Dacă la Funny Games spectatorul e silit să asiste neputincios, de pe scaun, la ororile de pe scenă, în Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, Radu Iacoban foloseşte teatrul incomod pentru a scoate spectatorii de pe scaun şi actorii de pe scenă. Regizorul-autor a transformat sediul Teatrului Mic, sala Studio din strada Gabroveni, într-un safari teatral prin toate cotloanele. Spectatorii sunt împărţiţi în grupuri şi conduşi pe scenă, în foaier, mansardă, bucătărie şi toaletă, unde actorii joacă la mică distanţă de ei, uneori chiar printre ei. Se urcă scări, se coboară la subsol, se stă în picioare, iar spaţiile înguste limitează (sau inversează) atât mişcarea, cât şi perspectiva. Nu este o reprezentaţie în care poţi vedea totul dintr-un singur loc. Disconfortul fizic face parte din convenţia spectacolului, este chiar însuşi gimmick-ul.
Spectacolul începe (oarecum) tradiţional, cu spectatorii în sală şi actorii pe scenă. Suntem, se pare, a doua zi după o petrecere de nuntă încheiată cu o orgie. În jurul nuntaşilor mahmuri bântuie un bărbat care plânge. Urmează cinci scene jucate simultan în alte spaţii ale teatrului, care recompun prin flashbackuri împrejurările ce au dus la dezastru, la plânsete, după care acţiunea revine, la final, pe scena principală. O moarte cu o componentă SF, un parastas suprapus cu o nuntă, confesiunile nuntaşilor şi o ceartă între mireasă şi prietenele ei dezvăluie fisurile dintre personaje.
Formula este ingenioasă, chiar dacă nu tocmai nouă pentru Teatrul Mic. Ştefan Peca şi Ana Mărgineanu au folosit-o în Anul dispărut. 1989 şi 200/7, distribuind spectatorii în spaţii neconvenţionale şi oferindu-le experienţe diferite, în detrimentul perspectivei complete asupra acţiunii. La rândul lor, aceste montări se înscriu într-o tradiţie internaţională a contestării scenei convenţionale, de la experimentele teatrale ale lui Jerzy Grotowski, în anii ’60 şi ’70, şi dezvoltarea scenei Off-Off-Broadway la New York, începând din anii ’60, cu spaţii precum La MaMa, fondat în 1961, până la teatrul imersiv contemporan, popularizat de companii precum Punchdrunk, înfiinţată în 2000. Nu există un singur inventator al formulei. Miza ei este schimbarea raportului dintre actor, spaţiu şi spectator.
În montarea lui Iacoban, fiecare încăpere deschide o altă zonă a dezastrului. Scenele au autonomia unor numere de farsă neagră, iar reunirea lor conturează o lume în care intimitatea nu mai protejează pe nimeni. Umorul apare din disproporţia dintre solemnitatea ocaziei şi meschinăria celor care o celebrează.
Este un spectacol original, care sparge toate convenţiile, recomandat spectatorilor amatori de aventură. Poate nu este ideal pentru spectatorii în vârstă, nevoiţi să urce pe scări până la mansarda Teatrului Mic pentru a viziona o scenă, sau pentru cei obosiţi după o zi lungă. Veniţi odihniţi, cu pantofi comozi, pentru această comedie neagră cu umor acid, ecouri SF şi stridenţe de tabloid.
Cronică de Alexandra ARES
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat
Text şi regie: Radu Iacoban
Scenografia: Tudor Prodan
Muzica originală: Aida Šošić
Producător delegat: Arti Trandafir
Distribuţia:
-
Mireasa: Silvana Mihai/ Alina Rotaru
-
Fosta prietenă a miresei: Diana Cavallioti
-
Prietena miresei: Ilinca Manolache
-
Naşa: Oana Puşcatu
-
Mama/ Psiholoaga: Valentina Popa
-
Sora mirelui: Ana Bianca Popescu
-
Mirele: Vlad Ionuţ Popescu
-
Naşul: Marian Olteanu
-
Tatăl: Virgil Aioanei
-
Cel mai bun prieten al mirelui: Cezar Grumăzescu
-
Şeful de sală: Ionuţ Vişan/ Andrei Brădean
Producător: Teatrul Mic Bucureşti
Data premierei: 20 – 21 septembrie 2025
Durata: 2 h 45 min, cu pauză
Vârsta recomandată: 16+
Limba: română
Locul: Sala Studio, Teatrul Mic, str. Gabroveni nr. 57, Bucureşti




















