GREUTATEA NAȚIUNII
De ALEXANDA ARES
2025
PERSONAJE
L.Î.N.D. – Un bărbat firav, muncit, numele lui este un acronim pentru Liber În Nume Doar. Poartă un mic rucsac cu mere, fructele muncii lui.
STATUL – Obez, mereu flămând. Doarme și sforăie, când se trezește vrea mai mult.
CIUDATUL – Un rebel in jeanși, altfel perfect normal. Vizibil doar pentru L.Î.N.D..
DELIVERY BOY – Aduce intermitent cheltuieli ale Statului pe care trebuie să le plătească L.Î.N.D./La final preia hamul, dar în altă formă.
FUNCȚIONARUL – sec și inabordabil.
INFLAȚIA – O femeie frumoasa care apare ca Venus din valurile mării de taxe și impozite.
JANDARMUL – Supraveghează tot, ascultă gândurile și apără statul cu o pușcă roz.
POLITICIANUL – Răspunde la toate nevoile reale ale lui L.Î.N.D. cu lozinci.
DECOR:
Scena aproape goală. Recuzita: Radio Taxa care emite în fiecare tablou anunțuri propagandistice. Bugetul, niște saci de gunoi marcați, configurați ca drum, dig, țărm, etc. La latitudinea regiei, pot deveni un cor, cu figuranți reali. Marea de taxe și impozite – fum sau cicloramă albastră, la final devine toxică, vermillon.
Piesa are 5 scene: un prolog şi 4 tablouri.
Greutatea națiunii este inspirată de o caricatură digitală care circula pe internet.
PROLOG
Noaptea dinaintea dimineții. Întuneric. Scena e goală. Spot de lumină pe un actor. Decorul, luminile și sunetele se vor asambla pe măsura monologului.
CIUDATUL – Bună seara. Ați venit aici să vedeți o poveste, da? Una care să rezoneze cu viața dumneavoastră. O poveste simplă, care să nu vă pună creierul pe bigudiuri. Dar nu simplistă, ca pentru proști, să nu spuneți că ați venit degeaba. Una care să aibă puțin umor și două, trei idei. Dar și un strop de sentiment. Iată. O să vă spun o poveste veche, din bătrâni. O poveste ciudată. O poveste care, pe zi ce trece, devine mai tânără. Adică mai actuală, mai sofisticată, cu tentacule digitalizate. Despre cum statul ne ia bani din cont de când ne naștem până la moarte. De fapt, până dincolo de moarte.
(pauză)
E dis-de-dimineață. Prima luminiță a zorilor, roz-aurie, apare ca o promisiune care se topește cum atinge pământul. Sub greutatea cerului, încă negru, aerul miroase a metal ruginit. O bicicletă uriașă cu roți care uneori scârțâie de parcă ar plânge. La ghidon, un cetățean încă energic pedalează de parcă fuge de o factură. Eroul nostru se cheamă L.Î.N.D.. Un nume ciudat, dar cu tâlc – aveți răbdare. L.Î.N.D. trage din greu la jug, sudoarea îi curge pe frunte, iar ochii îi strălucesc slab, ca o lanternă pe terminate. Frânghia îi taie pielea, dar el continuă, cu un rucsac mic pe umăr, plin cu mere – fructele muncii lui. Pe cine cară-n spate? Statul, greutatea națiunii! Uită-te la el: tolănit în ataș, ca un rege plictisit de propriul regat.
(Funcționarul, un tip spălăcit cu ochelari, intră ținând o tabletă. Atinge ecranul, și pancarta „Plătești ca să exiști” se aprinde pe fundal, cu litere neon care clipesc rece.)
FUNCȚIONARUL (monoton): Existența – debit direct, recurent. (spre public) Confirmați plata sau vă ștergem din sistem.
(Iese)
CIUDATUL: De aici încolo, eu tac. Statul vorbește. Mă duc să-mi plătesc impozitele. O să fac un cameo, mai încolo.
(Un difuzor ruginit, agățat cu un fir de un sac pe care scrie Propagandă, trosnește statice. Pe scenă a apărut o bicicletă statică centrală, legată de o frânghie groasă care urcă la un scripete. Cetățeanul L.Î.N.D., un omuleț de 40-50 de ani, cu jachetă mototolită, pantaloni uzați și un rucsac jerpelit, pedalează în gol. E prins într-un ham elastic care-l jenează, legat de o frânghie groasă care îi zgârie gâtul, Statul stă tolănit în ataș îmbrăcat cu alură de rege burlesc: tunică aurie-tricoloră peste o pijama de mătase, coroana albastră strâmbă., împodobită cu stele aurii din plastic.)
STATUL: Grăbește-te, dragule! Țara nu se duce singură înainte!
L.Î.N.D. (pufnind): Țara sunt eu care trag…
STATUL (râde cu poftă): Nu fii ridicol. Țara sunt EU care decid încotro mergem!
L.Î.N.D.: Dar eu pedalez…
STATUL: Detalii! Detalii mecanice! Esența o gândesc eu!
(parșiv)
Dar în tine am baza, dragule, tu ești marele Blând. (îl tachinează) Așa că-nchide pliscul. Nu fi bolând..
(Statul adoarme. L.Î.N.D. se oprește, răsuflă greu.)
L.Î.N.D.: Numele meu e de fapt B, de la Bou. Și prenumele L.Î.N.D.. L.Î.N.D. – de la Liber În Nume Doar.
(L.Î.N.D. se oprește din pedalat, scoate din rucsac o fotografie mică, mototolită, și o privește. Lumina spotului se strânge pe el.)
L.Î.N.D.: (spre public, cu o voce stinsă) Aș fi vrut un copil. Unul care să nu pedaleze ca mine. (atinge fotografia) Dar fiecare măr pe care-l muncesc merge la el (arată spre Stat). Copiii costă, iar eu n-am decât datorii. (pune fotografia înapoi, cu un gest protector) Poate mâine…
(Se aude un sac de buget care geme. Speriat să-l nu-l trezească pe Stat, L.Î.N.D. reia pedalarea. Statul sforăie sacadat. Mormăie din când în când:
STATUL: Majorăm taxele… Mărim prețurile…Și vreau… mai… mult…
(Apare un DELIVERY BOY – tânăr, cu cască pe cap, uniformă, vestă galbenă, o pungă mare de mâncare. Vine sprinten, îl ocolește pe Cetățean, ajunge la ataș.)
DELIVERY BOY: (amabil, Statului) Livrare specială! ComboSocial DeLuxe, meniu cu excursie-n Capri, mașină cu șofer, recepții-n fiecare seară, și spor de stat la restaurant!
(Îi pune punga în poală. Nu primește bacșiș. Se întoarce spre Cetățean.)
DELIVERY BOY: A, și e pe dumneavoastră, șefu’. A plătit cardul de impozite direct. Mulțumim că susțineți sistemul! Că doar n-o să mâncăm aer. (Dă să plece) Ce bicicletă faină! Vă invidiez. Eu bat tot orașul perpedes[1].
(Face o plecăciune și dispare. L.Î.N.D., oprit din pedalat, se întoarce spre public, cu o privire care spune „serios, iar?”)
L.Î.N.D.: Muncesc. Trag. Dau. Zi de zi, ca un hamster pe roata taxelor, legat de un Stat care fie sforăie, fie cere mai mult, ca un unchi care te ignoră tot anul și când vine în vizită pleacă cu tacâmurile. Dacă nu dau … se trezește Statul. Cu penalizări. Cu somații. Cu zâmbet de funcționar pe mail în Arial 12. Când greșesc eu: amenda cât să-mi vând și ciorapii. Când greșește el: ’în maxim 30 zile lucrătoare’ . Dacă. (privește publicul) Ce mai e al meu? Casa? Impozit. Mașina? Rovinietă. Aerul? Taxă de mediu. Poate visele… dar și alea sunt pe lista de impozite, nu? (pauză, apoi cu sarcasm) Pariez că mâine o să taxeze și respirația.
(Funcționarul întră ca o nălucă prin dreapta scenei și trece pe lângă cetățean.)
L.Î.N.D. (spre nălucă, încearcă să o prindă): Ați făcut o mică eroare la taxa de existență. M-ați încărcat cu „plata pentru fericire maximă.” Chiar nu se aplică situației mele. Verificați-vă sistemul — am bifat ‘melancolie funcțională’. Și oricum, la cât costă, nici nu mi-o permit. Dacă se poate, aș face un upgrade la ‘starea de bine’, dacă îmi oferiți un discount prin cardul de cetățean epuizat.
FUNCȚIONARUL: (iritat) Am analizat plângerea dumneavoastră cu toată atenția și am ajuns la concluzia că este neîntemeiată.
(Funcționarul îl trage de mânecă pe Stat și-l trezește și șoptește ceva la urechi. Statul se freacă la ochi.)
STATUL: Ah, ce coșmar am avut! Deficitul ăsta mă ține treaz. (spre L.Î.N.D) Și trebuie să mărim cheltuielile pentru…Știi ce? Am visat o nouă taxă.
