La Grand Palais din Paris, unde Macron, Ursula şi Trudeau se adunaseră să ne predice, ca de obicei, evanghelia cenzurii cu zel de apostoli ai corectitudinii politice, Summitul Acţiunii în domeniul Inteligenţei Artificiale a fost deturnat de un intrus care părea să fi uitat memo-ul despre „spaţiile sigure”. J. D. Vance, vicepreşedintele SUA, a urcat pe scenă ca un Lafayette al anului 2025, un super bărbat venit să zgâlţâie establishment-ul european cu o prezenţă care sfida algoritmul progresismului. A aruncat adevăruri ca şi cum ar fi 1776 2.0, cu o pană în mână şi un Red Bull în cealaltă. Dar dincolo de spectacolul politic, discursul său a ridicat întrebări profunde despre cum va modela inteligenţa artificială cultura globală – de la artă şi literatură la identitate şi memorie colectivă.
Vance, la primul său discurs internaţional major de când a preluat funcţia, nu a vorbit doar – a predicat. Şi predica sa? O apărare aprinsă şi fără scuze a libertăţii de exprimare şi o înţepătură nu prea subtilă la adresa dragostei Europei pentru reglementări. Dacă inteligenţa artificială este viitorul, Vance a clarificat că SUA intenţionează să fie statul care conduce Tesla, în timp ce Europa încă dezbate dacă să instaleze un limitator de viteză pe bicicletă.
Evanghelia anti-cenzură
Vance a început cu „Nu sunt aici în această dimineaţă pentru a vorbi despre siguranţa inteligenţei artificiale. Sunt aici pentru a vorbi despre oportunitatea inteligenţei artificiale”. Publicul, care includea nume ca Sundar Pichai de la Google şi Sam Altman de la OpenAI, a chiulit urechile. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aşezată în spatele lui, probabil s-a încruntat de parcă nimerise din greşeală la un miting Trump.
Dar Vance nu era acolo doar pentru a critica Actul privind Serviciile Digitale al UE (deşi a făcut-o cu precizia unui lunetist). El era acolo pentru a declara război împotriva a ceea ce a numit „cenzura autoritară”. Vance a avertizat că „adversarii străini ostili” folosesc inteligenţa artificială pentru a „rescrie istoria, a supraveghea utilizatorii şi a cenzura discursul”.
Poziţia anticenzură a lui Vance nu a fost doar despre protejarea libertăţii de exprimare – a fost despre protejarea modului de viaţă, liber, american şi global. „Inteligenţa artificială americană nu va fi cooptată într-un instrument pentru cenzura autoritară”, a spus el, probabil în timp ce îşi imagina mental un vultur pleşuv zburând deasupra unei ferme de servere. Vance a criticat GDPR-ul Europei şi Actul privind Serviciile Digitale, numindu-le „reglementări masive” care împovărează giganţii tehnologici americani cu costuri de conformare. „Este una să împiedici un prădător să atace un copil pe internet”, a glumit el, „şi cu totul altceva să împiedici un bărbat sau o femeie adultă să acceseze o opinie pe care guvernul o consideră dezinformare”. Undeva în sală, spiritul lui Elon Musk probabil s-a ridicat şi a aplaudat lent.
Dar ce înseamnă acest lucru pentru cultură? Dacă inteligenţa artificială devine un câmp de luptă între cenzură, corectitudine politică şi libertatea de exprimare, cum va afecta aceasta arta, literatura şi chiar conversaţiile noastre de zi cu zi? Într-o lume în care algoritmii decid ce vedem şi ce citim, riscăm să pierdem diversitatea ideilor care alimentează creativitatea? Sau, dimpotrivă, inteligenţa artificială ar putea democratiza arta, permiţând oricui să creeze capodopere? Tensiunea dintre inovaţie şi control va defini peisajul cultural al secolului 21.
Antirescrierea istoriei: O lecţie de istorie
Vance nu s-a oprit la cenzură. El a luat poziţie şi împotriva rescrierii istoriei, un subiect la fel de fierbinte ca un ardei iute în universul progresist. El a avertizat că regimurile autoritare folosesc inteligenţa artificială pentru a „rescrie istoria” şi a „submina securitatea naţională a altor naţiuni”. Deşi nu a numit nume concrete (gen China, dar cu negare plauzibilă), subtextul era clar: dacă cumperi echipamente 5G ieftine sau instrumente de inteligenţă artificială din anumite ţări, ai putea la fel de bine să predai cheile regatului tău digital.
Acest lucru nu este doar despre protejarea trecutului – este despre protejarea viitorului. Viziunea lui Vance este una în care inteligenţa artificială este un instrument pentru adevăr, nu pentru manipulare. „Trebuie să ne concentrăm acum pe oportunitatea de a prinde fulgerul într-o sticlă”, a spus el, „să eliberăm cei mai străluciţi inovatori şi să folosim inteligenţa artificială pentru a îmbunătăţi bunăstarea naţiunilor noastre şi a popoarelor lor”.
