Rufus Norris a fost înlocuit ca director al Teatrului Național din Londra (National Theatre) în urma unor schimbări strategice care reflectă o nouă direcție pentru instituție, accentuând importanța diversității și a reprezentativității în conducerea artistică. De la deschiderea sa în 1963, acest teatru a fost condus de șase directori unici, mari personalități ale teatrului britanic: Laurence Olivier, Peter Hall, Richard Eyre, Trevor Nunn, Nicholas Hytner și Rufus Norris. Toți au fost bărbați, toți englezi get-beget sau britanici albi, cum sunt numiți azi.
Naționalul londonez va avea, din 2025, o conducere bicefală feminină. Miercuri, a fost anunțată numirea doamnei Indhu Rubasingham, în vârstă de 53 de ani, în funcția de director, prima femeie și prima persoană de culoare care va conduce acest teatru. Alături de ea, Kate Varah va fi nou director executiv, funcție care nu a existat până acum.
Cele două numiri vor intra în vigoare în 2025, iar Rubasingham și Varah vor colabora un timp cu Norris, care va părăsi teatrul în primăvara anului 2025.
Clint Dyer, directorul artistic adjunct al Teatrului Național, a subliniat într-un interviu recent pentru Times of London că orice persoană care va ocupa această funcție de conducere trebuie să aibă „experiență, înțelegere, empatie, dorință” și „gândire inovatoare” pentru a conduce o instituție majoră de artă, dar și „cunoașterea canonului, a noii dramaturgii și capacitatea de a comunica cu donatori, cu guvernul, cu oameni ca mine.”
Teatrul Național din Londra are trei scene principale cu o capacitate totală de 2.400 de locuri: Olivier Theatre, sala mare, cu o capacitate de aproximativ 1.100 de locuri, care poartă numele primului director artistic al Teatrului Național, Sir Laurence Olivier; Lyttelton Theatre, o scenă proscenium convențională cu aproximativ 900 de locuri, potrivită atât pentru spectacole clasice, cât și pentru producții contemporane; și Dorfman Theatre, cea mai mică și flexibilă dintre cele trei, cu o capacitate de aproximativ 400 de locuri, adesea folosită pentru piese experimentale și lucrări ale dramaturgilor emergenți. Aceste trei spații permit Teatrului Național să ofere o gamă variată de producții, de la spectacole mari și elaborate la lucrări mai intime și experimentale. (TNB-u are 6 săli cu o capacitate totală de 2,000 de spectatori plus vara, amfiteatrul de pe acoperiș).
National Theatre pune în scenă aproximativ 20 de piese și musicaluri în fiecare an și are aproape 900 de angajați cu normă întreagă. Într-un oraș cu 9 milioane de locuitori, Naționalul londonez atrage anual între 600.000 și 800.000 de spectatori, o estimare obișnuită pentru numărul de persoane care asistă la spectacolele organizate în cele trei săli principale.
Pe lângă reprezentațiile din sediul său de pe malul râului Tamisa, Teatrul Național desfășoară turnee în alte regiuni din Marea Britanie și organizează transmisii prin programul NT Live, care difuzează spectacole în cinematografe din întreaga lume, extinzându-și astfel audiența globală.
Criticii și iubitorii de teatru se așteaptă ca Teatrul Național din Londra să producă, la fel ca TNB-ul, cele mai bune spectacole noi și reluări din capitală, reflectând Marea Britanie de astăzi și comentând starea de spirit a națiunii. De asemenea, este responsabil de cultivarea noilor talente, de organizarea turneelor și de gestionarea unui amplu program educațional.
Începând din această toamnă, Naționalul Britanic va trebui să înceapă și rambursarea unui împrumut de 16.1 milioane de lire sterline (aproximativ 25 de milioane de dolari) acordat de Guvernul britanic în timpul pandemiei de coronavirus, ceea ce creează presiuni suplimentare. Anul trecut, Arts Council England, organismul de finanțare, a redus subvenția Naționalului cu 5%, la 16,1 milioane de lire sterline (20 milioane de dolari), ca parte a unui plan de realocare a granturilor către instituțiile din afara Londrei.
În comparație, Teatrul Național București (TNB) are un buget de 63 de milioane de lei (2023), ceea ce reprezintă aproximativ 13,8 milioane de dolari, și atrage 2 mii de spectatori pe seară. Directorul adjunct al TNB domnul Mircea Rusu a corectat datele prezentate anterior și a comunicat că TNB-ul are 220,000 de spectatori pe an. Astfel, potrivit datelor oficiale și estimărilor recente, TNB dispune de aproximativ 69% din bugetul Teatrului Național din Londra (National Theatre) și de o fracțiune de 3-4 ori din audiența acestuia, într-un oraș cu o populație de circa 4.5 ori mai mică.
