În luna decembrie 2023, se împlinesc 50 de ani de când Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti îşi desfăşoară activitatea în clădirea aflată la kilometrul zero al Capitalei, inaugurată în decembrie 1973.
După un amplu proces de remodelare, început în 2011, care a avut drept scop reabilitarea spaţiilor degradate şi sistematizarea întregii zone, clădirea teatrului a revenit la faţada din anul 1973.
În stagiunea 2015 – 2016, teatrul îşi deschidea porţile şi invita – în toate cele6 săli de spectacole şi în foaierele elegante, iar din 2018 şi în Amfiteatrul în aer liber – atât publicul fidel, cât şi publicul tânăr.
Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” funcţionează în prezent ca un centru teatral şi cultural unic în România şi se impune printr-un repertoriu diversificat, dar şi prin alte puncte de interes aflate în sediul de pe Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 2: Muzeul Teatrului Naţional, Biblioteca TNB şi Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”. TNB adună public din toate domeniile artistice, găzduind expoziţii, spectacole diverse şi evenimente culturale şi sociale. Teatrul Naţional din Bucureşti şi-a câştigat în conştiinţa publicului nu doar imaginea de edificiu-simbol al centrului oraşului, de spaţiu cultural românesc cu dotări la standarde înalte, dar TNB a devenit o marcă a culturii naţionale şi un generator important de imagine pentru România.
În decembrie 2023, Teatrul Naţional din Bucureşti aniversează o jumătate de secol de activitate în sediul din centrul Capitalei. Istoria sa a început însă în 1852, odată cu aprinderea luminilor în Teatrul cel Mare, teatrul limbii şi al naţiunii române, devenit Teatrul Naţional în 1876, când Alexandru Odobescu punea pe frontispiciul clădirii, cu litere turnate în bronz, „numele care va dăinui, alături de Academie şi de Universitate, cât va dăinui şi poporul român” (Ionuţ Niculescu).
Aniversăm o jumătate de veac în care zeci de generaţii de actori, regizori şi scenografi şi-au adus contribuţia la istoria teatrului românesc. În această perioadă, s-au perindat la conducerea instituţiei personalităţi remarcabile ale culturii române şi au avut loc nu mai puţin de 400 de premiere teatrale, 1500 de tururi ghidate, 135 de expoziţii şi zeci de alte manifestări găzduite în spaţiile primitoare ale instituţiei. Titlurile spectacolelor care au fost prezentate pe scenele Teatrului Naţional Bucureşti în perioada 1973 – 2023 vor fi amintite publicului într-un clip video care va rula, până la finalul anului, pe ecranele digitale din foaierele teatrului şi va fi proiectat pe turnul scenei, proiecţia fiind vizibilă în zona centrală a oraşului.
Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” vă invită, aşadar, pe parcursul acestor ultime zile rămase din anul 2023, la sărbătoarea 50 de ani în inima României!
Pe canalul video YouTube, cunoscut deja sub numele de TNB-TV, Teatrul Naţional Bucureşti va difuza, cu ocazia acestei aniversări importante, o nouă serie din Podcasturile Teatrului Naţional Bucureşti – 50 de ani în inima României. Invitaţii lui Marius Bodochi, gazda podcasturilor TNB, sunt actori veterani ai scenei TNB, care vor împărtăşi publicului amintiri de pe scena teatrului căruia i-au dedicat întreaga viaţă.
Îi veţi putea asculta în format audio, pe principalele platforme de podcast (Redcircle, Buzzsprout, Spotify, Google Podcasts, Stitcher), dar veţi putea să-i şi vedeţiîn înregistrările video care vor fi difuzate pe TNB-TV (https://www.youtube.com/@tnb-
În seria Podcasturile Teatrului Naţional – 50 de ani în inima României, Marius Bodochi îi va avea ca invitaţi speciali pe actorii: Cristina Deleanu, Eugen Cristea, Constantin Dinulescu, Rodica Popescu Bitănescu, Olga Delia Mateescu, Tamara Creţulescu, Alexandru Georgescu, Cezara Dafinescu. Actori de neuitat care au semnat roluri importante pe scena Teatrului Naţional în ultimii 50 de ani au răspuns invitaţiei de a fi alături de spectatorii Teatrului Naţional Bucureşti, la aniversare!
Detalii despre evenimentele online, pe paginile de socializare, pe www.tnb.ro şi pe canalul de YouTube TNB-TV.
(Sursă text + foto: tnb.ro)