Din punct de vedere cultural, implicaţiile sunt profunde. Dacă inteligenţa artificială poate rescrie istoria, ce se întâmplă cu memoria noastră colectivă? Cum ne vom aminti evenimentele majore – de la războaie la revoluţii – dacă inteligenţa artificială poate distorsiona adevărul? Aşa cum a făcut-o deja, hilar, până acum, din motive de corectitudine politică?
Şi cum va afecta aceasta arta istorică, filmele şi literatura care se bazează pe acurateţea istorică? Riscăm o lume în care adevărul devine maleabil, iar cultura noastră este modelată de algoritmi, nu de realitate şi adevăr obiectiv?
Adierea dereglementării
Vance a cerut o „adiere dereglementatoare” în guvernanţa inteligenţei artificiale. „Credem că reglementarea excesivă a sectorului inteligenţei artificiale ar putea ucide o industrie transformatoare tocmai când începe să decoleze”, a spus el, reflectând agenda mai largă „America First” a administraţiei Trump. SUA a refuzat să semneze declaraţia finală a summitului, care cerea o inteligenţă artificială „deschisă, incluzivă, transparentă, etică, sigură şi de încredere”.
Europa a introdus Actul privind Inteligenţa Artificială, prima lege globală cuprinzătoare pe acest subiect, care impune restricţii asupra tehnologiilor riscante, cum ar fi recunoaşterea facială şi aplicaţiile de IA în domenii sensibile, precum justiţia sau sănătatea. Scopul este de a asigura utilizarea sigură a IA, dar unii, precum Vance, consideră că aceste reglementări sunt prea restrictive şi descurajează inovaţia.
„Inteligenţa artificială are nevoie de încrederea oamenilor şi trebuie să fie sigură”, a spus von der Leyen în discursul ei, dar a recunoscut şi nevoia de a „reduce birocraţia”. Este un compromis clasic european: reglementează totul, dar promite să reduci complicaţiile cu altă ocazie care, de regulă, nu vine niciodată.
Din punct de vedere cultural, această ciocnire de viziuni ridică întrebări existenţiale. Va deveni inteligenţa artificială o forţă pentru expresia creativă sau un instrument de conformitate? Vom vedea o explozie de artă generată de inteligenţa artificială care depăşeşte graniţele tradiţionale sau vom fi blocaţi într-o lume de „artă sigură” care respectă reglementările guvernamentale? Europa riscă să-şi înăbuşe propriul renascentism digital, în timp ce SUA ar putea declanşa un sălbatic vest al inovaţiei, cu toate riscurile şi recompensele care vin cu asta.
Cursa globală pentru inteligenţa artificială
Discursul lui Vance nu a fost doar despre SUA şi Europa – a fost despre cursa globală pentru inteligenţa artificială. China, reprezentată la summit de vicepremierul Zhang Guoqing, îşi promovează propria viziune asupra dominaţiei inteligenţei artificiale, completată cu giganţi tehnologici susţinuţi de stat şi instrumente open-source precum DeepSeek, care deja a speriat investitorii americani. Vance nu a menţionat DeepSeek pe nume, dar avertismentul său despre „tehnologie ieftină puternic subvenţionată şi exportată de regimuri autoritare” a fost la fel de subtil ca un ciocan.
Mizele sunt mari. Inteligenţa artificială nu este doar despre chatboţi şi videoclipuri amuzante cu pisici – este despre securitatea naţională, puterea economică şi viitorul democraţiei. Mesajul lui Vance a fost clar: SUA intenţionează să rămână „standardul de aur” în inteligenţa artificială şi nu este pe cale să cedeze teren în faţa zelului reglementar al Europei sau a tehnologiei sponsorizate de stat a Chinei.
Dar ce înseamnă acest lucru pentru cultura globală? Dacă inteligenţa artificială devine o cursă a înarmărilor, vom vedea o lume în care arta şi literatura sunt modelate de rivalităţi geopolitice? Vor crea algoritmii americani capodopere care celebrează individualismul, în timp ce algoritmii chinezi produc opere care glorifică colectivismul? Şi unde se încadrează Europa în acest peisaj – ca un arbitru neutru sau ca un participant reticent? Viitorul culturii globale ar putea fi decis nu de artişti, ci de programatori şi politicieni.
Vance a încadrat inteligenţa artificială ca pe zorii unei noi revoluţii industriale, una care ar putea rivaliza cu invenţia maşinii cu aburi. Dar, a avertizat el, „nu va deveni niciodată realitate dacă reglementările excesive descurajează inovatorii să-şi asume riscurile necesare pentru a avansa”.
Revista RINOCERUL
