptei asupra stângii

0
47

În ultimii 10 ani, odată cu apariția politică a lui Donald Trump, scena intelectuală americană a asistat la o revoltă treptată dar inexorabilă împotriva exceselor stângii neoliberale, susținute de carismaticul Obama. În paralel, foștii moderați s-au aliniat cu dreapta conservatoare, care a câștigat influență nu doar în politică, ci și în cultura de masă. Această schimbare, observată de analiști precum Rod Dreher și Daniel Drezner, reflectă o reașezare ideologică care redefinește structurile de influență ale societății americane. Este uimitor cum Trump, un om de afaceri fără pretenții de intelectual, a reușit să mobilizeze o contra-revoluție culturală de o amploare considerabilă care a mobilizat multe din mințile cele mai strălucite ale Americii.

De fapt, ambele tabere, atât dreapta cât și stânga, sunt motivate de dorința de a corecta nedreptățile și de a fi buni. Problema e că fiecare le percepe diferit, în funcție de grupul de interese din care face parte (sau pe care se focusează). Meritul lui Trump a fost că a creat o coaliție ce încearcă să servească un numitor comun, binele tuturor cetășenilor americani, fără criterii preferințiale.

De la hegemonie liberală la reechilibrare culturală

Rod Dreher, autorul eseului „Yes, Liberals Do Control Culture”, publicat în The American Conservative, observa acum mai bine de un deceniu hegemonia culturală a stângii, descriind-o drept o provocare esențială pentru conservatori. Totuși, pe măsură ce tehnologia și noile medii de comunicare au evoluat, această dominație a început să fie contestată.

Profesorul Daniel Drezner de la Universitatea Tufts a subliniat într-un eseu din 2023 că, în ultimii cinci ani, terenul cultural s-a deplasat dramatic spre dreapta. Drezner remarcă faptul că progresiștii și elitele nonpartizane nu mai dețin prestigiul cultural de care se bucurau în urmă cu un deceniu, indicând o erodare clară a dominației liberale.

Dominanța dreptei în media alternativă

Una dintre cele mai vizibile manifestări ale acestei schimbări este ascensiunea podcasturilor conservatoare sau cel puțin anti-progresiste, care domină topurile platformelor precum Spotify. Conform unui articol din Slate, „How the Right Won Podcasting”, podcasturi precum cele ale lui Tucker Carlson, Megyn Kelly, Candace Owens, Ben Shapiro, Charlie Kirk și Dan Bongino atrag zilnic milioane de ascultători depășind audiența  CNN-ului și a multor alte televiziuni. În frunte se află și Joe Rogan, cu un stil populist care deseori critică ideile progresiste. De asemenea, Lex Fridman, un alt podcaster extrem de popular, este perceput drept o voce care nu aderă la ideologia progresistă,  abordând subiecte diverse cu o abordare echilibrată și sceptică față de ideile progresiste sau propaganda din mass media.

Multe alte podcasturi de top, chiar și cele care nu sunt explicit politice, reflectă o lipsă tot mai mare de susținere publică pentru ideile progresiste devenite excesive în ultimul deceniu. Exemple precum promovarea a peste 70 de categorii de gen sau redefinirea radicală a normelor sociale sunt adesea criticate pentru lipsa de realism și pentru îndepărtarea de preocupările și valorile oamenilor obișnuiți.

Istoria ideologică a progresismului

Pentru a înțelege această dinamică, este esențial să analizăm rădăcinile progresismului, această mutație de dată relativ recentă a liberalismului clasic, influențată de interacțiunile între diverse curente filosofice și politice. Rădăcinile progresismului pot fi urmărite până în perioada Iluminismului, când filozofii și gânditorii moderni, precum Voltaire și Rousseau, au pus bazele idealurilor de raționalitate, drepturi universale și egalitate socială. Aceste principii au influențat revoluțiile democratice din secolul XIX și au contribuit la nașterea liberalismului clasic, care promova libertatea individuală, guvernarea pe baza consimțământului cetățenilor și respectarea legii, niciun impozit fără reprezentare directă a celor impozitați, dar și drepturile fundamentale ale omului.

