Mult aşteptata premieră a reputatului regizor Gábor Tompa la TNB e interesantă, dar păleşte în comparaţie cu alte premiere ale stagiunii curente a Naţionalului bucureştean. Textul absurd, suprarealist, plin de judecăţi de valoare şi emblematic pentru o epocă apusă, a părut datat, iar spectacolul a fost lipsit de emoţie. Actul doi a fost mai bun decât primul, dar a sosit după ce un număr de spectatori, chiar din breaslă, au plecat la pauză.
Montarea beneficiază de prezenţa a doi actori de la Teatrul „Bulandra”, Mihai Constantin şi fiul acestuia, Matei Constantin, un actor sârguincios, dar neexpresiv, cu o prezenţă care nu transmite emoţie, aflat la debutul său pe prestigioasă scenă a TNB-ului. Arthur-ul său, eroul piesei, a părut un rol prea mare pentru el. (Am aflat că după prestaţia lipsită de strălucire şi din Platonov, de la „Bulandra”, proaspătul masterand Matei Constantin a fost angajat la Teatrul „Bulandra”, un teatru care ar trebui să angajeze cei mai talentaţi actori din ţară care chiar s-au remarcat, nu doar copiii acestora.) Interpretări mai sugestive au avut tinerii Cătălina Mihai, o actriţă plină de temperament, care promite, şi foarte talentatul Emilian Oprea, Rodica Negrea, George Ivaşcu şi Emilia Popescu. Totuşi, de multe ori, actorii au părut să spună textul la prima mână, fără un subtext sau o intenţie regizorală clară, ceea ce a surprins la un regizor de talia lui Gábor Tompa.
Tango de Sławomir Mroźek a avut premiera în 1964, în plină avangardă, şi a rămas un text simbolic al teatrului absurd polonez. Eroii lui Mroźek au fost consideraţi drept marionete, cu reflecţii explicite ale unor problematici sociale şi culturale, şi au influenţat generaţia optzecistă de regizori şi dramaturgi din România, în plin regim comunist. În piesă decadenţii nonconformiști sunt bătrânii, vechiul regim (generația Dada, suprarealistă) iar tinerii vor să instaureze o nouă ordine, cât mai strictă. Autorul flirtează cu ideea „subversivă” a loviturii de stat şi a revoluţiei în care servitorii devin stăpâni, revoluţie care reprezenta linia de partid în blocul comunist al acelui timp.
De fapt, Gábor Tompa, un reper al regiei contemporane, şi-a dat examenul de diplomă în 1981 cu această piesă, fiind elevul celebrilor Liviu Ciulei şi Cătălina Buzoianu. În total este a şasea montare a piesei Tango de către Gábor Tompa. Este un text greu, despre dictatura haosului şi a anarhiei, a unui libertinaj lipsit de îngrădiri etice, o piesă care creşte, ca şi spectacolul, în actul II.
La vremea respectivă, Tango a reprezentat, printre altele, o satiră a revoluţiei culturale care bântuia Occidentul, revoluţie care continuă şi azi, frizând deseori absurdul şi ridicolul, motiv pentru care, citim în programul de sală, Gábor Tompa a revenit la acest text. Totuși, atunci când se reînvie un text intrat în patrimoniu clasic, regia ar trebui să îl investească cu un sens propriu, nu doar să îl reconstituie. Rezultatul este mai degrabă un spectacol de muzeu pentru genul absurd decât o operă vie pentru secolul XXI.
Iubitorii acestei piese pot audia spectacolul radiofonic memorabil înregistrat în 1991 când Dan Puican a refăcut pe cât posibil spectacolul lui Radu Penciulescu de la Teatrul Mic, cu George Constantin, Victor Rebengiuc, Adrian Pintea, Dana Dogaru, Gina Patrichi şi Mircea Albulescu.
(Foto: tnb.ro)
