Premieră la TNB: „Mai e vreun candidat?” – Caragiale în viziunea muzicală şi ludică a Adei Milea

0
62

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti anunţă premiera spectacolului-concert Mai e vreun candidat? de Ada Milea, un proiect ale cărui prime reprezentaţii vor avea loc în 24 şi 25 iunie 2026, de la ora 21.30, într-un cadru spectaculos, Amfiteatrul în aer liber (sus, pe acoperişul TNB).

De această dată, geniul marelui Caragiale se întâlneşte cu inventivitatea ludică a Adei Milea şi histrionismul actorilor TNB. Rezultatul – un spectacol-concert efervescent, comic şi cinic în acelaşi timp, despre noi, cei de azi, priviţi prin lentila lui Caragiale.

Mai e vreun candidat? este o poveste muzicală intensă despre iubire, interese şi şantaj, adaptată într-o variantă cântată cap-coadă după faimoasa piesă O scrisoare pierdută. Un refren obsedant, reinterpretat şi transpus în scenă de echipa talentată de actori. Cei care dau viaţă personajelor caragialiene într-o cheie muzicală inedită, interpretând partituri multiple sau alternative, sunt: Petre Ancuţa, Emilian Mârnea, Florin Călbăjos (Cetăţenii turmentaţi), Mihai Munteniţă/ Silviu Biriş (Prefectul), Oana Laura Gabriela (Zoe Trahanache/ Doamna Caţavencu), Aylin Cadîr (Zoe Trahanache), Vitalie Bichir (Zaharia Trahanache), Tiberiu Enache (Ghiţă), Alina Petrică (Doamna Caţavencu), Natalia Călin (Doamna Brânzovenescu/ Doamna Dandanache), Florentina Ţilea (Doamna Farfuridi), Emilia Popescu (Doamna Dandanache).

Trei cetăţeni turmentaţi preiau controlul scenei, conducând personajele şi spectatorii prin toate întâmplările celebrului text, în timp ce cântă live la instrumente. „Cei 3 actori m-au vrăjit cândva cu joaca lor din spectacolul «ActOrchestra» şi de-atunci mi-a rămas un gând la ei. Gândul a aşteptat doar ocazia, textul şi melodiile. Vreo 12-13 ani”, precizează Ada Milea, care a realizat regia şi muzica spectacolului.

 

Mai e vreun candidat?

Spectacol-concert de Ada Milea, inspirat din O scrisoare pierdută

Concept, adaptare şi muzică: Ada Milea

Cântece: Ada Milea şi Anca Hanu

Scenografia: Maria Constantin

Coregrafia: Florin Fieroiu

Sound design: Victor Pamfilov

Light design: Daniel Tiutiuc

Asistenţi sound design: Adrian Scarlat şi Daniel Găină

Regia tehnică: Theodor Radu

Foto: Florin Ghioca

Coordonator proiect: Cristiana Gavrilă

Producător: Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava” – TNB

Data premierei: 24 – 25 iunie 2026, ora 21.30, la Amfiteatrul în aer liber (pe acoperişul TNB).

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de bilete a TNB, precum şi online, pe platformele de specialitate.

Comunicat TNB

Dinu Grigorescu
Dinu Grigorescu (n. 4 iunie 1938, Ploieşti, România) este dramaturg, poet, prozator, jurnalist, critic teatral, editor şi specialist în administraţia publică, fiind unul dintre cei mai prolifici dramaturgi români din generaţia optzecistă. A publicat 52 de cărţi de teatru, poezie şi proză, 65 de comedii (dintre care i s-au jucat doar 20 ca spectacole scenice, radiofonice, TV şi lecturi) şi 5 volume de critică teatrală. Deţine numeroase premii literare, inclusiv pe cel al Uniunii Scriitorilor pentru cartea de dramaturgie publicată de Editura Academiei în 2021.