L.Î.N.D. (îngrozit): Ce?
STATUL: Impozitul pe solidaritate…din fiecare tranzacție bancară.[2]
L.Î.N.D.: Ce solidaritate? Cu cine? Pe mine nu m-ai consultat înainte să faci nici una din cheltuielile tale nesăbuite.
FUNCȚIONARUL: (spre Stat, șoptit) Tipul ăsta e dificil, se plânge că sunt prea multe taxe și impozite. Că nu ne gândim deloc la el.
STATUL: Văd! Câte exact?
FUNCȚIONARUL: Mi-a umplut inboxul cu un potop de emailuri.
STATUL: Văd! Câte exact?
FUNCȚIONARUL: (numără pe de degete) Trei.
STATUL: I-ai răspuns?
FUNCȚIONARUL: Nu. Ba da. O dată. Am apăsat pe send din greșeală.
STATUL: Grav. Și?
FUNCȚIONARUL: A plecat autoresponderul. “Vă rugăm să citiți regulamentul.”
STATUL: L-o fi cit, boul?
FUNCȚIONARUL: Cică. Dar insistă. Se crede mare și tare (se uită la bietul L.Î.N.D.). Deasupra tuturor, deasupra… da. (șușotește, schimb mut de gesturi care implică că și deasupra Statului).
(Iese prin stânga.
STATUL trage hamul Cetățeanului.)
STATUL: Măi băiete. Cine te crezi tu? Își dau de mâncare de pomană. Crezi că jocurile sunt făcute ca să ce? Ca sa fii tu fericit? Ești liber să pleci dacă vrei!
(Observă livrarea. Plescăie. Se uită în pachet.)
STATUL: Bun, bun! (se foiește în scaun, lui însuși) E greu să stai atât în scaun și să nu faci nimic. Abia aștept plecarea în Capri să mă dezmorțesc un pic.
(Se lasă pe spate, obosit, își pune mâinile pe burtă și suspină. Apoi, fără niciun fel de logica, își închide ochii și adoarme la loc.
L.Î.N.D. profită de ocazie și încearcă să scoată hamul, trăgând cu disperare, ca un clovn care se împiedică de propriul șiret. Elasticul se întinde, scârțâie, dar rezistă, și L.Î.N.D. rămâne captiv.)
L.Î.N.D.: Liber să ce? Să plătesc taxa pe parcare? Vreau să fiu liber, cu adevărat liber! Nu mai suport!
(Apare Ciudatul, un tip în blugi și tricou.)
CIUDATUL: Să văd dau o mână de ajutor?
L.Î.N.D.: (speriat) Ajutor? Ce vrei de la mine?
CIUDATUL: Nimic.
L.Î.N.D.: Nu ridică nimeni un deget dacă n-are un interes.
CIUDATUL: Eu, da. Vă rog să-mi permiteți.
(Cetățeanul se dă bătut cu hamul.)
L.Î.N.D.: Ești… ciudat.
CIUDATUL: Vă rog.
L.Î.N.D.: Nu, pleacă! Prefer să-m-ajute Statul. El are mai multă putere. Apropo, tu cine ești?
CIUDATUL: Eram ca tine. Am tăiat frânghia, dar prețul a fost să devin invizibil. M-au radiat – din realitatea lor. (scoate o lanternă mică și proiectează). Uite libertatea ta. O vezi, dar n-o prinzi. (închide lanterna) Pedalezi după ea, dar ea se retrage după orizont și-ți face cu mâna.
L.Î.N.D.: Glumești, nu?
CIUDATUL: Nu chiar. Libertatea e o hologramă.
L.Î.N.D.: Dacă vreau să o ating, mă aleg cu aer?
CIUDATUL: Exact.
L.Î.N.D.: Ești pesimist.
CIUDATUL: Dacă cumva o prinzi, o secundă, vine Jandarmul să ți-o confiște.
L.Î.N.D. (oftând): Bine că n-ai zis că e și pe bază de abonament.
CIUDATUL: E. Doar că-l plătești fără să știi. Ți se ia volens nolens din cont.
(Ciudatul mângâie frânghia.)
Știi unde duce? În marea de taxe şi impozite. Acolo te îneacă.
(Ciudatul iese.)
L.Î.N.D.: (pedalează in gol, spre public) Nici n-am început bine ziua și am început să am halucinații!
(Spotul de lumină se închide. Beznă totală.)
TABLOUL 1 – DIMINEAȚA
Se ivesc zorii zilei. Scena e dominată de bicicleta statică, deja familiară, plasată în centru, ca un monument al rutinei. L.Î.N.D. pedalează lent, cu o expresie resemnată, sub un cer proiectat vag, de un gri spălăcit. Se aude un ceas deșteptător, urmat de sunetul unui duș și al unei mașini de cafea care bolborosește.
Zgomotul traficului începe să crească: un claxon strident, ca un cocoș beat, îi răspunde altul. Huruitul metroului sparge liniștea.
VOCE METROU (robotică): Atenție, se închid ușile. Urmează stația Piața Progresului… spre sărăcie.
În fundal, apar trei saci de gunoi, aliniați ca o barieră. Pe fiecare e o etichetă ironică: „Taxa pe Vise”, „Fondul de Promisiuni Goale”, „Ministerul Așteptărilor”. Sunt iluminați slab, pentru a nu distrage atenția de la L.Î.N.D.
FUNCȚIONARUL intră, pășind mecanic, cu o ramă goală în mâini. O ridică, și în ramă apare proiectată pancarta „Progresul cere sacrificii”. O agață de bicicletă, ca pe un trofeu inutil.
FUNCȚIONARUL (monoton): Progresul e în cloud. Plătiți cu mere sau penalizări.
(Funcționarul iese, pornind un radio. Vocea Radioului Taxa umple scena.)
RADIO TAXA (vesel): Bună dimineața, cetățeni energici! E timpul să vă treziți și să porniți la treabă! Progresul se face cu sudoare, lacrimi și portofele goale! Amintim că azi este termenul-limită pentru: impozitul pe suflet, taxa pe speranță și contribuția la fondul de reparat drumuri care nu se repară niciodată. Haideți, la pedale, națiunea cere de mâncare!
(L.Î.N.D. coboară tiptil de pe bicicletă, scoate un măr și se joacă cu el.)
L.Î.N.D.: Micul dejun. Mi-e foame.
(STATUL se trezește zgomotos, ca un urs mahmur. Se șterge la ochi.)
STATUL: Ah, ce coșmar am avut, iar. Deficitul ăsta mă ține treaz.
L.Î.N.D.: Ba ai dormit tun, în timp ce eu am pedalat.
STATUL: (spre L.Î.N.D) Știi ce-am visat azi noapte?
L.Î.N.D. (îngrozit): Ce?
STATUL: Impozitul pe solidaritate…din fiecare tranzacție bancară.[3]
L.Î.N.D.: Ce solidaritate? Cu cine? Pe mine nu m-ai consultat înainte să faci nici una din cheltuielile tale nesăbuite.
(L.Î.N.D. dă să muște din măr.)
STATUL: Ce faci, bă? Mănânci și mie nu-mi dai?
(L.Î.N.D. îndepărtează mărul de gură, dar nu-l oferă.)
STATUL: Da-l încoace… Cu ce hrănesc eu pensionarii mei de lux și festivalurile mele de imagine?
(Încearcă să-i ia mărul. L.Î.N.D. se opune.)
L.Î.N.D.: E rodul muncii mele. Un măr pe zi ține revoluția departe.
STATUL: Hai, dă-l încoace, că națiunea are nevoie de vitamine fiscale!
(STATUL scoate un cuțit mare de aur.)
STATUL: Excalibur Fiscal. Taie speranțe, libertăți, intenții bune și, ocazional, degete neimpozitate.
(L.Î.N.D. îi întinde tremurând mărul.)
STATUL: Abracadabra fiscalis! (rânjește către public) Și, dacă tot taie așa de bine… cine împarte, parte-și face.
(Taie felii din măr și le înghite, teatral)
STATUL (enumerând solemn fiecare felie): Taxa pe salariu – ca să-mi iau vilă-n Capri cu vedere la contribuabili (mușcă).
L.Î.N.D. (revoltat, dar resemnat): Vilă? Eu abia plătesc ratele pe un colț de cameră!
STATUL (ignorându-l, taie altă felie): TVA – ce, credeai că mărul tău e scutit? Tot ce cumperi e al meu! (mușcă, savurând)
L.Î.N.D. (încercând să tragă mărul înapoi): Lasă-mi măcar o bucățică, mi-e foame!
STATUL (râde gros, tăind altă felie): Contribuția la sănătate – pastile importate expirate și liberalizate! (mușcă, scuipă o sămânță spre L.Î.N.D.)
L.Î.N.D.: Și programări la Paștele Cailor.
