La Grand Palais din Paris, unde Macron, Ursula și Trudeau se adunaseră să ne predice, ca de obicei, evanghelia cenzurii cu zel de apostoli ai corectitudinii politice, Summitul Acțiunii în domeniul Inteligenței Artificiale a fost deturnat de un intrus care părea să fi uitat memo-ul despre „spațiile sigure”. J.D. Vance, vicepreședintele SUA, a urcat pe scenă ca un Lafayette al anului 2025, un super bărbat venit să zgâlțâie establishment-ul european cu o prezență care sfida algoritmul progresismului. A aruncat adevăruri ca și cum ar fi 1776 2:0, cu o pană în mână și un Red Bull în cealaltă. Dar dincolo de spectacolul politic, discursul său a ridicat întrebări profunde despre cum va modela inteligența artificială cultura globală – de la artă și literatură la identitate și memorie colectivă.
Vance, la primul său discurs internațional major de când a preluat funcția, nu a vorbit doar – a predicat. Și predica sa? O apărare aprinsă și fără scuze a libertății de exprimare și o înțepătură nu prea subtilă la adresa dragostei Europei pentru reglementări. Dacă inteligența artificială este viitorul, Vance a clarificat că SUA intenționează să fie statul care conduce Tesla, în timp ce Europa încă dezbate dacă să instaleze un limitator de viteză pe bicicletă.
Evanghelia anti-cenzură
Vance a început cu „Nu sunt aici în această dimineață pentru a vorbi despre siguranța inteligenței artificiale. Sunt aici pentru a vorbi despre oportunitatea inteligenței artificiale.” Publicul, care includea nume ca Sundar Pichai de la Google și Sam Altman de la OpenAI, a chiulit urechile. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, așezată în spatele lui, probabil s-a încruntat de parcă nimerise din greșeală la un miting Trump.
Dar Vance nu era acolo doar pentru a critica Actul privind Serviciile Digitale al UE (deși a făcut-o cu precizia unui lunetist). El era acolo pentru a declara război împotriva a ceea ce a numit „cenzura autoritară”. Vance a avertizat că „adversarii străini ostili” folosesc inteligența artificială pentru a „rescrie istoria, a supraveghea utilizatorii și a cenzura discursul”.
Poziția anti-cenzură a lui Vance nu a fost doar despre protejarea libertății de exprimare – a fost despre protejarea modului de viață, liber, american și global. „Inteligența artificială americană nu va fi cooptată într-un instrument pentru cenzura autoritară”, a spus el, probabil în timp ce își imagina mental un vultur pleșuv zburând deasupra unei ferme de servere. Vance a criticat GDPR-ul Europei și Actul privind Serviciile Digitale, numindu-le „reglementări masive” care împovărează giganții tehnologici americani cu costuri de conformare. „Este una să împiedici un prădător să atace un copil pe internet”, a glumit el, „și cu totul altceva să împiedici un bărbat sau o femeie adultă să acceseze o opinie pe care guvernul o consideră dezinformare.” Undeva în sală, spiritul lui Elon Musk probabil s-a ridicat și a aplaudat lent.
Dar ce înseamnă acest lucru pentru cultură? Dacă inteligența artificială devine un câmp de luptă între cenzură, corectitudine politică și libertatea de exprimare, cum va afecta aceasta arta, literatura și chiar conversațiile noastre de zi cu zi? Într-o lume în care algoritmii decid ce vedem și ce citim, riscăm să pierdem diversitatea ideilor care alimentează creativitatea? Sau, dimpotrivă, inteligența artificială ar putea democratiza arta, permițând oricui să creeze capodopere? Tensiunea dintre inovație și control va defini peisajul cultural al secolului 21.
Anti-rescrierea istoriei: O lecție de istorie
Vance nu s-a oprit la cenzură. El a luat poziție și împotriva rescrierii istoriei, un subiect la fel de fierbinte ca un ardei iute în universul progresist. El a avertizat că regimurile autoritare folosesc inteligența artificială pentru a „rescrie istoria” și a „submina securitatea națională a altor națiuni”. Deși nu a numit nume concrete (gen China, dar cu negare plauzibilă), subtextul era clar: dacă cumperi echipamente 5G ieftine sau instrumente de inteligență artificială din anumite țări, ai putea la fel de bine să predai cheile regatului tău digital.
Acest lucru nu este doar despre protejarea trecutului – este despre protejarea viitorului. Viziunea lui Vance este una în care inteligența artificială este un instrument pentru adevăr, nu pentru manipulare. „Trebuie să ne concentrăm acum pe oportunitatea de a prinde fulgerul într-o sticlă”, a spus el, „să eliberăm cei mai străluciți inovatori și să folosim inteligența artificială pentru a îmbunătăți bunăstarea națiunilor noastre și a popoarelor lor.”
