Învelit în cronici elogioase şi premiat de UNITER, spectacolul domnului Radu Afrim de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Ierbar, prezentat la FNT 2023 pe scena mare a sălii „Ion Caramitru” a TNB, mi-a întărit convingerea că suntem interesaţi de o nouă eră a spectacolului, dominată de personalitatea regizorală care se ocupă şi de text (adaptat după Cartea plantelor şi animalelor de Simona Popescu), şi în cazul de faţă observăm că şi de muzică, şi de efectele video care, la un moment dat, devin mai importante decât realitatea scenică, pentru că supradimensionează vizualul, depăşesc vizualul, dacă putem spune aşa. Efectul este copleşitor, iar artiştii care apar pe ecran devin mult mai importanţi decât cei care sunt pe scenă.
Libertatea este totală. Se poate face orice, fără restricţii, cu condiţia să existe o legătură cu acţiunea propriu-zisă care, de regulă, este fragmentată după bunul plac regizoral, la trei secole distanţă de Molière şi unul de Caragiale, dar nu este exclus ca şi piesele lor, într-un viitor apropiat, să intre în acelaşi angrenaj video, pentru că tehnica merge înainte, dincolo de aşteptări.
Am urmărit cu multă atenţie trei spectacole semnate de domnul Afrim şi toate au ca numitor comun o expandare a imaginaţiei care devine un super spectacol, întotdeauna frapant, întotdeauna de foarte bun gust, şocant şi relevant pentru ideile scenariilor şi dramatizărilor la care se apelează, ele fiind dintr-o plastilină ce poate fi mulată în fel şi chip.
Efectul la public contează, iar spectacolul e urmărit cu mult interes. La un moment dat, publicul a vrut să aplaude câteva intervenţii comice ale unei babe comuniste foarte bine realizate, dar actriţa nu i-a permis, nesesizând oportunitatea.
Această nouă manieră mixtă, de teatru – film – concert – publicitate – scenografie abundentă, mi-a readus în memorie maniera gonflabilă a spectacolelor semnate de Adrian Păunescu, dar pe alte coordonate. Deşi politicul nu absentează, aceste momente artistice în sine contribuie la imaginea de gigantesc, dar tind să devină clişee, aşa cum au devenit clişeu scena de sex la vedere şi regretabilele înjurături care nu au nimic de-a face cu poeticul substanţial şi dominant al scriiturii, ba dimpotrivă, sună ca nuca în perete, fiind o buruiană, un scaiete care se agaţă de o structură poetică (expresia americană fuck you nu are conotaţia vulgară din limba română periferică). Noua tendinţă a teatrului contemporan îmi dă impresia că tot ce se scrie se face pentru regizor, scenarizarea fiind o altă metodă de dictatură absolută.
Ierbarul uman este o mică grădină zoologică dominată de un câine cam rău, proprietarul serei, foarte bine conturat şi interpretat de Nicu Mihoc. Se simte un parfum ardelenesc în replică şi discurs şi nu e vorba în niciun caz de o seră bucureşteană sau valahă. Deci, e vorba de alte specii, undeva la graniţa cu Ungaria, fiind evocată şi Budapesta, şi biserica catolică, şi baba comunistă, care sunt vedetele acestei reprezentaţii regizate excepţional şi jucate impecabil. Tânărul prigonit şi cu bustul dezvelit, interpretat de Alex Stoicescu, este personajul care aduce dramatismul, aşa cum la americani există un om care aduce ploaia, dând senzaţia unei confruntări puternice între generaţii, dar care se reduce la un joc minor. Personajele feminine sunt flori de grădină botanică, cu funcţie poetică şi care emană puritate, dragoste şi farmec cotidian. Totul este o stare de poezie continuă, cu lungi monoloage de o mare frumuseţe literară şi cu substrat ecologic uman.
Ideile circulă în lumea teatrului, fiind o modă a erotismului naturalist, în care florile capătă un statut important, aşa cum am putut observa şi în recentul spectacol de la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti cu Proştii sub clar de lună, montat de Felix Alexa, unde scenografia (semnată de Maria Miu) etalează o grădină în care se perindă personajele maziliene Ortansa, Clementina, Gogu şi controlorul financiar.
În Ierbar, decorul pare a fi adus din afară şi nu creat scenografic. Sera este o grădină imensă, cu flori, vegetaţie luxuriantă, ce par a fi crescute chiar din pământul scenic, un loc care permite circulaţia personajelor pe timp de zi şi de noapte, sub bagheta magică a domnului Afrim, secondat de doamna Irina Moscu.
Jocul lanternelor, mişcările atmosferice, melodiile contribuie la formatarea unui tablou realist şi fantastic.
Nu o singură dată am avut senzaţia unor spaţii întâlnite în dramaturgia americană, ale provinciei şi depărtărilor de centru, unde vegetează oameni şi familii care se tot destăinuie unii altora. Ca şi la Cehov, unde se discută şi se tot discută, lipseşte un ax central al naraţiunii, un destin dominant, o lovitură de teatru puternică, dar toate acestea sunt compensate prin atmosferă, întrucât dramaturgia derapează ca un patinator pe gheaţă cu mişcări artistice.
Fiecare spectacol trebuie văzut şi analizat diferit şi din punctul de vedere al succesului, iar publicul vibrează la poezie şi mister.
Afluxul spectatorilor şi calitatea artistică cu totul remarcabilă a reprezentaţiilor selectate în FNT de juriul de specialitate transmit un sentiment unic de normalitate, de culturalitate şi de fericire, în contrast cu ceea ce se petrece în teatrele de război.
Referitor la Ierbar, acest spectacol transmite un lirism de foarte bună calitate, original şi empatic cu starea de spirit a publicului; este montat ingenios şi grandios şi insuflă o adiere modernă din Jocul de-a vacanţa, dar nu impune o Stea fără nume, cu excepţia regizorului.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
(Foto: fnt.ro)
IERBAR de Simona Popescu şi Radu Afrim
Scenariul, regia, ilustraţia muzicală şi filmări: Radu Afrim
Distribuţia:
Róza: Katalin Berekméri
Viorel (Stalker): Nicu Mihoc
Darius Mureşan: Alex Stoicescu
Stamina: Laura Mihalache
Rebeca: Cristina Holtzli
Sora 1: Loredana Dascălu
Sora 2: Georgiana Ghergu
Profa: Mihaela Mihai
Piticu: Luchian Pantea
Ea: Elena Purea
El: Theo Marton
Dia: Ale Ţifrea
Cameraman: Radu Anastas
Scenografia şi afişul: Irina Moscu
Dramaturgia de scenă: Andreea Radu
Light design: Cristian Niculescu
Montaj video: Samu Trucza
Asistent regie: Dragoş Stoenescu
Asistent scenografie şi costume: Doró Sikó
Producător: Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”