STATUL Impozitul pe proprietate – dacă ți-ai permis să nu dormi pe iarbă cu vedere la cer. (mușcă) Taxa de mediu – pentru respirația ta poluantă (mușcă) Taxa pe pedale – pentru că ți-am permis să dai din picioare. (mușcă) CAS-ul, CASS-ul, CASS-ul complementar, CAS-ul re-re-eșalonat. (mușcă) Și timbrul cultural – pentru că joci în piesa asta. (mușcă)
(STATUL rămâne cu o felie mică, transparentă, un semicerc cât un timbru poștal.)
L.Î.N.D.: Asta e tot? Cu asta să trăiesc?
STATUL: Ești nemulțumit? (taie felia rămasă în două) Am uitat tocmai taxa pe noroc – pentru că ai prins un măr de pe livezile mele.
L.Î.N.D.: Mi-e foame.
STATUL (scandalizat): E abia dimineață! Încă n-ai produs nimic.
L.Î.N.D. (apăsat): Mi-e foame. (șiret) Tu de-aia exiști, nu? Ca să mă ajuți.
STATUL: Poftim, mănâncă din generozitatea mea!
(Îi întinde feliuța minusculă.)
STATUL: Hai, marș la treabă, popor sensibil!
(L.Î.N.D. se urcă din nou pe bicicletă. Statul se întoarce în ataș, se face comod, și adoarme instant. Sforăie cu fraze juridice:)
STATUL (în somn):
„Conform Articolului 48, alin. 3 din Ordonanța Răbdării Obligatorii… Dreptul la nemulțumire se suspendă între orele 6 și 22…”
(L.Î.N.D. pedalează, apare Ciudatul, Ține un măr roșu, lucios.)
L.Î.N.D. (cu ultimul rest de vlagă, spre el): Nu mai pot. Nu mai am ce da. Muncesc din liceu și sunt mereu flămând.
CIUDATUL: (îi întinde mărul) Hei, L.Î.N.D., ia mărul libertății. Crocant, suculent, dar dispare dacă nu muști rapid. (rânjește)
L.Î.N.D.: (se uită la măr) Pe bune?
CIUDATUL: Îți dă control complet asupra banilor tăi. Fără bănci, fără stat, fără intermediari care să-ți spună ce poți face cu ce e al tău.
L.Î.N.D.: Ce- i ăsta? Un criptomăr?
CIUDATUL: Un meta măr. Hai, ia-l, că n-are cip în el.
L.Î.N.D.: Și…și ce vrei la schimb?
CIUDATUL: Nimic.
L.Î.N.D.: Ce mai e și asta? Un măr gratis? Nimeni nu dă mere gratis. Care-i șpilul? Vrei să-mi strecori un vierme-n burtă și să-mi golești stomacul?
CIUDATUL: (atinge pancarta: „Plătești ca să exiști”) Uite contractul tău cu viața. Citește-l. E scris cu cerneală invizibilă, dar îl simți la fiecare plată. (rânjește) Şi nu, n-are clauză de reziliere. Tragi pentru ei, nu pentru tine. Fiecare pas e o taxă. Nu vrei să scapi?
L.Î.N.D.: (cu voce tremurândă) Ba da! Vreau să scap… Nu mai pot trăi așa…
STATUL (mormăind): Votează alt ham. Poate ai noroc la tombola electorală. Poate câștigi o excursie cu balonul în spațiul fiscal. Să vezi tu ce bine o să-ți fie când vine la putere Partidul Tăcerii Controlate cu Wifi.
L.Î.N.D.: Și tu? Mă lași să vorbesc, dar nu îți pasă. Ai urechile pe modul avion.
CIUDATUL (cu un zâmbet strâmb): Îi pasă…(pauză scurtă, apoi ironic) …dar doar dacă ceri ceva periculos. Ca adevărul. Sau bun simț în cheltuirea banilor tăi.
STATUL: (la celular, râzând) ONG-ul nepoatei – 2 milioane. Face poze cu flori, zice că salvează planeta. Ce artă, ce contribuție!
L.Î.N.D.: (îngrozit) Banii mei… pentru flori? Pentru poze? În 15 ani n-am economisit nici măcar pentru o mușcată.
CIUDATUL: Fiecare floare e o taxă plătită, fiecare poză e un ban furat.
STATUL: Contribuția ta, L.Î.N.D.. Nepoata mea zice că planeta zâmbește, și eu o cred. Doar tu singur dai din pedale fără să surâzi.
(L.Î.N.D. se uită la Ciudat care-l sfătuiește din priviri să încerce, apoi se oprește din pedalat.)
L.Î.N.D.: Gata. Jos. Nu vreau să mai fiu roata de rezervă a burții tale.
(L.Î.N.D. și încearcă să scoată hamul. Elasticul se întinde, se încordează… dar nu pocnește. STATUL scoate telefonul și caută o aplicație.)
STATUL: Nu vrei? (către public, teatral): Deschid aplicația „REPRESEAZĂ”! Versiunea nouă – cu notificări automate și gaz lacrimogen integrat!(Apasă)
SOS. Tentativă de gândire proprie și rebeliune.
(Apare JANDARMUL în pas de marș comic, cu o pușcă de plastic roz, model „Pașnic, dar cu amendă”. Un dispozitiv la curea bipăie ca un detector de minciuni.)
JANDARMUL (spre Stat): Ăsta-i tipul care citește contractele înainte să semneze?
STATUL: Și mai grav. Nu mai râde la glumele noastre fiscale.
JANDARMUL (spre L.Î.N.D.): Taci, javră. Ai fost filmat și înregistrat. Pas cu pas!
L.Î.N.D.: N-am spus nimic!
(STATUL se scarpină în cap cu coroana.)
STATUL: A spus că vrea să mă dea jos.
L.Î.N.D.: Nu neapărat. E ok și dacă mă lași să emigrez .
JANDARMUL: (bipăind dispozitivul) Gând subversiv detectat. Tânjește la un paradis fiscal. Amendă pentru vis neautorizat. (ridică puşca, comic) Pușca sau taxa, cetățene? Alege rapid, că puşca e eco, funcționează cu baterii reciclabile!
STATUL: Unde să emigrezi? Toate statele sunt la fel…Unele au doar marketing mai bun.
L.Î.N.D.: (liric) Am auzit că există insulițe de libertate în marea de taxe și impozite. Locuri fantastice, uitate de controlul digital și populate de făpturi mitice…care răspund imediat la emailuri – cu amabilitate. Unde îți vine salariul întreg. Dintr-o dată. Ca-n basme! Fără TVA, comisioane bancare și taxe pe proprietate.
STATUL (instant, cu ochii bulbucați): Proclam o taxă retroactivă pentru oricine părăsește jurisdicția sacră în care s-a născut!
JANDARMUL (încărcând pușca): Impozit pe solidaritate. Tu visezi frumos și-i lași pe compatrioți în coșmar.
L.Î.N.D.: Am nevoie de un respiro, măcar. Plătesc de pomană rovigneta și taxa pe aer curat.
STATUL: Și pentru asta am inventat, în marea mea mărinimie, pauza de masă. 10 minute de libertate. Muncește și-așteaptă.
TABLOUL 2 – AMIAZA
Marea de taxe și impozite
Marea e realizată din fum albastru sau o cicloramă lent mișcată. Pe nisipul birocratic, sacii de buget sunt configurați ca un dig lateral, făcut din numerar. Unul e proeminent marcat cu marcat „Inflație Oficială: 4,9%”[se va ajusta cu indicele oficial anual].
STATUL lenevește într-un șezlong opulent, sub o umbrelă pe care scrie „TVA”, sorbind un cocktail cu pai dintr-un pahar în formă de pușculiță. Poartă ochelari de soare aurii. Pe măsuță are un binoclu și un dosar gros cu semn de carte roșu.
L.Î.N.D., obosit, dar curios, pășește pe nisip, purtând o sacoșă cu mere și un prosop turistic imprimat cu Black Friday.
Funcționarul intră împins de un vânt invizibil, în costum, dar cu pantalonii suflecați și picioarele goale, ca și cum briza mării de taxe l-ar purta. Ține un cadru ușor, cu dungi roșii și albe ca un semn de salvamari, pe care îl ridică, și pancarta „Marea de taxe și impozite” se aprinde pe cicloramă, cu litere albastre care par să curgă în fumul scenei. Se clatină ușor, ca sub presiune.
FUNCȚIONARUL (schițează un zâmbet): Plata automată sau scufundăm contul.
(Iese, părând tras înapoi de vânt, cu cadrul sub braț.)
RADIO TAXA (voce veselă, accelerată):
„E pauza de prânz! Timpul perfect pentru introspecție fiscală. Amintiți-vă: dacă aveți timp să respirați, aveți timp să plătiți. Doar un click de pe telefon. Statul veghează. Și mulțumește!”
STATUL (către L.Î.N.D.)
Spune-ai că ești surmenat. Uite, te-am adus la mare!
L.Î.N.D.: La marea de taxe și impozite. (cu ochii pe ceața albastră): Măi ce ceață de contabilitate!
