În cel mai recent film al său, Etiologia unei crime, Marius Th. Barna explorează cu subtilitate felul în care ordinea fragilă a unei vieți respectabile se poate destrăma din interior. Titlul, de inspirație aproape medicală, indică o intenție analitică, iar scenariul lui Bogdan Ficeac urmărește cu răbdare geneza unui act violent, tratat nu ca excepție, ci ca rezultat al unei erodări invizibile.
În peisajul cinematografiei românești, dominat de observația socială și minimalism, filmul lui Barna se singularizează prin abordarea psihologiei domestice. Nu este un studiu de caz în sens realist-social, ci o meditație asupra modului în care normalitatea poate ascunde germenii violenței. Crima, aici, nu e spectacol, ci simptom.
Două cupluri de clasă mijlocie superioară, — medici și arhitecți, fiecare cu câte un copil, oameni obișnuiți să ia decizii pentru ceilalți, — trăiesc într-un cadru domestic în care totul pare așezat definitiv. Barna, împreună cu directorul de imagine Silviu Stavilă, transformă însă acest decor într-un spațiu al suspiciunii: lumina e prea atent dozată, obiectele prea ordonate, conversațiile prea civilizate. Din această eleganță controlată se naște impresia că fiecare fisură este doar amânată, niciodată rezolvată.
Distribuția joacă firesc, fără stridențe, și lasă loc acumulării de tensiuni subtile. Olimpia Melinte construiește un personaj fascinant, puternic, neliniștit, în care gesturile mici — ezitările, pauzele, tăcerile — spun deseori mai mult decât dialogurile despre nevoia ei de adrenalină. Bogdan Albulescu, soțul distant emoțional, și Smaranda Găbudeanu, soția des înșelată care își iubește soțul, aduc propriile lor linii de tensiune, în timp ce Pavel Ulici își joacă rolul de soț și amant cu o reținere calculată, care amplifică senzația de fatalitate. Este un film de ansamblu, în care energia circulă între personaje mai degrabă decât să se concentreze doar în protagonist.
Cu toate acestea Olimpia Melinte, care joacă Irina Mirea, rolul central, mi s-a părut o revelație. Melinte are capacitatea de a da credibilitate ambiguităţii interioare a femeii puternice, frumoase, captive într-o căsnicie nefericită, țintuite acolo de copil, care tânjește obsesiv după o iubire care să o împlinească. Melinte e cunoscută din filme precum Cele ce plutesc (Mircea Daneliuc) și Canibal, unde a jucat roluri complexe, uneori în coproducţii internaţionale.
Filmul beneficiază și de două cameo-ri are unor personalități culturale, domnul Mircea Rusu, directorul adjunct al TNB și Demeter Andras, Ministrul culturii.
Marius Barna este un cineast matur. Absolvent al UNATC în 1995, regizorul are o carieră bogată în documentar şi ficţiune, iar preocuparea lui pentru fisura morală vine dintr-o experienţă artistică matură. În documentarul Nostalgia dictaturii, realizat tot împreună cu scenaristul Bogdan Ficeac, Barna a observat felul în care trecutul se insinuează în prezent, prin mărturii şi fragmente de memorie. În noul film, ficţiunea poartă aceeaşi amprentă.
Cunoscutul jurnalist Bogdan Ficeac, autorul scenariului, reia aici preocuparea sa pentru procesual, pentru mecanismele prin care relaţiile aparent solide se clatină sub presiunea compromisului. Ceea ce captivează este lentoarea cu care personajele își ascund motivaţiile, felul în care ruşinea, teama sau respectabilitatea se transformă în capcane interioare.
Ritmul impus de montajul Ligiei Prodan nu accelerează nicio clipă; cele peste două ore de proiecție își găsesc logica tocmai în această lentoare, care devine instrument de diagnostic, și la final, departe de a plictisi, parcă filmul s-a terminat prea repede. Etiologia unei crime urmărește degradarea relațiilor de cuplu pas cu pas, până când crima devine o concluzie inevitabilă.
În concluzie, este un film care merită să fie văzut.
Cronică de Alexandra Ares
