Înainte să-şi ia zborul de Florian Zeller, în traducerea regretatului Bogdan Budeş, este ultima premieră a anului 2024 pe scena Studio a Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti, în regia rafinată, aşa cum o cunoşteam de altfel, a doamnei Irina Alexandra Banea, exponenta tinerei generaţii care se afirmă puternic în spaţiul nostru teatral.
Piesa este franţuzească de la un capăt la altul, adică prudentă tematic, o poveste care nu supără pe nimeni şi place tuturor, deoarece e construită pe conversaţia de familie, avându-l în centrul ei pe André (Adrian Titieni), un tată ajuns la vârsta senectuţii, ancorat de soţia lui, Madeleine (Daniela Butuşină), care rezistă ideii de a se muta la azil fără spaţiul amintirilor, respectiv casa copilăriei celor două fete, Anne (Ioana Podăreanu) şi Élise (Luana Lute), care manifestă o afectivitate reală faţă de părintele lor şi îl susţin moral în deciziile sale.
Piesa, adecvată teatrului de studio, oferă actorilor roluri atractive, în cheia limbajului cotidian de familie, nepromovând însă noutăţi tematice sau idei strălucitoare. E o dramaturgie statică, ce nu creează probleme deosebite pentru a fi montată oriunde şi care asigură un succes decent în toate împrejurările.
Am afirmat mai demult că Adrian Titieni este un actor ajuns în apogeul unei cariere de teatru şi film, care joacă în stilul lui Jean Gabin, fără însă a fi o copie a acestuia. E morocănos atât cât trebuie, solid ca o stâncă sensibilă şi plin de ascunzişuri sufleteşti pe care actorul le exprimă scenic în numeroasele confruntări care au loc în familia sa.
Daniela Butuşină, veterană a teatrului piteştean, rezolvă impecabil şi modern rolul mamei şi încheie spectacolul cu soţul ei scenic într-un moment rafinat al cuplului care decide să rămână pe baricade.
Cele două fiice interpretate de Ioana Podăreanu şi Luana Lute se completează reciproc, oferind tandreţea necesară senectuţii de care această categorie socială are mereu şi întotdeauna nevoie. Ambele actriţe au farmec, ritm de joc şi susţin cu talent firul dramatic.
Lia Deaconu, în rolul femeii vizitatoare, schimbă atmosfera statică prin multiple intervenţii care înviorează şi duc mai departe povestea.
Bărbatul interpretat de Vlad Popescu, care este iubitul celei de a doua fiice, livrează expansiv portretul unui tânăr foarte pragmatic al noii generaţii.
De la bun început se vede croiala elegantă a regiei (Irina Alexandra Banea), atentă la detalii şi expertă în crearea unei atmosfere nu doar în momentele dinamice, dar şi în cele statice, manieră care divulgă un talent regizoral cu totul deosebit.
Decorul, adecvat textului şi intenţiei regizorale şi aparţinând deja experimentatei Miruna Varodi, compune un interior unitar a trei spaţii de joc ce reprezintă biroul bătrânului intelectual care, la vârsta sa, consideră că scrisul şi-a pierdut sensul şi că în faţă este neantul.
Pe tot parcursul reprezentaţiei, este surprins realismul existenţial cel de zi cu zi, rupt parcă de lumea înconjurătoare, atent studiat şi redat în ipostaze expresive ce oferă actorilor o sumedenie de gesturi casnice rutiniere, dar şi dovezi de afectivitate în dialoguri încrucişate.
Nu putea lipsi muzica rafinată care intervine atunci când trebuie pentru a sublinia anumite stări sufleteşti de tristeţe sau de bucurie, în ton cu rafinamentul acestei montări de succes la sfârşit de an.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
(Foto: Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti)
Înainte să-şi ia zborul
de Florian Zeller
Traducerea: Bogdan Budeş
Regia artistică: Irina Alexandra Banea
Scenografia: Miruna Varodi
Distribuţia:
André (tatăl) – Adrian Titieni
Madeleine (mama) – Daniela Butuşină
Anne (prima fiică) – Ioana Podăreanu
Élise (a doua fiică) – Luana Lute
Femeia – Lia Deaconu
Bărbatul – Vlad Popescu
Producător: Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti
Data avanpremierei: 12 decembrie 2024
Data premierei: 13 decembrie 2024