La începutul secolului XX, mișcările progresiste au fost influențate de idei mai radicale provenind din marxism și teoriile socialiste, care puneau accent pe lupta de clasă și transformarea economică a societății. Aceste idei au fost combinate cu viziunea unor gânditori ca Karl Popper, un filosof evreu german născut în 1902, primul care a lansat ideea unei „societăți deschise”, în care discuțiile și dezbaterile să fie încurajate, iar libertatea individuală să fie protejată. Deși Popper și Karl Marx proveneau din aceleași contexte culturale și etnice, Marx era cu o generație mai mare, născut în 1818. Popper a criticat teoriile autoritare și a susținut importanța protejării libertății individului în fața regimurilor totalitare.

În decursul secolului XX, progresismul s-a consolidat prin mișcări precum cea pentru drepturile civile din anii 1960 și feminismul, care au urmărit eliminarea discriminării și promovarea egalității între oameni, indiferent de rasă, sex sau statut social. Aceste mișcări au adus schimbări fundamentale în societățile din întreaga lume și au fost esențiale în recunoașterea drepturilor și libertăților minorităților.

Totuși, în secolul XXI, progresismul a suferit transformări din ce în ce mai discutabile, mutându-se către zone mai extreme și mai departe de mainstream. Ideile progresiste au promovat concepte precum transgenderismul, fluiditatea de gen, open borders, rasismul sistemic și ideea de opresiune a celor care nu le împărtășesc viziunile. Aceste idei s-au dorit a fi obligatorii a priori, apărate de „corectitudinea politică” și prin intermediul conceptului de „cancel culture”. Astfel, din ce în ce mai mulți oameni au început să perceapă progresismul ca pe o ideologie totalitară, promovând cenzura și alte mecanisme de control pentru a proteja un anumit set de idei, din ce în ce mai nepopulare, dar considerate corecte (de progresiști) din punct de vedere moral. Ideea de moralitate în sine a fost răsturnată, încetând să definească decența și valorile tradiționale, și referindu-se acum exclusiv la justiția socială pentru grupuri identitare tot mai fragmentate.

Intenționat sau nu, progresismul și politicile identitare au deturnat atenția și resursele de la cauzele fundamentale ale stângii. În loc să militeze pentru măsuri esențiale care ar fi beneficiat toți americanii — precum asigurarea universală de sănătate, eliminarea monopolurilor, reducerea influenței nocive ale capitalului privat de investiții (private equity — acele fonduri care cumpără companii pentru a le restructura rapid și a le vinde pentru profit, adesea sacrificând angajații și investițiile pe termen lung) și a puterii excesive a clasei de consultanți care ridică mereu prețurile și sacrifică calitatea produselor oferite  — discuția publică a fost dominată de teme precum pansexualitatea și cele 76 de genuri, servind perfect hienele care profită de lipsa omogenității sociale încurajată de mantra diversității (divide et impera). Astfel, în loc să creeze un front comun pentru progresul economic și social, solidaritatea s-a destrămat, slăbind capacitatea societății de a se apăra de „hitmenii” economici care o subminează constant. Rezultatul? O datorie națională de 36 de trilioane de dolari, depășind cu 123% PIB-ul SUA, și un „model economic” exportat și în alte țări, inclusiv în România.

Libertatea de exprimare și răsturnarea cenzurii

Un punct central al succesului conservatorilor este apărarea libertății de exprimare, un principiu care a fost compromis de progresiști în ultimii ani, conform criticilor. În timp ce stânga a fost implicată în implementarea unor mecanisme de cenzură pe platforme digitale și în aplicarea frecventă a etichetei de „dezinformare” pentru a reduce la tăcere narațiunile adevărate, dar incomode, dreapta a exploatat această situație pentru a se poziționa drept apărătoare a discursului liber.