STATUL: Mereu cârcotaș. Și eu am marea mea de obligații.
L.Î.N.D.: (se așază pe prosop, scuturându-l) Nisipul ăsta îți intră-n suflet… și-n fluturașul de salariu.
STATUL (privind marea prin binoclu, poetizat): Ahh, ce liniște… Briza contribuției constante. Aerul e greu de ozonul responsabilității fiscale. Uită-te, L.Î.N.D.… ce valuri minunate! Asta nu e apă, băiete. Asta e lichiditate! Și vezi spuma aia albă? Sunt restanțele. Vin și ele, mai târziu, dar vin.
L.Î.N.D.: Aaa, deci d-aia simt că mă ud la portofel.
STATUL: Știi, când e vreme bună, lumea e leneșă. Se odihnește, economisește, pune deoparte. Plictisitor. Dar când vine o mică furtună… atunci fac cu adevărat bani. Noi, la centru, nu așteptăm vremea. O facem. Controlăm norii. Dirijăm ploaia. Și vindem umbrele la suprapreț! Cu garanție scurtă și dobândă variabilă. Trebuie să întreții un pic haosul. Un val, două, o sperietură, o criză cu fundiță — și hop!, omul se golește singur de bani, preventiv! Și dacă n-o face, nu-i nimic. Îi trimitem o recalculare.
(Își face vânt cu dosarul)
Ce, credeai că bugetul se umple singur? Am nevoie de un flux constant, ca marea.Zilnic, din toate direcțiile: din stânga, din dreapta, de la mic, de la mare. Și nu doar de la bogați, că ăia-s puțini. De la voi – masele muncitoare, visătoare, cumpărătoare. Voi sunteți oceanul meu de venituri. Taxați la pas. La gând. La clipire.
L.Î.N.D.: Ți-am spus că nu mai rezist. Mi-a ajuns Excaliburul tău la os. Trăiesc doar din oferte și din cupoane.
STATUL: Nu te mai plânge, L.Î.N.D.. Ai idee cât de bine o duci de fapt? Ar trebui să-m fi recunoscător. Ai aplicație de plată a impozitelor pe telefon!
L.Î.N.D.: Exact. Pot să fiu sărăcit mai rapid ca niciodată. În timp real. Cu notificare push. Sunt un iobag digital.
STATUL: Oh, pe vremea iobagilor, era totul atât de rudimentar. Nu tu bon fiscal, nu tu aparat de marcat, nu tu POS, nu tu cod QR. Viață primitivă, dom’le!
(Pauza) Și pentru noi era mai puțină bătaie de cap. Dar și mai puțină masă monetară.
L.Î.N.D.: Ce viață dulce aveau iobagii! Doar trei taxe: Zeceala – 10% din grâu, să bea regele vin! Taxa pe foc – o găină, să-ți ții casa caldă! Taxa pe drum – un ou, să treci podul! 15%, și trăiai cu cerul albastru!
STATUL (râde cu poftă): Țăranii tăi medievali, aveau noroi în bocanci și zero numerar! Tu? Ai drumuri! Ai lumină! Ai wifi și aeroport cu recunoaștere facială, bașca acces la e-guvernare! Dar – civilizația asta nu poate fi gratis! De-aia ai impozit pe salariu, pe bacșiș, pe moștenire de la o mătușă de care habar n-ai…Pe casa în care trăiești. Pe casa pe care ai moștenit-o. Pe apartamentul gol. Pe banii din cont. Pe banii retrași. Pe banii cheltuiți. Pe cardul cu care i-ai cheltuit.
L.Î.N.D.: Și multe altele… Nici nu le mai citesc. Doar dau click pe „Accept și plătește”.
STATUL: Dar, știi care-i poanta? Tot nu-i suficient. Trebuie să inventez mereu altele.
L.Î.N.D.: Poate ar trebui să strângi și tu cureaua? Așa cum fac și eu?
STATUL: Sunt îndatorat până-n gât, zilnic simt că mă scufund.
L.Î.N.D.: Și tu? Și eu?
STATUL: Știi cât mă apasă? Fiecare copil al bugetului cere lapte cald, tabletă și program de dezvoltare. Împrumut azi ca să plătesc ce-am promis ieri. Mă afund zilnic în promisiuni umflate și dobânzi fluturate. Plus că trebuie să ține pasul cu ăștia de-afară, mai bogați. Nu pot să mă fac de râs în lume.
(STATUL scoate niște stegulețe străine și le înfige in nisip)
Tre’ să arăt că am! Că pot! Că duduie PIB-ul!
(deodată, suav)
Apropo… nu crezi că poți să mă împrumuți până pe întâi? Întâi ianuarie. Fără dobândă. Simbolic. Și fără contract. Așa, ca-ntre prieteni. Trec printr-o perioadă dificilă. Am mare nevoie de susținere.
L.Î.N.D. (Se uită la sacoșa cu mere, suspină): Împrumut, zici? Domnule Stat, eu când împrumut, plâng. Că niciodată nu-mi mai văd banii înapoi. Eu n-am bursă. N-am obligațiuni. Am doar mere. Natură pură, cu vierme fiscal inclus. Dacă le dau și pe astea, ce-mi mai rămâne?
STATUL: (supărat) Dar mie? Pune-te în pielea mea! Ce-mi rămâne de făcut?
(O lumină aurie se revarsă pe ciclorama. O adiere de vânt tulbură fumul albastru. Din valuri se întrupează o femeie care seamănă ca Venus a lui Botticelli. E INFLAȚIA, cu pielea strălucind în soare, părul lung blond roșiatic acoperind exact cât trebuie, ținând în mână o scoică gigantică aurie, ușoară ca un fulg. Se mișcă lent, plutind, ca într-o reclamă vintage. L.Î.N.D. o privește hipnotizat, neștiind cine este. Nu i se spune pe nume imediat. Femeia se mișcă lent și seducător, plutind aproape ireal.)
INFLAȚIA (calm, mătăsos, magnetic): Iubitule…Știu…Ai muncit, ai adunat. Ți-ai strâns merele ca un om chibzuit. Ai numărat. Ai notat. Ai pus deoparte. Pentru mai târziu. Pentru zile negre. Pentru „siguranță”. Bravo, te felicit!
(Se uită la Stat) Nu-i da nimic.
L.Î.N.D.: Cine ești?
STATUL (spre spectatori:) E arma mea secretă, inflația.
INFLAȚIA: (cochet) Cine sunt? Mica tentație. Întrupată din marea de tentații.
L.Î.N.D.: Cine? Nu mă aburi?
INFLAȚIA: Eu sunt clipa. Sunt dorința care nu așteaptă. Sunt pofta care topește calculul. Sunt… recompensa imediată. Răsfățul justificat. Cheltuiala de consolare. Ritmul pieței. Sunt valul care-ți spală prudența.
(Se scufundă lent până la brâu în apă, ridică o scoică deasupra capului.)
Și dacă-ți dau azi trei mere pentru unul… Ce faci, L.Î.N.D.? Aștepți să valoreze mai mult? Sau muști?
L.Î.N.D.: Mușc! Vino. Și plătesc după.
(Inflația iese lasciv din mare și vine la L.Î.N.D. cu scoica ei goală.)
INFLAȚIA: (Șoptit, apropiindu-se fizic de el) Sunt cine vrei tu. Cum vrei tu. Azi una, mâine alta. (Văzând că L.Î.N.D. are mâinile încleștate pe sacoșa cu mere) Hai să ne jucăm! Nu fi așa crispat. Ții merele astea ca pe niște relicve. Dar tu ești viu. Iar ele sunt trecătoare.
Ți le consumă timpul. Le strică așteptarea. Dă-mi-le.
Azi valorează ceva. Mâine?
Mâine îți cumperi cu ele… regrete.
Dă-le acum și…
(poziție lascivă)
…vei primi înapoi.
Promit.
Înzecit.
Poate chiar… în valută.
(Îl atinge ușor pe frunte și L.Î.N.D., vrăjit, îi deschide sacoșa cu mere. Inflația zâmbește cu inocență vinovată. Îi ia un măr și îl învârte între degete. L.Î.N.D. încă rezistă.)
Dar cine ți-a zis că mai târziu există? Că mâine valorează cât azi? Că băncile te iubesc? Că economia e o mamă blândă?
(Îl sărută sălbatic. Vocea devine mai intimă, șoaptă fierbinte.)
Hai…Trăiește. Răsfață-te. Cumpără. Dă. Aruncă. Investește în senzație. Dă-mi……și îți promit totul. Mai mult. Mere magice. Cu gust de viitor. Dar dă-le acum.
L.Î.N.D.: (cedează) Bine, ia-le, ești irezistibilă. Dar vezi să nu le învelești în promisiuni deșarte!
(Inflația începe să-și umple cochet scoica cu merele lui. Râde cristalin, se ridică și dispare lent în fum cu scoica plină cu mere, învăluită de lumină.)