Din punct de vedere cultural, implicațiile sunt profunde. Dacă inteligența artificială poate rescrie istoria, ce se întâmplă cu memoria noastră colectivă? Cum ne vom aminti evenimentele majore – de la războaie la revoluții – dacă inteligența artificială poate distorsiona adevărul? Așa cum a făcut-o deja, hilar, până acum, din motive de corectitudine politică?
Și cum va afecta aceasta arta istorică, filmele și literatura care se bazează pe acuratețea istorică? Riscăm o lume în care adevărul devine maleabil, iar cultura noastră este modelată de algoritmi, nu de realitate și adevăr obiectiv?
Adierea dereglementării
Vanca a cerut o „adiere dereglementatoare” în guvernanța inteligenței artificiale. „Credem că reglementarea excesivă a sectorului inteligenței artificiale ar putea ucide o industrie transformatoare tocmai când începe să decoleze”, a spus el, reflectând agenda mai largă „America First” a administrației Trump. SUA a refuzat să semneze declarația finală a summitului, care cerea o inteligență artificială „deschisă, incluzivă, transparentă, etică, sigură și de încredere.”
Europa a introdus Actul privind Inteligența Artificială, prima lege globală cuprinzătoare pe acest subiect, care impune restricții asupra tehnologiilor riscante, cum ar fi recunoașterea facială și aplicațiile de IA în domenii sensibile, precum justiția sau sănătatea. Scopul este de a asigura utilizarea sigură a IA, dar unii, precum Vance, consideră că aceste reglementări sunt prea restrictive și descurajează inovația.
„Inteligența artificială are nevoie de încrederea oamenilor și trebuie să fie sigură”, a spus von der Leyen în discursul ei, dar a recunoscut și nevoia de a „reduce birocrația”. Este un compromis clasic european: reglementează totul, dar promite să reduci complicațiile cu altă ocazie – care, de regulă nu vine niciodată.
Din punct de vedere cultural, această ciocnire de viziuni ridică întrebări existențiale. Va deveni inteligența artificială o forță pentru expresia creativă sau un instrument de conformitate? Vom vedea o explozie de artă generată de inteligența artificială care depășește granițele tradiționale, sau vom fi blocați într-o lume de „artă sigură” care respectă reglementările guvernamentale? Europa riscă să-și înăbușe propriul renascentism digital, în timp ce SUA ar putea declanșa un sălbatic vest al inovației – cu toate riscurile și recompensele care vin cu asta.
Cursa globală pentru inteligența artificială
Discursul lui Vance nu a fost doar despre SUA și Europa – a fost despre cursa globală pentru inteligența artificială. China, reprezentată la summit de vicepremierul Zhang Guoqing, își promovează propria viziune asupra dominației inteligenței artificiale, completată cu giganți tehnologici susținuți de stat și instrumente open-source precum DeepSeek, care deja a speriat investitorii americani. Vance nu a menționat DeepSeek pe nume, dar avertismentul său despre „tehnologie ieftină puternic subvenționată și exportată de regimuri autoritare” a fost la fel de subtil ca un ciocan.
Mizele sunt mari. Inteligența artificială nu este doar despre chatboți și videoclipuri amuzante cu pisici – este despre securitatea națională, puterea economică și viitorul democrației. Mesajul lui Vance a fost clar: SUA intenționează să rămână „standardul de aur” în inteligența artificială, și nu este pe cale să cedeze teren în fața zelului reglementar al Europei sau a tehnologiei sponsorizate de stat a Chinei.
Dar ce înseamnă acest lucru pentru cultura globală? Dacă inteligența artificială devine o cursă a înarmărilor, vom vedea o lume în care arta și literatura sunt modelate de rivalități geopolitice? Vor crea algoritmii americani capodopere care celebrează individualismul, în timp ce algoritmii chinezi produc opere care glorifică colectivismul? Și unde se încadrează Europa în acest peisaj – ca un arbitru neutru sau ca un participant reticent? Viitorul culturii globale ar putea fi decis nu de artiști, ci de programatori și politicieni.
Vance a încadrat inteligența artificială ca pe zorii unei noi revoluții industriale, una care ar putea rivaliza cu invenția mașinii cu aburi. Dar, a avertizat el, „nu va deveni niciodată realitate dacă reglementările excesive descurajează inovatorii să-și asume riscurile necesare pentru a avansa”.
Revista Rinocerul
