Promovarea dramaturgiei originale este o obligaţie morală, strategică şi tehnică, în primul rând în sarcina teatrelor naţionale. Aceasta ar fi condiţia înfiinţării acestor instituţii şi nu alta, nu bazată pe derapaje repertoriale, pe tot felul de invenţii şi aranjamente regizorale, pe eternizarea până la obsesie a unor piese gen Tache, Ianke şi Cadâr şi pe ignorarea noilor scrieri şi a noilor dramaturgi, care îşi trăiesc existenţa pe o insulă depărtată sau undeva pe o planetă cosmică, de unde mai aterizează, din când în când, câte o piesă şi câte un dramaturg foarte puţin cunoscut de publicul contemporan, care îşi manifestă forţa şi valoarea artistică în condiţii de semiclandestinitate.
Este meritul ministrului Culturii András Demeter, care, în 2020, l-a descoperit şi propulsat pe dramaturgul, astăzi în vârstă de 70 de ani, Ion Bogdan Martin, ecranizându-i una dintre piesele sale, Iubire dublu distilată, care, la prima vedere, pare a fi o prelungire a serialului interminabil Las Fierbinţi, care debutase cu o forţă caragialiană, banalizându-se, prin repetiţie caracterologică, stil, scenografie şi personaje.
Colegul nostru, membru în conducerea Filialei de Dramaturgie Bucureşti a Uniunii Scriitorilor, duce mai departe acest stil popular, într-o infuzie de cultură a personajelor, manipulate spre adevărul de viaţă al românilor în această etapă istorică, când toate nemulţumirile acumulate în 36 de ani explodează în monologul superb al unui beţiv (Emanuel Bighe) care aşteaptă un tren într-o gară periferică.
Este un cetăţean turmentat, la început antipatic, îndrăgostit de o casieriţă (Adelina Mihalcea) incultă şi gregară, care vinde bilete şi nu cunoaşte limba română. Acest personaj conţine în sine adevăruri simple, dar evaluează corect raţionamentele simple şi foarte adevărate, spunându-ne că nu naţia este de vină, ci oamenii care o compun, oamenii care nu-şi depăşesc condiţia sau care nu sunt ajutaţi să şi-o depăşească.
Acţiunea scenică deraiază ca un tren care pleacă anapoda pe diferite subiecte: despre teatru, despre artă, despre sex, despre psihologie, despre imigraţie, despre câte-n lună şi-n stele, dramaturgul având capacitatea de a acumula şi prepara din foarte multe cuvinte idei şi concluzii de viaţă irefutabile.
Peronul seamănă cu gara de la Buşteni, unde o raţă era călcată de accelerat, iar piesa se hrăneşte din politica lui Mihail Sebastian, pe care o cunoaştem din Steaua fără nume. Aici, toate personajele sunt stele fără nume, poate cu excepţia artistului (Alin Brancu), despre care aflăm că joacă peste tot în ţară şi a cărui replică conţine enumerarea teatrelor din Capitală.
Ceva din Domnişoara Cucu apare şi în domnişoara psiholog (Cristina Diaconescu), înaltă şi şarmantă, o doamnă Cucu pozitivă.
Piesa lui Ion Bogdan Martin continuă şi gara din Lehliu a lui Ion Băieşu, cu faimosul său Costel şi cu individa numită Tanţa, care au intrat în istoria dramaturgiei la sfârşitul secolului al XX-lea.
Atât artiştii fără nume, cât şi personajele sunt construite cu migală şi succes în această tevatură feroviară umană şi fiecare interpret în parte cimentează un personaj real, contemporan şi în general uman, în contextul unor scene care se întretaie cu foarte mare naturaleţe.
Bine realizat de regizor (regia artistică: Alin Brancu, regia TV: Gini Ignat), într-o scenografie (Roxana Lungoci) simplă, dar expresivă, spectacolul televizat este construit pe principiul teatralităţii clasice, iar finalul, cu actorii la rampă şi cu publicul aplaudând, este iarăşi un moment de frumoasă expresivitate, care aduce în faţa spectatorului teatrul însuşi.
Aceste modalităţi de preluare din dramaturgia unor texte valoroase, de care am beneficiat şi eu cu ani în urmă, cu comedia Valsul lebedelor, o satiră atroce a haosului postrevoluţionar, care se continuă în zilele noastre şi în care naşterea unui guvern nici măcar cu forcepsul nu reuşeşte să se împlinească, sunt remarcabil subliniate şi distilate de cetăţeanul turmentat al zilelor noastre.
Felicităm TVR Cultural şi singura observaţie pe care o putem face este periferia alocată postului în grila de programe, la poziţii precum 196 sau 204. Acest lucru atestă şi marginalizarea culturii ca fenomen social fundamental în societate.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
Iubire dublu distilată
de Ion Bogdan Martin
Regia artistică: Alin Brancu
Regia TV: Gini Ignat
Scenografia: Roxana Lungoci
Distribuţia:
Adelina Mihalcea – Casiera gării
Emanuel Bighe – Beţivul
Cristina Diaconescu – Doamna psiholog
Alin Brancu – Actorul bucureştean
Director de imagine: Dan Constantinescu
Montaj: Gini Ignat
Muzica: „Banii n-aduc fericirea” – compozitor şi autor versuri: Dan Ciotoi; „Cancion del mariachi” – compozitor: Los Lobos Tito & Tarantula, autor versuri: Los Lobos, interpretează: Antonio Banderas, „Sârba de nuntă” – compozitor: Edgar Ştefăneţ, interpretează: fraţii Ştefăneţ
Producător: Ana Preda
Producători delegaţi: Diana Dumitru, Ion Roşioru
Manager proiect Teatru în TVR 2020: Demeter András Istvan
Producţia: Compania Teatrio şi TVR
