„Sper că spectacolul nostru creează o nouă adolescenţă cu o nouă estetică, alcătuită din bucăţele din noi toţi.” – Cosmin Stănilă, dramaturg
Nu ştiu dacă un spectacol de teatru trebuie să creeze o nouă adolescenţă, cred că alta e menirea teatrului. Dar dacă prin ce prezintă poate pune o cărămidă la construirea unei noi sensibilităţi bazate pe cunoaşterea cât mai deplină a realităţilor umane, interumane şi sociale, nu e rău. Nu este exclus, dar nu este simplu şi este puţin probabil… Mă rog, asta e perspectiva negaţionist-pesimistă.
Povestea normală alcătuită din „bucăţelele din noi toţi” (oare cine or fi acei „noi toţi”, că nu prea mă simt parte?) este povestea unei fetiţe – numele este lăsat la libera alegere a fiecărui spectator (mai susţine cineva că nu avem alegeri libere?) care trece de la copilărie la preadolescenţă şi la adolescenţă, proces de creştere şi maturizare firesc şi chiar normal.
Premisele trecerii prin etape atât de sensibile ale vieţii unei fete par optimiste. Mama este suplă, arătoasă, nu fumează, nu bea decât o jumătate de pahar de vin seara. Mama este creierul familiei, tatăl este executantul care aplică (atunci când e cazul) pedepsele dictate de mamă.
Mama este autoarea unui Decalog, inspirat din cel biblic, strict, dar cam deviaţionist. Am reţinut câteva din poruncile sale (nu neapărat în ordinea fixată de mama-creator, adevărat Dumnezeu al familiei): 1. E adevărat, pentru că aşa zic eu; 2. Eu te-am făcut, eu te omor; 3. Să-ţi faci o meserie bănoasă; 4. Să fii întotdeauna frumoasă, îngrijită, epilată… 9. Să-ţi păstrezi virtutea până în noaptea nunţii; 10. Regulile au fost făcute pentru a fi încălcate.
În şcoala generală, în preadolescenţă, efectul de turmă se manifestă din plin, fetele discută despre menstruaţie, băieţii despre reviste porno şi masturbare. Când împlineşte 14 ani (vârsta primului buletin), începe epoca jocurilor online, care mai războinice, care mai erotice. Întâlneşte în mediul virtual un băiat care-i place, ea se numşte Pufulets, el se numeşte Ag3nTul. Se simt bine împreună şi simt că e momentul să treacă la următorul nivel. Realitatea se amestecă tot mai mult cu virtualul, next level înseamnă (un fel de) căsătorie, care se şi oficiază, ea poartă văl şi buchet de mireasă. După (parodia de) ceremonie ar trebui să se vadă pentru o cunoştinţă aprofundată, dar el, Ag3nTul, dispare. Ea, Pufulets, îl caută… degeaba… şi mai trec câteva luni…
Urmează testul de evaluare şcolară de etapă, care este un succes, un triumf chiar, are media cea mai mare. Cine spunea că şcoala fără bani nu e posibilă?
În liceul în care intră en fanfare se ciocneşte de o altă realitate. Află că există şi note de 4. Are note slabe, aşa că ea se simte proastă… Colegii cu părinţi bogaţi o etichetează imediat: proastă! („Eşti atât de proastă, că te-a lovit o maşină parcată!”, „Eşti aşa de proastă, încât credeai că Shakira e o sărbătoare evreiască!”). Aude mereu acelaşi refren: eşti proastă, proastă, proastă! Şi în completare, o altă acuzare care pare mai gravă: „Şi mai eşti şi săracă! N-ai adus bani pentru fondul clasei… Eşti săracă! Săracă! Eşti atât de săracă!”… „Eşti atât de săracă, aduni banii cu magnetul!”, „Eşti atât de săracă, că-ţi faci senviş din crenvurşti desfăcuţi şi întinşi pe pâine!”. (Recunosc, sunt complet depăşit, nu cunoşteam aceste tipuri – inventive şi inedite, ce-i drept! – de evaluări de ultimă generaţie…)
Aşa trec doi ani de liceu, fără prieteni, fără note bune… O cale de salvare pare transferul… Îl cunoaşte pe Răzvan, atletic, bun nu la fizică, ci la educaţie fizică. Un băiat care mai chiuleşte (mai ales de la religie), mai fumează… O învaţă să fumeze, nu să pufăie… Ea scrie poezii… Găsesc un loc retras şi liniştit, în cimitir, unde, ocrotiţi de monumentul Poetului local (chiar vedem monumentul cu inscripţia RIP Poetul), se sărută. Este întâiul ei sărut. Se află acasă, i se face program de voie cu Răzvan doar de la 16.00 la 18.00…
Părinţii pleacă la muncă în Spania, iar de fetiţa noastră se vor ocupa Bunii. Bunul e pescar, prinde peşti şi spune poveşti pescăreşti despre peştii cei mari cu refrenul „Mulinez, trag! Mulinez, trag!”. Buna şi-a făcut cont de FB, găteşte peştii şi apreciază sloganuri ca „Libertate înseamnă responsabilitatea alegerii”, „La tinereţe înveţi, la maturitate înţelegi”…
Ei îi revin treburile mai ingrate: curăţă peştii, curăţă chiuveta înfundată, curăţă ligheanul…
Bunul prinde un somn mare pe care-l aduce acasă şi-l pune – încă viu – în cadă. Bunii îşi iau o mică vacanţă, fetiţa noastră de-acum adolescentă e singură, îl invită pe Răzvan (cu care ar vrea să se mărite) acasă la ea, se dezbracă (aaah! N-a respectat porunca nr. 4, e plină de păr peste tot!), n-au prezervative, Răzvan pleacă la farmacie, se întoarce cu prezervativul, îl foloseşte conform instrucţiunilor (iată un punct bun în construcţie!), ea nu simte mare lucru, doar că o doare şi că „ar fi trebuit să fie altfel”… După (sau post coitum, tehnic vorbind), ea parcă nu s-ar mai mărita cu Răzvan care o îmbrăţişează tandru, dar e clar că vrea doar SEX, SEX, SEX!
