Între două comedii mă frapează tragedia limbajului românesc de ultimă oră, care imită tot felul de cuvinte ce se încadrează în cele spuse de Titu Maiorescu: forme fără fond.
Ce fel de universităţi sunt echipele Universitatea Cluj şi Universitatea Craiova? Este oare o echipă care exprimă forţele intelectuale ale unei universităţi reale sau este un automatism preluat, prin comerţ verbal, de cei care botează echipele de fotbal? Ce universităţi au urmat iluştrii noştri foşti fotbalişti? De la ce academie provin? Nu sunt academii, sunt ficţiuni de colective fotbalistice care se ocupă cu învăţarea acestui sport de către tineri şi copii.
Dinamo este o denumire rusificată, impusă de sovietici când au ocupat România pentru a-şi asigura spatele şi a obţine despăgubiri. Înainte avea un alt nume. Poate dinamismul echipei actuale să justifice cuvântul „Dinamo”?
Echipele denumite „Ştiinţa” sunt alte exemple de forme fără niciun fond: „ştiinţă”, dar ele se perpetuează din neştiinţă şi nimeni nu ne explică de ce copiii şi tânăra generaţie preiau automat acest vocabular neadecvat. Şi, tocmai de aceea, nu ştiu ce universitari se pot detecta la Poli Iaşi şi Poli Timişoara. Corvinul Hunedoara este un cuvânt care exprimă un adevăr de fond, la fel şi FC Voluntari, o echipă din Voluntari. Petrolul este echipa petroliştilor de peste 100 de ani şi corespunde logicii formale. Exemplele pot continua.
Să ne mutăm puţin din spaţiul fotbalistic în spaţiul afaceristic. Fotbalul a devenit un sindrom lingvistic. Invocarea aşa-zisei „mese a bogaţilor”, adică a echipelor occidentale tradiţionale, rodul unui capitalism ultradezvoltat care provine dintr-un trecut colonial îndelungat, uzual cu cai şi sportivi, băieţi deştepţi, alimentează dorinţa fantomatică a românilor din fotbal de a se aşeza şi ei la masa bogaţilor.
Aşa ceva nu se poate întâmpla niciodată. Ar trebui ca România, ca stat, să atingă nivelul de civilitate şi de civilizaţie al statelor occidentale. Câtă vreme un antrenor cu şcoală nu-şi poate controla emoţiile şi se dă în spectacol grosolan, ce pretenţii putem avea de civilitate din partea tinerilor fotbalişti? Nu ne putem aşeza nici măcar la masa bogaţilor în cuvinte elegante şi în maniere civilizate. Suntem rudimentari, primitivi şi golani, în sens negativ.
Altă confuzie lingvistică de proporţii înspăimântătoare este folosirea obsesivă a cuvântului „reforme”. Hai să facem reforme! N-am făcut reformele! Dacă nu facem reforme, ni se taie creditul! De dimineaţă până seara auzim cuvântul „reformă”, dar nimeni nu ne explică în ce constă reforma, în ce constă întârzierea României de a face reforma, cui serveşte reforma şi de ce nu facem reformele la timpul potrivit.
Scăderea nivelului Dunării este conformă cu scăderea nivelului nostru de inteligenţă, manifestată şi pusă în slujba exclusivă a intereselor naţiunii.
De luni bune auzim că nu avem guvern. Mai avem guvern? Am avut guvern întotdeauna şi atunci când el a picat prin voturi parlamentare, mecanismul statal se mişcă nonstop şi toată desemnarea premierilor este doar un spectacol.
Încă nu îmi este clar de ce specie este condusă ţara… Naţional trebuie să predomine în toate domeniile de activitate şi de neactivitate.
Vorbim despre energie ca despre nişte mori de vânt şi aflăm taman în momente de criză că de energie s-au ocupat oameni fără energie mentală suficientă şi că morile de vânt sunt şi mori de cuvânt.
Intelectualitatea română este momentan relativ mută sau amuţită, sau sătulă de intervenţii în spaţiul public. S-a oprit din a se manifesta public. O galerie de actori mediocri se etalează la diverse televiziuni. Repetăm tot felul de truisme şi anacronisme. Cuvântul „băi” a ajuns să aibă o circulaţie naţională predominantă. Vulgaritatea a devenit exerciţiu de eleganţă.
Noţiunea de „vedete” este total falsificată. Niciodată în istoria dificilă şi controversată a României, amantele nu s-au bucurat de atâta consideraţie şi partenerele de atâta stimă.
Trăim într-un ocean de forme fără conţinut. Nimeni nu ne explică clar ceea ce trebuie să se explice, de pildă, cum se împart câştigurile din Marea Neagră, de ce nu am putut noi să fim acţionari majoritari.
Faimoasa ocolire de la Comarnic a ajuns un proiect naţional, unde o firmă fără prea mare firmă tot a modificat proiecte peste proiecte şi şi-a văzut mai întâi de interesele proprii decât de cele ale automobiliştilor chinuiţi pe Valea Prahovei.
Forme fără conţinut care se adresează unor noi proşti, sub clar de lună nouă.
Editorial de Dinu GRIGORESCU
(Foto generată cu AI)