INFLAȚIA (din off, cu ecou): Mâine… e prea scump, prea târziu. Bucură-te de clipă.
(Vrăjit, L.Î.N.D. își golește buzunarele și mai găsește 2 mere pe care le aruncă fericit după ea, în mare. ridică prosopul de pe jos, îl flutură ca pe o flamură de la revedere.)
L.Î.N.D. : (Brusc, își da seama că a fost păcălit) Și eu, idiotul, i-am dat tot. Mere. Speranțe. CNP-ul.
(L.Î.N.D. cade în genunchi, privește sacoșa goală. Scoate fotografia copilului pe care și l-ar fi dorit din rucsac și o ține strâns, ca pe un ultim refugiu.)
L.Î.N.D.: (cu voce tremurândă) Credeam că e o afacere, că dacă dau tot, voi primi înzecit… pentru tine. (atinge fotografia) Un copil care să nu știe ce-i hamul. Dar ea (arată spre mare) mi-a luat și asta. (își apasă fotografia pe piept) La ce să mai sper acum?
(L.Î.N.D. se ridică, scutură nisipul de pe mâini și se uită după Inflație.
L.Î.N.D.: (emfatic): Wow. M-a atins… subtil. Întâi cu vorba. Pe nervul ăla de siguranță financiară. Apoi a mers mai adânc. Până în amortizări. Până-n fricile mele mici, cu dobândă variabilă. (pauză, își scutură mâinile de nisip)
N-am știut când am zis „da”. Am zis-o într-o limbă pe care n-o vorbesc…
dar o simțeam cursiv. Și-am dat tot. Merele. Rezerva. Plus ce mai aveam de trăit până la salariu.(poetic, cu o doză de vină plăcută) Mi-a promis randament. Dar eu n-am mai văzut scoica. Doar… bula. (acum își atinge fruntea, ca și cum simte acolo atingerea ei) M-a făcut să cred că banii sunt emoție. Și că viitorul… e overrated. Și poate are dreptate.
Poate riscul ăla, volatil, e singura atingere reală.
(se ridică brusc)
Și totuși… am simțit ceva. Eram viu.
Mă ardeau buzunarele, mă furnica cardul, îmi zvâcnea creditul.
A fost autentic.
(STATUL a urmărit toată scena cu un pai între buze. Pălăria i-a căzut pe ochi, dar n-a clipit. Râde încet și începe să noteze într-un carnețel de piele.)
STATUL (cu paiul între dinți, pălăria pe ochi): „Buget Revizuit Q3”. Dacă-i bal, bal să fie:
– 12 milioane pe un studiu care dovedește că inflația e o stare de spirit. (Bonus: mini-serial sponsorizat – „Inflația e în capul tău”)
– 200 de milioane pentru biciclete de lux – Statul să fie tractat cu demnitate. Pedalează cetățeanul, dar cadrul e din titan elvețian.
– 18 milioane pentru un consultant care să ne explice de ce e bine că ne merge rău – cu PowerPoint-uri animate și metafore marine.
– Campanie de promovare a taxei pe aer: „Respiri? Contribui!” (Slogan alternativ: „Fiecare gură de oxigen e o datorie de onoare”)
– Și, desigur, Festivalul Ambiguității Fiscale – ediție itinerantă. Locația va fi anunțată retroactiv.
(Pauză. Statul închide carnetul.)
STATUL: Și încă zic că nu investim în viitor…
(Scoica se întoarce goală la L.Î.N.D., plutind pe mare, și se oprește lângă el, cu urme de ruj pe ea).
L.Î.N.D.: Apropo… Oare scoicile astea se pot converti în lichidități?
Întreb pentru un prieten.
(Inflația repare o clipă și-i aruncă o bezea lui L.Î.N.D., apoi dispare de tot.)
INFLAȚIA: Pe mâine, iubitule…
L.Î.N.D.: (patetic) O, zeiță care mi-ai devastat portofelul și mi-ai accelerat pulsul economic! Ce dulce era criza în brațele tale! Ce ușor am renunțat la tot… și pentru ce? Pentru promisiunea unui „poate”, a unei „creșteri”.
(mângâie sacoșa goală)
Nu mai am nimic. Doar acest slip în care bântuie vântul scumpirii. Dar am gustat din ea. Am trăit. Am trăit!
(se învârte și aruncă un măr imaginar în mare)
Ține-l! Ia-l și pe ăsta! Nu pentru că-l am, ci pentru că promit să-l ți-l dau mâine!
(Ciudatul intră, smulgând un flyer de pe sacul de buget, marcat „Inflație Oficială: 4,9%”. Se oprește între L.Î.N.D. și public, fixând spectatorii.)
CIUDATUL: (flutură flyerul) Inflația se dă minionă anul acesta, doar 4,9%, zice INS! (rupe flyerul) Parșiva! Cea reală e mult mai înaltă. Banii din contul tău? Se evaporă ca apa la soare. Căldura… de pe litoralul fiscal? E de zece ori mai scumpă! Apa îmbuteliată? Triplă! (lovește un sac cu piciorul) Statul tipărește bani la greu…pentru mofturi ambalate-n priorități, și puterea ta de cumpărare se duce pe apa sâmbetei! Dobânzile? O glumă! Bancă? Procent mult sub inflația reală! (aruncă o monedă găurită) Pierzi și te ia cu frisoane, dar factura la gaz te arde! (pauză scurtă) L.Î.N.D. a dat tot pentru o minciună dată ruj. Dar voi? (privește publicul) Ce faceți? Lăsați Statul să vă jumulească la infinit? (aruncă flyerul spre public) Adevărul e gratis. Luați-l!
(Ciudatul se retrage în fum, aruncând o privire spre L.Î.N.D.. Statul ridică binoclul.)
STATUL: Încă unul care-a confundat inflația cu iubirea. Sau iubirea cu lichidarea stocurilor. (pauză, ridicând paharul spre mare). Bravos, L.Î.N.D.. Ai investit… în senzație. Și ai primit… experiență. Ce noroc pe mine cu oameni ca tine. Care dau TOT pentru o promisiune cu ruj. Și cer în schimb… sentiment.
(ridicând binoclul)
Iar mâine…Mâine îl impozitez pentru speranță.
(spre L.Î.N.D.) Gata. Pauza de masă s-a încheiat. Înapoi la treabă.
TABLOUL 3 DUPĂ AMIAZĂ
„Adevărul e noul discurs al urii”
Scena e goală, doar bicicleta statică în centru, legată cu frânghie de atașul Statului, unde Statul stă tolănit, cu celularul la ureche. Sacii de buget, rearanjați, în fundal, „gem” ocazional (sunet). Lumină chioară.
Radio Taxa ciripește vesel: „Adevărul costă! Tăcerea e mai ieftină!”
Funcționarul intră cu pași mecanici, ținând un stick USB supradimensionat. Pare un pic iritat. Îl conectează la un sac de buget, și pancarta „Adevărul e noul discurs al urii” se aprinde pe cicloramă, ca un slide PowerPoint cu litere roșii.
FUNCȚIONARUL (sec): Adevărul – slide interzis. (spre L.Î.N.D.) Nu dorim viruși. Conspiraționiști sunt șterși din sistem.
Iese. Apare CIUDATUL cu un scaun pliant pe care îl așază lângă L.Î.N.D. Scoate și scutură o frânghie mică din buzunar, o privește nostalgic, apoi o bagă la loc.
CIUDATUL: Tot aici ești, L.Î.N.D.? Pedalezi în gol spre nicăieri? În lumina asta chioară galbenă, dar rece, ca un bec de interogatoriu care nu iartă?
L.Î.N.D.: Tot tu, ciudatule? Curentul electric costă scump.
CIUDATUL: E rece aici. De ce nu dai drumul la căldură?
L.Î.N.D.: Costă cât o livadă de mere.
CIUDATUL: Un pulover atunci, o supă caldă?
L.Î.N.D.: Costă cât un pom fructifer.
CIUDATUL: (atinge bicicleta cu vârful bocancului) Bicicleta scârțâie mai tare ca dimineață. Parcă urlă după ajutor, dar pe silențios. Și Statul? Stă surd, cu fundul lui moale parcat pe tot efortul tău. Tot nu te-ai săturat?
L.Î.N.D.: Pleacă! Să nu te audă.
(Sunet: un sac de buget, marcat Urechiușa, geme scurt.)
STATUL: (cu voce unsuroasă) Dragule, am fost informat că ai prieteni suspecți. Conspiraționiști. Dușmani ai poporului! (înjunghie cu vocea) Schimbă-i!
(Un alt sac de buget, etichetat Fiscuțu, geme mai tare.)
STATUL: Mai grav, dragul meu, aud că ești restant cu impozitul pe casă. Tu crezi că zona unde locuiești se amenajează singură?
(L.Î.N.D. oprește bicicleta brusc, frânghia se întinde. Toți sacii „gem” tare. Își șterge fruntea cu mâneca ruptă a hainei, coboară de pe șa și-l confruntă.)