Evenimentele se precipită, se îngrămădesc, pare că adolescenta simte cum viaţa o apasă tot mai tare, discută doar cu somnul din cadă, încearcă senzaţia unei lame ascuţite pe antebraţ… Iarăşi discuţia cu somnul, îngrijorarea Bunilor, banii trimişi de părinţii aflaţi la muncă în Spania, vizita la psiholog şi verdictul-diagnostic al acestuia după consult: depresie recurentă… Adică o afecţiune care a început de ceva vreme, poate chiar de ani… tratabilă, se poate trăi cu ea à la longue… Numai că viaţa, singurătatea, abandonul pun presiune (grozav ce-mi place expresia asta!) pe fetiţa devenită tânără femeie, sensibilă, singură, fragilă, vulnerabilă… De fapt, mai are un singur prieten: somnul din cadă. Şi stă în firescul naturii ca somnul să stea în râu, să simtă apa rece, să simtă mângâierea preluuuuungă a mătasei-broaştei… Cum oare poţi să rezişti chemării şi mângâierii abisului umed şi albastru mângâietor? Frumos final al poveştii adevărate… Că doar nu suntem la Hollywood să avem parte doar de happy-end, suntem aici, la noi acasă, unde poveştile adevărate sunt triste rău…
Ca să depăşească stadiul de achetă psihosociologică şi să aducă a spectacol de teatru, regizorul a mai adăugat efecte de diverse tipuri, măşti (şi metafore întrupate şi costumate) care mai mult complică decât explică povestea aşa-zis normală. Cred că în această poveste normală, ceva n-a mers chiar bine, poate eşantionul, poate chestionarul, poate metoda, poate vreo migrenă la vremea redactării, poate adoptarea unei alte accepţiuni pentru cuvântul normal. Alta decât cea dată – până la urmă – statistic de majoritatea care converge asupra unui model, unei norme…
După o astfel de piesă parcă încep să regret trecuta şi blamata orânduire în care până şi tragedia trebuia să fie optimistă. Dar fiindcă retrăind povestea tristă (dar aşa o fi azi normalul) m-am binedispus, trebuie să remarc că faţă în faţă cu un astfel de text actorii au trecut cu convingere, cu brio şi ceva efort de adaptabilitate prin mai multe personaje (Na, că era să le spun avataruri, dar nu greşeam prea mult) mai mult sau mai puţin convingătoare.
În economia spectacolului reşiţean, un anunţ merită menţionat: „Spectacolul face parte din Cabaretul adolescenţei, proiect cofinanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional. Acest proiect nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele lui pot fi folosite”.
Ei, acum m-am mai liniştit pe deplin. Deşi n-ar fi trebuit, pentru că n-ar trebui să ne fie indiferentă modalitatea în care AFCN finanţează proiectele…
Cronică de Cristian SABĂU, jurnalist, scriitor
O poveste normală despre o fată normală
Dramaturgia: Cosmin Stănilă
Regia artistică: Mark Cristopher Demeter
Scenografia: Alexandra Budianu
Muzica originală: Zoltán Marton
Distribuţia:
Ag3nTuL, Bunul, Colegul, Psihologul, Robert, Răzvan – Armand Crişan
Narator, vocea fetei – Claudia Dinu
Roxana, Narator, Mama, Somn, Şamanca – Valentina Moghină
Buna, Fumul, Narator – Ioana Tănasă
Producător: Teatrul de Vest Reşiţa
Data premierei: 1 noiembrie 2024
Spectacol prezentat marţi, 13 mai 2025, în cadrul Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio, de la Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti.
