MANSDORF de Mihai Lukács la FNT 2023

Teatrul Evreiesc de Stat a prezentat sâmbătă, 20 octombrie, două reprezentaţii scenice incitante cu spectacolul Mansdorf de Mihai Lukács (ce a avut premiera la TES, în luna mai), produs de Centrul Dialectic şi cofinanţat din Fondul Cultural Naţional, care a revăzut luminile rampei în cea de-a doua zi a Festivalului Naţional de Teatru (FNT), ediţia a 33-a.

În distribuţie s-au regăsit actori de forţă ai binecunoscutului teatru, în frunte cu Maia Morgenstern, Mircea Dragoman, Darius Daradici, Lorena Luchian, Andrei Miercure şi Anka Levana.

Scenografia (Oana Micu) a fost de senzaţie, ca şi intrarea în sală care, de fapt, a fost pe scenă, în spatele a 6 muzicieni – Bogdan Lifşin (acordeon), Rodica Gancea, Feras Sarmini (vioară), Mihai Murariu (pian), Sergiu Marin (violoncel), Mihai Pintenaru (clarinet) – ce au creat atmosfera de fundal şi au susţinut numere de revistă interpretate punctual de actorii distribuiţi. Sala propriu-zisă a fost ocupată de actori care au jucat, de fapt, o repetiţie a Teatrului Evreiesc de la începuturile sale până la un moment dat. Actorii intrau şi ieşeau din sală exact cum se întâmplă în realitatea repetiţiilor. În spatele sălii, pe un ecran cu funcţie de oglindă a spectatorilor şi muzicienilor aflaţi, după cum spuneam, pe scena propriu-zisă, textele din limba idiş erau traduse în limba română şi limba engleză simultan.

Fragmentarismul piesei a creat un efect de caleidoscop, fiind derulate întâmplări din istoria evreilor care au jucat teatru în România începând cu perioada interbelică, din care s-au desprins mai multe concluzii: în primul rând, dorinţa de a empatiza cu cultura naţională a ţării gazdă, apoi talentul deosebit al actorilor care nu ştiu să facă bani, dar ştiu să producă artă de calitate şi care, în condiţiile mentale ale epocii de prigoană antisemită, nu abdică de la crezul lor artistic, deşi dificultăţile sunt enorme şi ştim foarte bine – noi, românii detaşaţi în propriile interese şi egoism – măcar de discriminarea de care a avut parte Mihail Sebastian în epoca reprezentării piesei Steaua fără nume (la care nu se face referire).

Impresionant a fost momentul cel mai izbutit din punct de vedere dramaturgic şi interpretativ, al evocării evreilor în malaxor, realizat zguduitor de către Maia Morgenstern, compoziţia fiind o reuşită în compania partenerilor scenici.

Drama, comedia şi tragedia umană au coexistat în acest scenariu-fluviu despre istoria teatrului evreiesc care a traversat un secol sumbru şi câteva decenii absolut infernale. Cu blândeţe a fost prezentată epopeea masacrelor evreieşti din România, de la Iaşi şi Bucureşti, unde cruzimea barbară a ucigaşilor, puţin cunoscută de generaţiile ulterioare adormite ca frumoasa din poveste, a cuprins un scurt, dar violent masacru evreiesc foarte asemănător cu atrocităţile din Fâşia Gaza.

Spectacolul nu îşi propune un ton violent, ci doar un ton evocativ civilizat şi foarte bine jucat al minunaţilor actori, urmând pas cu pas scenariul. Exuberanţa artiştilor construieşte un spectacol dinamic şi expresiv, furnizând un şirag de momente propuse, printre care și imaginea directorului Iacob Mansdorf, personaj elegant, diplomatic în relaţia cu cenzura dictaturii antonesciene, când în mod paradoxal a fost înfiinţat Teatrul Baraşeum.

Formula regizorală (Mihai Lukács) pledează pentru trei universuri paralele: primul fiind al eroismului artistului în general şi al celui segregat rasial, al doilea fiind cel emoţional determinat de condiţiile vieţii de zi cu zi ale actorului, iar cel de al treilea fiind planul muzical însoţitor de emoţii şi amplificator de sensibilitate.

Unele scene sunt scurte ca o respiraţie a cotidianului, iar altele sunt amplificate şi bazate pe o scurtă naraţiune care se integrează plăcut sufletului în povestea generală, deci nu avem de-a face cu prestări actoriceşti la modul clasic, ci segmenţial.

Mircea Dragoman, Marius Călugăriţa şi Darius Daradici sunt vedetele reprezentaţiei pe linie masculină, care impun prin jocul sigur, nuanţat şi pitoresc actriţele TES, Lorena Luchian şi Anka Levana, ceea ce este cel mai important, adică feminitatea, frumuseţea și atractivitatea, în diferite momente şi monologuri. În finalul brusc care dă impresia unui final reţinut, se creează un moment de aşteptare, adică de continuare a povestirii înfiinţării şi funcţionării nonstop a unui teatru performant, cu tumultuoase tradiţii şi existenţe, prin care s-au perindat generaţii de mari artişti. În plan personal, am rezonat şi cu emoţie la faptul că am urcat pe această scenă timp de trei ani, ca dramaturg, în epoca directoratului lui Harry Eliad.

Apariţiile actoriceşti au impus o coregrafie specifică (Michaela Zibileanu) şi o mişcare scenică fluentă şi surprinzătoare pe alocuri, aparţinând Cabiriei Morgenstern, din noua generaţie a purtătorilor de ştafetă. Light designul (Radu Spiridon) este luminos, atractiv şi necesar. Bogdan Lifşin asigură eficient orchestraţia muzicală dulce, suavă şi trepidantă pentru întreaga echipă de profesionişti.

Am remarcat şi apreciat prezenţa instituţiei numită Poliţia Capitalei atât la intrarea, cât şi la ieşirea din sala de spectacole, dătătoare de linişte şi de siguranţă.

Ceea ce sincer mi-aş dori să văd la TES este şi dramaturgia colegilor de naţionalitate română şi de origine evreiască, care au în volume numeroase piese semnificative ce pot amplifica aria repertorială nu doar cu evocări ale trecutului, ci şi cu viziunea asupra prezentului, cum au făcut-o la timpul respectiv Aurel Baranga, Alexandru Mirodan şi Dumitru Solomon.

Cronică de Dinu GRIGORESCU 

(Foto: Teatrul Evreiesc de Stat)