L.Î.N.D.: (Statului) Casa mea, am plătit-o măr cu măr, felie cu felie. De ce să-ți mai dau an de an încă o rată pe ea?
STATUL (furios, dă la o parte celularul de la ureche): Întoarce-te imediat la pedale!
L.Î.N.D.: (se uită la Ciudat) Nu vreau!
STATUL: Pedalează sau îți iau și casa, și bicicleta!
(Apare Jandarmul și țintește spre el pușca roz, fără un cuvânt. L.Î.N.D. reia pedalarea, epuizat.)
JANDARMUL: Și eu cotizez ca și tine, dar din meseria mea am învățat că tot răul e spre bine.
(Sunet: scârțâit ascuțit al bicicletei, „gemet fericit” al sacilor. Statul se întoarce la discuția de pe celular, cu o voce amabilă.)
STATUL: Da, bancă, taxa pe casă – 2% pe an, chiria lor eternă. Nu-i așa că e fascinant cum nu poți fi niciodată complet stăpân pe nimic? Sunt toți chiriașii mei. Niște umbre care plătesc să existe…
L.Î.N.D.: (cu voce tremurândă) De ce plătesc an de an taxe pe o casă care îmi aparține? Am muncit pentru ea, am plătit-o cu mere gheață.
STATUL: (arogant, fără să-l privească) Pentru că trăiești, L.Î.N.D.. Pentru că umbli pe pământul meu, respiri aerul meu, visezi visele mele. Casa ta? E doar în leasingul meu. Banii tăi? La fel. Tu? Tot chirie. Tot ce ai, tot ce plătești sau primești, totul trece prin mine (la celular) Apropo, podul cumnatului meu trebuie refăcut. Trei miliarde. Garantez. S-a rupt iar, dar ce spectacol! Bucată cu bucată, cade în râu, ca un dans sincronizat cu economia.
L.Î.N.D.: (Îngrozit) 3 miliarde? Pentru un pod care se sfarmă? Banii mei sunt acolo? Din munca mea, din merele mele?
STATUL: (rânjind, ca un lup care a prins prada) Banii tăi, banii altora – ce mai contează? E un pod al contribuției, dragule. Fiecare fisură e o lecție de solidaritate.
L.Î.N.D.: (mormăie) Cu gravitația.
STATUL: (la celular) Da, da, trimite factura, să plătim fierul patriotic! Apropo, aleile din parcul central au crăpat după două luni – Vărul meu se crede meșterul Manole. Nevastă-sa, Ana, 5 miliarde, da, o groapă mare cu plăcuță de aur: „Viitorul”. E important să lucească, nu să țină!
L.Î.N.D.: (îngrozit) O groapă 5 miliarde? Asta zic și eu gaură bugetară. Merele mele acolo se îngroapă?
STATUL: (rânjind, ca un cămătar) Ale tale, ale altora, – un amestec frumos, ca o supă fiscală. Gropile sunt viitorul, L.Î.N.D.. Fiecare contribuție sapă mai adânc, fiecare groapă e o lecție de smerenie. Ana zice că plăcuța e de aur, și eu o cred.
LIND: (spre public) Contest groapa comună, cer insula mea. Una mică. Departe de el. Unde casa mea e a mea, unde nu plătesc chirie pe fiecare perete și nici căldura pentru fiecare țeavă din bloc! Unde pedalez liber, fără noi majorări și taxe care să-mi golească mereu buzunarul.
(Sunet: Un bâzâit constant, ca un ventilator stricat, amestecat de imprimante blocate și tastaturi bătute frenetic. Se aude Funcționarul, ca un ecou, vocea e plictisită: Contestațiile se depun în 15 zile, dar se procesează în 15 ani!”)
CIUDATUL (spre L.Î.N.D. care pedalează) Nici acum nu te-ai săturat? Nu vrei o schimbare?
(Ciudatul se așază pe scaunul pliant. Apare un Politician.)
POLITICIAN: Schimbare? Ați spus schimbare? Vreți o schimbare? Eu sunt schimbarea. Sunt primul politician în toate sondajele.
CIUDATUL: Vezi? Pentru el am venit. Zâmbetul lui ca de neon e tocmai bun în lumina asta chioară.
L.Î.N.D.: (confuz) Eu sunt L.Î.N.D.. Liber-în-nume-doar. Cu ce vă pot ajuta?
POLITICIANUL: Om bun, suflet curat! Cu ce te pot EU ajuta? Ce-ți dorește inimioara, alegătorule?
L.Î.N.D.: Un refugiu. O insulă fără dări care să-mi fure somnul și fără inflație care să-mi șterpelească merele.
POLITICIAN: Om bun, insula e aproape, la un pas, la un vot, la o clipă! Reprezint Partidul Promisiunilor Colorate, oferim frânghii cu paiete și notificări cu emoji. Semnează-mi candidatura!
L.Î.N.D.: Spune-mi mai întâi ce insulă-mi oferi.
POLITICIANUL: Om bun, suflet curat! O insulă minunată! Un loc fără griji, cu cerul albastru, unde bicicleta ta zboară liberă ca pasărea cerului!
L.Î.N.D.: Serios? Unde? Unde?
POLITICIANUL: (gesturi largi, ca un dirijor) Insula este a noastră a tuturor, se numește Unitate! Progres! Familia care ne leagă pe toți!
CIUDATUL (Ironic) Adică e un arhipelag.
L.Î.N.D.: (confuz, clătinând din cap) Familia mea n-are ce mânca. N-are cu ce să-și plătească căldura, gazele, electricitatea. Taxele îmi iau tot. Mă îmbrac de la second hand. Ce soluții-mi propui?
POLITICIANUL: Diversitate! Oportunitate. Sust… sus… sustenabilit… (pauză, confuz) …Ce dracu înseamnă asta, că mereu uit? (revine la repede la zâmbetul de reclamă) A, da! Sustenabilitate! Copii tăi să aibă un viitor mai bun!
L.Î.N.D.: (disperat) Copiii mei vor plăti taxa pe moarte! 40% din ce le las! Dar până una alta, nu-mi permit să-i am. Ce-mi insule concrete-mi oferi în oceanul meu de necazuri?
POLITICIANUL: (ca un cântăreț, ridicând mâinile) Incluziune! Toleranță! Egalitate!
L.Î.N.D.: (disperat, strigând) Vreau ajutor real, nu vorbe goale.
POLITICIANUL: (indignat) Vorbe goale? Sunt valorile noastre sacre!
STATUL: (peste umăr) Dacă ai ști cât bănet ne costă!
POLITICIANUL: Ce e mai sfânt decât apărarea principiilor noastre democratice?
L.Î.N.D.: Libertatea fiscală? Fluturașul de salariu?
(Politicianul are un scurt de priviri către Stat, care face un semn. Se aude vocea Funcționarului, ca un ecou, înregistrat.)
FUNCȚIONARUL: (voce din difuzoare, monotonă) Email primit… Subiect: „Insulă”. Procesare… (pauză lungă, ca și cum ar căuta într-un sertar infinit) Cerere neclară. Formular incomplet. Cetățeanul insistă agresiv. Reveniți în 2 săptămâni.
L.Î.N.D.: (frustrat, lovind aerul cu pumnul) Două săptămâni? Am scris clar: vreau să știu de insulă! Am pus „vă rog”, am completat tot!
FUNCȚIONARUL: (fără emoție) Cerere invalidă. Formularul 17-B lipsește. Anexa 42 nu e semnată. Cetățeanul m-a agresat iar cu întrebări. Notăm pentru dosar.
L.Î.N.D.: (uimit, cu voce tremurândă) Agresat? Ți-am scris politicos, am așteptat deja 3 săptămâni!
CIUDATUL (spre public): Statul mai face un semn. Jandarmul apare din umbră, ca un vânător care pândește o pradă rănită. Puşca e ridicată, ca o jucărie sinistră, dar ochii sunt reci, ca niște camere de supraveghere. Dispozitivul din centură bipăie la cea mai mică abatere.
(Statul face semn. Apare Jandarmul.)
JANDARMUL: Gânduri, L.Î.N.D.?
L.Î.N.D.: (simplu, cu voce slabă) Vreau un refugiu unde să scap de ham.
JANDARMUL: (bip, zâmbind fals) Gând înregistrat. Amendă pentru vis neautorizat. (ridică pușca, comic, dar amenințător) Pușca sau taxa?
L.Î.N.D.: (speriat, dând înapoi) Amendă? Pentru ce gândesc? Gândurile mele sunt ale mele!
JANDARMUL: (rânjind) Gândurile tale sunt proprietatea statului, domnule. Fiecare dorință, fiecare plan – înregistrat, taxat, arhivat. (bip) Încă un gând. Taxă dublă.
POLITICIANUL: Hei, om bun, suflet curat, nu e mai bine să trăim toți în armonie. Fără să înclinăm spre… extreme?
L.Î.N.D.: (simplu, cu voce tremurândă) Vreau să știu unde-i insula. Dacă chiar există.
