Festinul teatral de la Piteşti are ca emblemă sintagma Fragilitatea condiţiei umane şi vulnerabilitatea acesteia într-o lume tot mai complicată şi sofisticată pe toate palierele.
Teatrul de Artă din Deva a prezentat o piesă a dramaturgului italian de largă notorietate Aldo Nicolaj, foarte jucat în România dinaintea anului de răscruce 1989 datorită faptului că italianul, trăitor şi el într-o lume complicată politic, a optat pentru o tematică strict umană care place tuturor şi nu supără nicio autoritate (ţinând cont de piesele acceptate în repertoriile conformismului românesc, dramaturgul are şi piese cu conţinut politic deranjant evident). În această categorie se încadrează şi piesa Povestea unei femei fatale, un titlu mult mai adecvat acordat de producători decât cel iniţial, Nu era a cincea, era a noua!. La prima vedere, gândul spectatorului se duce în zona de amantlâc a bărbaţilor, dar, de fapt, e vorba de Simfonia lui Beethoven, ceea ce este o găselniţă a dramaturgului.
Povestea este gonflată în stilul dramaturgiei narative care îl fură pe autor şi tot îl împinge să lungească acţiunea printr-o logoree foarte justificată pe fond şi care necesită un număr enorm de cuvinte, dar actualitatea şi teatralitatea nu sunt abandonate câtuşi de puţin. Instinctul dramaturgic este mai puternic decât tentaţia epicului nesfârşit şi acest lucru este foarte bine realizat de regizorul Mihai Panaitescu, autor şi al unei scenografii de foarte bun gust estetic, funcţională tot timpul şi care place de la prima vedere prin ingeniozitate şi modernitate.
Spectacolul se derulează ca un film neorealist şi ca un film de desene animate, cu personaje omeneşti autentice, care ţin atenţia spectatorilor ce au reacţii imediate la poante şi paradoxuri.
Primul act se petrece la plajă, unde îşi întind şezlongurile un bărbat solo, Bruno (Aurelian Culea), şi o femeie frumoasă singură, Eva (Andreea Pascu), o italiancă, în final fiind însăşi Eva cea arhetipală izgonită din Paradis. Cei doi se contrazic, intră în conflict, dar, de fapt, fără ştirea lor, se apropie tot mai mult după o serie de episoade spectaculoase: o călătorie cu maşina, un accident grav pe care şi-l asumă Bruno în faţa irezistibilei Eva, apoi reanimarea din spital, ulterior scena din închisoare, unde Bruno este aruncat fără vină, el asumându-şi accidentul mortal comis de ea, după care urmează eliberarea, apropierea fizică dintre cei doi şi aşa se termină primul tempo.
Deci, ni se oferă perspectiva vulnerabilităţii bărbatului în faţa Evei, ceea ce este un fapt autentic aproape fundamental.
Eva este măritată de multă vreme cu Mario (Eugen Pădureanu), pe care nu-l mai suportă şi pe care vrea să-l ucidă prin intermediul lui Bruno.
Antologică dramaturgic este scena în care cei doi bărbaţi total diferiți ajung să se cunoască, să se empatizeze şi între ei să se edifice o prietenie masculină care va fi fatală Evei.
Poate fi vorba şi de un misoginism exagerat al dramaturgului, dar el blindează argumentaţia cu caracterul posesiv extremist al soţiei sale care l-a sufocat pur şi simplu, invocând o gelozie patologică, deşi între ei nu mai existau relaţii intime. Deci, o altă faţă a vulnerabilităţii şi a bărbatului, şi a femeii, şi a ambilor soţi.
Trei actori reuşesc performanţa să realizeze un spectacol închegat, cursiv, plin de neprevăzut şi de farmec şi cu un final poliţist, dar piesa nu este un thriller propriu-zis, ci o comedie care se scaldă în culorile roz şi negru în final.
În rolul Evei se remarcă Andreea Pascu cu o feminitate fabuloasă şi submersivă în nenumărate ipostaze, care nu permit niciun fel de vulgaritate, expresii în doi peri sau supralicitarea erotismului folosit ca armă de vânătoare. Eva l-a fascinat pe cenuşiul ei soţ, Mario, şi l-a sufocat ca o anacondă, până la anihilarea plăcerii lui de a-şi trăi viaţa, şi l-a manipulat cum a vrut pe bărbatul cu nume de căţel, Bruno, într-o suită de situaţii dramatice care combină drama cu comedia, dragostea şi interesul. Sunt de remarcat spontaneitatea actriţei şi contrastul creat între ea şi Bruno, dar şi cinismul dintre ea şi Mario.
Aurelian Culea (Bruno) şi Eugen Pădureanu (Mario) sunt total opuşi fizionomic şi caracterologic, ambii actori dovedind calităţi bine şlefuite, multă stăpânire de sine şi performanţă în a construi lovitura de teatru, fără a vizita deloc plaja absurdului.
Totul este calculat regizoral (Mihai Panaitescu) la milimetru, nu există stagnare, uneori doar sentimentul de lungime a textului însuşi din care s-a renunţat la o bucată.
Decorurile atractive şi costumele (Mihai Panaitescu) schimbate succesiv – mai ales costumele şi încălţămintea ireproşabile ale Evei – nu incomodează posibilitatea jocului.
Daria Linţa semnează light designul în momentele ce trebuie subliniate prin această procedură tehnică.
Muzica lui Beethoven şi Bach, dar şi multiplele inserţii muzicale contribuie la calitatea acestei reprezentaţii care demonstrează că spectaculosul şi teatrul de calitate nu sunt un monopol al teatrelor mult mai bine bugetate.
Eva şi Deva au făcut în această seară casă de piatră!
Cronică de Dinu GRIGORESCU
Povestea unei femei fatale
adaptare după Nu era a cincea, era a noua! de Aldo Nicolaj
Traducerea: Marian Stan şi Ionela Dănilă
Regia artistică şi scenografia: Mihai Panaitescu
Light design: Daria Linţa
Distribuţia:
Eva – Andreea Pascu
Bruno – Aurelian Culea
Mario – Eugen Pădureanu
Producător: Teatrul de Artă Deva
Data premierei: 9 februarie 2025
Spectacol prezentat sâmbătă, 10 mai 2025, în cadrul Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio, de la Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti
