În perioada vieţii, am avut parte de multe domnii, două regine, apoi de steagurile, lozincile şi portretele noilor şefi de stat şi de partid, însuraţi, divorţaţi, văduvi, cu vieţi conjugale şi extraconjugale mai mult sau mai puţin secretizate şi estetizate, care toţi la un loc au făcut în felul lor istoria României în ultimul secol.
M-am născut cu o lună şi un pic înaintea morţii reginei Maria, inteligentă, frumoasă, occidentală, cu merite diplomatice uriaşe în înfăptuirea Marii Uniri, despre care au circulat poveşti tulburătoare devenite legende, cărţi de istorie, trezind interesul ca la un serial de pe Netflix. Regele Carol al II-lea introdusese peste capul demn al lui Iuliu Maniu servilismul camarilei sale de stat şi de budoar, apelând şi la serviciile disciplinatului general Gabriel Marinescu, care devenise proxenet regal (cu băieţaşul lui mă jucam în parcul din Sinaia). Prima doamnă a regelui carlist a fost Elena Lupescu, cu care a avut o potrivire anatomică deosebită până la moartea regelui şi ale cărei oseminte au fost repatriate în România, la modul discret, pe vremea premierului Adrian Năstase.
Dar prima doamnă a epocii comunist-staliniste a fost fără îndoială tovarăşa Ana Pauker, despre care domnul Corneliu Coposu, extrem de obiectiv, scria că era frumoasă, elegantă, inteligentă, dar că avea anumite limite în a înţelege unele lucruri care nu îi conveneau. Mi-a rămas în minte capul ei tuns scurt, băieţeşte, frizură sovietică, fiindu-mi extrem de antipatică. Gheorghiu Dej a avut amante chiar din elita teatrului românesc. Fiica lui a devenit vedetă de cinema. După moartea lui Dej, în care prima tovarăşă a ţării avea numele reginei, Elena, domnia a devenit bicefală şi a fost un exemplu pentru naţiune în care forţa de propagandă nu se acomodase cu familismul la nivelul cel mai înalt.
După execuţia celui mai fidel şef de stat din lume cu „fideaua” lui soţie, a venit rândul doamnelor din noua generaţie politică.
Doamna Nina Iliescu, intelectuală şi cu mult bun-simţ, s-a ţinut departe de scaunul prezidenţial, cu extrem de rare apariţii la evenimente, având şi exemplul excesiv, narativ şi negativ al predecesoarei dictatoare care nu se astâmpărase de aventuri şi deloc de funcţii, fiind îndrăgostită de fumuri academice duse la paroxism şi bătând recordul mondial al primelor doamne, urcând în trăsura reginei Angliei care se ascundea prin tufişuri să nu dea ochii cu ea, neavând ce discuta.
În mandatul preşedintelui Emil Constantinescu, cu merite prea puţin recunoscute, acesta a fost suspectat la un moment dat de o legătură platonică cu o artistă (bârfa românească), însă prima doamnă a fost impecabilă şi distinsă în spaţiul public.
Domnia şi căsătoria lungă a preşedintelui Traian Băsescu a relevat pentru toţi românii o soţie de o mare modestie, exercitând rarisim funcţii publice de protocol. Cancanurile s-au referit numai la unii membri de familie, pe teme de nunţi, botez, politică şi alte delicatese.
A urmat un deceniu nemţesc caracterizat de sobrietatea preşedintelui, tonic şi teutonic, lungimea şi scurtimea rochiilor primei doamne de la Sibiu fiind analizate de tot felul de experţi, croitorese, comentatori în zona modei prezidenţiale. A trecut şi epoca paltonului dezbrăcat şi aruncat pe capota unei maşini, act justificat în contextul prea mult comentat.
În curând, populaţia României sobre, dar şi a celei axate pe bârfomanie va trebui să găsească noi noduri în papură viitoarei prime doamne, dacă ea va exista, cel mai bine ar fi să nu existe… A fi sau a nu fi prima doamnă este un destin pe care Dumnezeu îl stabileşte prin sistemul nostru complicat constituţional.
Prima doamnă a lui Caragiale a fost, de fapt, o muncitoare sexy, Maria Constantinescu, care a oferit primul comediograf al ţării (după Vasile Alecsandri) şi literaturii române, pe Mateiu Caragiale. A doua doamnă, Alexandrina Burelly, fiica unui mare arhitect, a fost cerută în căsătorie şi achiziţionată de Nenea Iancu de îndată ce a văzut-o cât de frumoasă (brunetă) şi gospodină era. Dramaturgul era atractiv şi în funcţia de director general al Teatrului Naţional (dăruită practic de marea regină Elisabeta, Carmen Sylva, întrucât ministrul Titu Maiorescu se cam codea de cunsoştinţele de management ale candidatului unic). Regele comediei noastre satirice, care este imprimat pe bancnotele emise de BNR de regele bancherilor din Europa, dl Mugur Isărescu (imposibil de detronat!), a avut şi alte prinţese (a se citi minunata carte Doamnele domnului Caragiale de Gelu Negrea), inclusiv pe fiica marelui scriitor ales primar general al Capitalei, Barbu Delavrancea.
Eu cu cine votez? trebuia întrebat cu sinceritate Cetăţeanul turmentat şi de băuturi alcoolice nefalsificate, şi de campania electorală, şi de aranjamentele last minute ale partidului.
Şi în diaspora, şi la Bruxelles există doamne valoroase în rezerva de viitoare prime doamne…
Doamne Dumnezeule, cu harul tău divin, luminează calea spre un buletin de vot care să ne aducă o nouă primă doamnă, chiar dacă nu va fi însoţită de un domn!
Editorial de Dinu GRIGORESCU
(Foto: pinterest.com)