Criticii stângii susțin că aceste strategii de cenzură au fost o reacție la pierderea popularității ideilor progresiste, ceea ce a dus la ceea ce mulți numesc un „totalitarism soft” – o încercare de a controla spațiul public prin presiuni ideologice, mai degrabă decât prin forță brută. Această abordare a fost contraproductivă, întărind percepția că stânga se teme de o dezbatere reală și transparentă, cu argumente logice, științifice și pragmatice, fără să recurgă la etichetele de bigot, extremist, rasist, sau spion al Rusiei pentru oricine nu este de acord cu ideile lor.  Aceasta percepție a fost consolidată de faptul că universitățile americane au interzis majoritatea vorbitorilor conservatori, orice deviere de la ortodoxia progresistă fiind de neacceptat.

O schimbare de paradigmă

Din aceste motive, este important ca societățile să rămână ancorate în centrul spectrului politic, evitând extremele, indiferent de bunele intenții. Problema este că, în războaiele propagandistice, multe poziții de extremă stângă (dar și dreaptă) au fost adesea prezentate ca fiind de centru. Totuși, din fericire, realitatea se autoreglează ciclic. Conform teoriei mulțimilor, majoritatea indivizilor tind să se așeze într-o zonă de echilibru, unde punctele de vedere mai extreme sunt, în cele din urmă, temperate și relativizate de consensul general.

Asistăm, deci, la o reechilibrare a influenței culturale progresiste venite din Statele Unite și exportate în lumea civilizată. Dreapta își consolidează acum poziția, folosind noi tehnologii și adaptându-se rapid la schimbările sociale, iar milioane de americani care s-au simțit dați la o parte sau reduși la tăcere simt că și-au recăpătat vocea. Stânga întâmpină dificultăți în a-și menține relevanța și a recâștiga încrederea publicului larg, fiind forțată să se redefinească și să își tempereze excesele. Dar va lupta, ca și până acum, cu toate armele, inclusiv, așa cum am văzut, cu tentativa de asasinat politic. Această dinamică promite să redefinească peisajul cultural american în perioada imediat următoare.

Alexandra Ares

Alexandra Ares
Alexandra Ares este critic de teatru, dramaturg, romancier, scenarist și producător de televiziune, născută în România și naturalizată în SUA, unde a trăit 20 de ani. Este laureată a Premiului I.L. Caragiale al Academiei Române pentru piesa „Youthtopia”, a Premiului Dumitru Solomon al Asociației Dramaturgilor din București pentru cartea „Sam Shepard: Rebelul rigorii mortale” și finalistă a premiului Uniunii Scriitorilor pentru cartea „Alexandra Ares: Teatru”, publicată la Editura Academiei Române. Ca romancier, a obținut mai multe premii și nominalizări în Statele Unite: Next Generation Indie Awards (NYC), Readers' Favorite (Miami), Best Book of the Year al Best Book USA din Los Angeles și BOTYA Awards (Chicago). Spectacolul său „Frumoasa adormită și trezită” a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru cel mai bun spectacol radiofonic (regia: Diana Mihailopol) și va fi jucat în 2025 într-o versiune nouă la Pitești și Chișinău (Regia: Alexandru Grecu). Comedia „O bunică de milioane”, scrisă în colaborare cu Dinu Grigorescu, s-a jucat la TDR (regia și adaptarea în muzical, Teodora Cîmpineanu). În 2023, a avut spectacole-lectură la New York cu piesele „Youthopia”, „Bank of Imagination” și „Hotel Cosmos: Elon Musk goes to Mars” (Regia: Wayne Paul Mattingly). Este absolventă a UNATC, cu un doctorat în teatrul american contemporan. De asemenea, a studiat la London School of Economics, obținând un certificat în „Global Political Economy și International Relations”. A lucrat la TVR, CBS News și la ONU. www.alexandra-ares.com www.fundatiaspiritromanesc.ro