Teatrul Național din Londra atrage 0,078 spectatori pe cap de locuitor. Londra este și cel mai vizitat oraș din lume cu 16,9 milioane de turiști, majoriatea vorbitori de limba engleză, în timp ce Bucureștiul are doar 1,4 milioane de turiști (2023). Totuși atât numerele din Romania, cât și cele din Londra, arată că doar o foarte mică parte din cetățeni merge anual, ca să nu spun regulat, la teatru.
Rubasingham va trebui să se descurce în condiții dificile și într-o inflație în creștere. Naționalul Britanic primește subvenții anuale de la guvern pentru a acoperi doar aproximativ o cincime din costurile operaționale, dar valoarea acestor subvenții este în scădere.
Noua directoare va fi așteptată să producă spectacole de succes care să fie transferate atât pe West End (zona teatrului comercial din Londra), cât și pe Broadway. În ultimul deceniu, sub conducerea regizorului Rufus Norris, transferurile Naționalului la New York au inclus premiere absolute de senzație precum „War Horse,” „The Curious Incident of the Dog in the Night-Time” și „The Lehman Trilogy.” Anul viitor, National Theatre a anunțat deja că va trimite „The Effect” la The Shed.
Născută în 1970 în orașul Sheffield din nordul Angliei, din părinți tamili srilankezi, Rubasingham a studiat dramaturgia la Universitatea Hull și a lucrat ca regizor stagiar la Theatre Royal Stratford East din Londra și ca regizor freelancer timp de 15 ani, înainte de a deveni directoarea micii companii teatrale Kiln (fostul Tricycle).
La 53 de ani Rubasighnam are un palmares artistic impresionant. La Kiln, Rubasingham a regizat mai multe hituri care au ajuns și la New York, inclusiv „Red Velvet,” despre experiențele unui actor afro-american în Londra secolului al XIX-lea, care a fost jucat la St. Ann’s Warehouse în 2014, și „The Wife of Willesden” de Zadie Smith, recent prezentat la Brooklyn Academy of Music. Repertoriul pe care l-a stabilit la Kiln a inclus spectacole apreciate precum „Mama,” „Tatăl” și „Fiul,” precum și lucrări ale unor dramaturgi emergenți.
Numirea lui Indhu Rubasingham la conducerea Teatrului Național din Londra este emblematică pentru o țară aflată într-o mare schimbare etnică și culturală, care a avut până nu demult un prim ministru indian. Procentajul britanicilor albi în Londra a scăzut la doar aproximativ 36,8% din populația totală a orașului, conform recensământului din 2021.
Actualul director, Rufus Norris (59 de ani), numit în 2015 și care a crescut în Africa și Malaezia, a deschis acest proces de transformare și deschidere a Naționalului britanic către oameni de culoare și femei. „Jumătate din țară sunt femei, de ce nu sunt și jumătate din autori? Nu este vorba despre o lipsă de talent. Așadar, acceptarea acestui post a fost o oportunitate de a construi pe ceea ce a fost înainte și de a amplifica cu adevărat mesajul,” a declarat Norris.
Rufus Norris a regizat producții apreciate, cum ar fi clasica „Opera de trei parale” și textul contemporan „Small Island”, ambele primind recenzii excelente și fiind bine primite de public. Norris a colaborat cu autori contemporani britanici pe teme de actualitate, aducând noi perspective în producțiile sale, ceea ce a contribuit la revitalizarea repertoriului Teatrului Național. A fost nominalizat și a câștigat diverse premii în domeniul teatrului, inclusiv Laurence Olivier Awards. Producțiile sale au fost adesea recunoscute pentru calitate artistică și inovație. Pe lângă activitatea sa artistică prodigioasă în Marea Britanie, Norris a avut și proiecte internaționale, extinzându-și influența în teatrul mondial. Producția „The Lehman Trilogy” a devenit un hit pe Broadway, iar Norris a menținut o prezență puternică în New York, cu spectacole la The Shed, Park Avenue Armory, St. Ann’s Warehouse și Playwrights Horizons.
Este sfârșitul unei epoci… și începutul uneia noi.
Articol de Alexandra ARES