JANDARMUL: (bip, zâmbind fals) Gând subversiv. Amendă pentru întrebări neautorizate. (ridică pușca) Pușca sau taxa?
L.Î.N.D.: (speriat, dând înapoi) Pușca? Pentru un gând? Gândurile mele sunt ale mele!
(Ciudatul se ridică din scaun, pliază scaunul și-l pune sub braț.)
CIUDATUL: L.Î.N.D., dacă spui că taxele sunt furt, te bagă la pușcărie. Dacă spui că frânghia te omoară, te filmează. Fii atent, adevărul e ură acum (arată spre pancartă),
L.Î.N.D.: (îngrozit, privindu-l) Dar e adevărat… Casa mea e a Lui, banii mei merg în gropi, în flori, în vorbe!
CIUDATUL: (calm, ca un om care a văzut prea mult) Spune asta tare, și Jandarmul te leagă, Politicianul te minte și Funcționarul te ignoră. Adevărul e un sport extrem, L.Î.N.D.. Și tu nu prea ai mușchi.
POLITICIANUL: (uitându-se prin el) Cu cine vorbeai, L.Î.N.D.? Nu e nimeni aici.
L.Î.N.D.: Cu… cu Ciudatul acesta care-
STATUL: (peste el, rânjind) Aha. Ai început să vezi oameni care nu există. Perfect. Dosar nou.
TABLOUL 4: APUSUL SOARELUI
„Totul pentru Stat. Nimic pentru tine.”
Soarele apune după încă o lungă zi de lucru. Pe marginea scenei: saci de gunoi stivuiți ca un zid, fiecare având lipită o etichetă – „Bugetul de lux”, „Protocol”, „Deplasări externe”, „Consultanță strategică”.)
Marea de taxe plutește acum în spate ca un foc mocnit. Fumul albastru e acum vermillon, cu mici vârtejuri.
În mijlocul scenei, bicicleta statică, scârțâie mai ruginită.
Funcționarul, acum gârbovit, aduce o pancartă jerpelită, pe care scrie:
„Totul pentru Stat. Nimic pentru tine.” Se uită la spectatori, pare ca vrea să spună ceva, dar pleacă obosit, fără replică.
Radio Taxa erupe un nou jingle, cu sunet retro:
Contribui sau dispari, hai, nu fi timid!
Dă tot ce ai, că Statul e avid!
Taxă pe zâmbet, taxă pe plâns,
Fără contribuție, n-ai niciun sens!”
L.Î.N.D. a îmbătrânit și se mișcă stins. Pedalează în gol, mecanic, legat cu hamul elastic de Stat care doarme în ataș, îmbrăcat într-un frac și cu o mască de somn. Se aude un gong. Lent, STATUL tresare. Se întinde ca un copil răsfățat.)
STATUL (căscând teatral): Mmm… ce somn regal… Ce dulce e munca altuia.
(Își scoate masca de somn. Privește în jur, observă focul.)
STATUL (plictisit): Țara iar arde. Dar, cel puțin, la foc mic. Inflația îi frige, dar nu-i ucide.
(către L.Î.N.D.) Bătrânule, nu ești obosit? (se uită la ceas)
Programul s-a încheiat. Ești liber.
L.Î.N.D.: Cum, așa devreme?
STATUL (cochet, cu degetul): Dar vezi să nu-ți faci de cap la noapte…Fără să plătești TVA.
(L.Î.N.D. se oprește din pedalat, dar nu se dă jos. STATUL scoate dintr-un buzunar o oglindă și își aranjează părul. Își netezește fracul.)
STATUL (cântat, pe ton de vals trist): O, chip strălucit, ce minune de Stat!
Cu pomeți fiscali și frunte-naltă… plat!
(Oprindu-se, cu un oftat)
Da, marea Zi a Statului în scaun s-a încheiat.
Am supraviețuit încă un ciclu de pedalat.
(Statul coboară din ataș, cu gesturi lente, ceremonioase, și cu un joben.)
STATUL: Ce bine e să cobori… din spatele muncii. Nimic nu-ți dă o postură mai dreaptă ca transpirația altuia. Dar abia acum începe agitația. Banchete, recepții, zeci de invitații, ca de obicei. Ce să aleg?
(Scoate din joben un card festiv.)
STATUL: Ah! Reuniunea Elitelor Bugetivore… cu meniu de criză! Delicat.
(Se aude o muzică. În cele patru colțuri ale scenei, intră UNCȚIONARUL, POLITICIANUL, JANDARMUL și INFLAȚIA. Fiecare are o intrare stilizată, grotesc-festivă: funcționarul scrie în aer e, politicianul face cu mâna spre public, jandarmul bate pas de defilare, inflația dansează vaporos.)
POLITICIANUL (dansând spre public): Țin doar promisiunile care mă fac bogat, indiferent dacă vă distrug viețile și pun viitorul națiunii la mezat.
FUNCȚIONARUL (dansând spre public): Trăiesc ca să vă ignor, să vă complic viața și ca să vă jupoi. Sunt sătul până peste cap de voi.
JANDARMUL: Îmi place să vă țin cu botul pe labe — câini turbați sau potăi care scheaună, pentru mine-i tot aia.
INFLAȚIA: Am cheltuieli mari ca să fiu frumoasă. Voi strângeți cureaua, eu mi-o schimb sezonier.
(Fiecare îi oferă ceva Statului: o medalie inutilă, un steag mic pe care acesta îl pune la butonieră, un baston festiv, o pungă cu confeti de bani. Statul le zâmbește încântat dar condescendent. Pe fundal, L.Î.N.D. stă încă în șa.)
STATUL (observându-l): Gata, omule. Poți să cobori.
Ai fost… o rotiță cu demnitate. Vino să-ți scot hamul.
L.Î.N.D. (suspect, moale): Cum, așa pur și simplu? Nu mai ai nevoie de mine…mâine?
STATUL: Nevoia e relativă. Dorim să optimizăm ziua de mâine.
(Apare DELIVERY BOY din prima scena cu un pachet și căști în urechi. Statul îi face semn să aștepte că nu are timp de el.
(Statul vine spre L.Î.N.D, dar când încearcă să-i scoată hamul, L.Î.N.D. se retrage instinctiv — în mod comic, se zbate, fără să coboare.)
L.Î.N.D. (țipăt aproape infantil): Nu! Nu mă lăsa liber!
STATUL: Nu ești cam nerecunoscător? Te plângi de când te știu că vrei să fi liber! Te eliberez!
(L.Î.N.D își înfige mâinile în ghidon, se uită în jos, înfricoșat, de parcă vede o prăpastie.)
L.Î.N.D. (voce spartă de spaimă): Libertatea-i o groapă! O groapă fără margini!
STATUL: E o oază plină de oameni ca tine. E timpul să-ți faci și tu niște prieteni.
L.Î.N.D.: (îngrozit, se uită în jos) E o groapă plină de umbre. Am pedalat pe lângă ele o viață…
(Statul încearcă din nou să-i ia hamul, LÎND se retrage și își mângâie hamul)
L.Î.N.D. (cu o voce ușor tremurată): Adică… nu-i chiar rău, dacă stau să mă gândesc. Hamul… da, strânge, dar mă ține. Nu greșesc drumul, nu rămân sigur, ca o frunză-n vânt. Pedalatul ăsta… e ritm. E sens. E… stabilitate.
(Statul îl desprinde totuși, calm, indiferent.)
(L.Î.N.D. coboară cu pași nesiguri. Frânghia atârnă ca o lesă ruptă. Pedala roții se învârte singură, scârțâind lugubru. Inflația vine lasciv spre el.
STATUL: Uite ce dulce e libertatea.
(Inflația îl îmbrățișează scurt și-îi ia ultimele 2 mere din buzunare.)
L.Î.N.D. Nu, nu, e tot ce mai am. Pensia mea.
(Statul deschide tunica tricoloră și scoate 4 mere printate, lucioase.)
STATUL: Uite patru mere noi la schimb. Sunt calde de la imprimeria mea. Ieri le-am tipărit.
L.Î.N.D.: Ce valoare au? O să-mi ajungă să trăiesc?
STATUL: Fii liniștit. Dacă nu o să-ți ajungă o să mai tipăresc.
(spre Delivery Boy, cu merele printate în mână)
STATUL: Vezi? De aceea nu avem noi bani. Pensiile lor ne costă o avere și mereu cer mai mult.
DELIVERY BOY: Rușine! Rușine că ne luași totul. Rușine că nu vă gândiți la generația noastră. Să ne rămână și nouă ceva.
(Statul îi întinde cele patru mere imprimate, forțându-i-le în mâini.)
L.Î.N.D. (încă ținând merele tipărite, șoptind ca un condamnat):
Tot ce-am fost…ce-am avut… acum e hârtie.
(Se prăbușește în genunchi. Din podea se ridică un fum gri care-l învăluie.)
INFLAȚIA: Bravo, bătrâne. Merele tale sunt biletele noastre spre paradisuri fiscale.
L.Î.N.D. (spre stat, din genunchi, ridică capul acuzator): Deci există! Au existat întotdeauna!
POLITICIANUL: Cum să nu? Uite (scoate o carte poștală, L.Î.N.D dă să o atingă). Dar nu pentru oameni ca tine. (Se duce la Stat și îi ia stegulețul pe care acesta l-a pus la butonieră). Trebuie să ai ceva important de vânzare.
FUNCȚIONARUL: De fapt, plecăm toți imediat acolo.
STATUL: Nu imediat. După mica vacanță în Capri.
(Statul face un semn DELIVERY BOY-ului să-i aducă pachetul.)
STATUL (Lui L.Î.N.D., încântat): Am luat un ham nou, modern, digitalizat.
Totul e acum wi fi.
(Se proiectează o umbră a lui L.Î.N.D. în spate sau jos, care se lungește, se întinde, apoi începe să se destrame.)
STATUL: (Băiatului) Tinere, mă poți ajuta să-l instalez?
DELIVERY BOY: Cu wifi? Imediat!
(Își scoate căștile, desface cutia, scoate o telecomanda și un caiet de instrucțiuni cu mișcări iuți și precise)
STATUL: Ce repede te miști! Cum de ești așa de expert?
DELIVERY BOY: Sunt student, dar muncesc part time.
STATUL (Interesat): Ce studiezi?
DELIVERY BOY: Administrație Ideologică Aplicată. Vreau să fac parte din schimbare, să-mi aduc aportul, să pedalez cu sens! Să contribuim împreună la un nou model de societate redistributiv-planetară, cu accente etice pe verticală…
(Toți rămân uimiți. STATUL îl privește, apoi râde scurt și teatral. Ridică de jos hamul lui L.Î.N.D. și i-l întinde. Se face o liniște aproape religioasă.)
STATUL: Doar part time ? Nu vrei ceva cu normă întreagă? (Grav): Îți dau ție acest ham… e rândul tău. Țara se clădește pe tradiție, transpirație și rotație.
(Băiatul ezită.)
DELIVERY BOY: Bicicleta asta este o rablă. Abia se mai mișcă.
STATUL: Săptămâna viitoare sosește una cu cadru din titan elvețian.
(Băiatul încă ezită. Statul se uită la L.Î.N.D. cu înțeles. L.Î.N.D. iese un pas din umbră)
L.Î.N.D. (duioșie aproape bolnavă): I-al. Așa… așa e bine. Așa se face. Eu l-am purtat o viață… și-ai mei l-au purtat. E normal.
(pauză scurtă)
Cine suntem noi fără greutate?
(Se retrage din nou în umbră, scoate fotografia din rucsac și o privește lung.)
L.Î.N.D.: (amar) Așa de mult mi-am dorit să te am, fiul meu ne-nenăscut! (Îți promisesem un viitor fără frânghie. (râde slab) Dar Statul a făcut copii un lux. Puțini și-l permit. Te-am dezamăgit, te-am lăsat baltă acolo, în cer, fără să am puterea să te aduc aici, pe pământ. (lasă să cadă fotografia) Am pedalat o viață, și tot ce las e o amendă. Poate tu ai fi tăiat hamul… Dar eu n-am știut cum.
(Se întoarce brusc spre Stat, cu o energie neașteptată. Vocea îi tremură, dar e fermă.)
L.Î.N.D.: Nu m-ai eliberat, ticălosule! M-ai aruncat! Am pedalat o viață pentru tine, și tot ce las e o amendă!
(Statul îi trimite o bezea ironică și se întoarce cu hamul spre Delivery Boy)
STATUL: Bătrânii sunt morocănoși, voi tinerii sunteți baza.
DELIVERY BOY: (respinge hamul) Ce să fac cu vechitura asta? Îl iau pe astă nou, digital. Gata, l-am asamblat. E ergonomic, cu telecomandă. Aplicația se descarcă din telefon. Funcție de monitorizare video la distanța, ajustarea intensității, buletin de identitate și fiscal digitalizat.
STATUL: Croit pentru generația ta.
DELIVERY BOY: Da, e… modern. Dar dacă apasă prea tare?
STATUL: Tinere, apasă doar cât să te țină pe linie! Te ajută să nu cazi.
DELIVERY BOY (dă din cap): Ca o plasă de siguranță.
STATUL: Ești deștept! Te prinzi repede.
(Băiatul îi dă Statului telecomanda, și apoi, cu pantomimă, ia hamul invizibil. E emoționat.)
DELIVERY BOY (șoptit, ca un jurământ): Mulțumesc, domnule Stat. (îl pune pe umeri) E hamul moale. Se mulează. (sincer) Chiar îmi vine! Parcă a fost făcut pentru mine!
(Apare Ciudatul, discret, într-un colț.)
CIUDATUL: Dacă Statul ți-a dat un ham care-ți place… nu mai ai nevoie de lanț.
(Tânărul montează un led pe bicicletă și se urcă pe ea plin de energie și optimism. Când pune mâna pe ghidon, sare ca ars.
DELIVERY BOY: (dezgustat) Ah, e plin de sudoare.
(Scoate un Kleenex și-l curăță scrupulos, apoi apucă ghidonul încântat. Ledul se aprinde când începe să pedaleze.)
DELIVERY BOY: E… mai ușor decât mă așteptam!
STATUL: Bravo, tinere! Ești la ghidonul viitorului.
DELIVERY BOY: Doar până când termin masterul.
(Inflația îl salută cochetă, și ridică cele 2 mere spre el. Băiatul se oprește din pedalat, mirat.)
INFLAȚIA: (seducătoare) Îți stă bine la pedale. Știi… mie-mi plac foarte mult merele.
(Băiatul zâmbește naiv și butonează ceva pe ghidon. Începe din nou să pedaleze cu și mai multă motivație, fericit. Începe melodia Freedom.)
STATUL: Stai!
(Băiatul apasă pe un buton și întrerupe muzica. Se oprește din nou din pedalata. Statul apasă pe telecomanda lui și începe să-i comande el mișcările, încântat.)
STATUL: (spre gașca lui) Veniți încoa!
(Le dă telecomanda și elita o manipulează, pe rând, cu chicoteli. Delivery Boy începe să gâfâie, LED-ul clipește. L.Î.N.D. și Ciudatul stau nemișcați pe margine.
Statul pășește în față, cu jobenul în mână, gesticulând ca un predicator. Scoate din frac o batistă albă și își tamponează fruntea, teatral.)
STATUL: (spre public) Oameni buni, ascultați glasul rațiunii! (flutură batista) Impozitul pe venit e pilonul civilizației! Fără el, haos. Fără el, junglă. (aruncă batista, care aterizează pe un sac de buget) Cine v-a dat străzi, legi, siguranță? Eu, Statul! Dar totul costă. Leafă cu leafă, voi susțineți ordinea care vă apără de barbarie.
(scoate din buzunar un ceas de buzunar, îl răsucește și-l pune la ureche)
Fiecare ban plătit e o secundă de progres, o garanție că soarele va răsări mâine peste o lume ordonată și frumoasă! (Pauză)
Ce, vreți să munciți fără să contribuiți? Ar fi o ingratitudine.
(lovește cu piciorul un sac de buget; sacul geme)
Impozitul e contractul sacru: voi dați, noi construim.
Fără el, nu am avea armate, tribunale, grădinițe. Nici măcar radioul național care să vă trezească!
(Radio Taxa emite un jingle strident:
Greutatea națiunii stă în brațele rațiunii și compasiunii.
Nu fugi de Excaliburul fiscal, aliatul tău pentru o viață fără egal.)
STATUL: Banii voștri sunt chiria păcii voastre, protecției voastre.
(pune ceasul înapoi în buzunar)
Plătiți și veți fi liberi… în umbra mea.
Nu vă cer decât un strop din sudoare pentru marea mașinărie a națiunii!
(ridică jobenul ca un toast)
Pentru impozite, pentru ordine, pentru mine!
(Elita aplaudă.)
(Statul se întoarce și pune un bilet de amendă pe bicicletă.)
STATUL: Parcată neregulamentar. Amendă! Opriți numai unde decid eu și pentru câte mere pe oră vreau eu.
(Se retrage să manipuleze telecomanda, elita se adună în jurul lui.
Ciudatul pășește brusc în față, din colțul scenei, smulgând biletul de amendă lipit pe bicicletă, nevăzut de rest. Se oprește cu fața la spectatori. În spate, Delivery Boy pedalează haotic, manipulat de telecomandă. L.Î.N.D. privește în gol.)
CIUDATUL: (spre public) De ce, fraierilor, de ce? Treziți-vă!
(flutură biletul de amendă)
Toate taxele și impozitele astea sunt furturi legalizate.
Atât de bine v-au îmblânzit, că nici nu mai tresăriți când vi se smulg.
„E normal”, ziceți.
Impozitul pe venit? De ce? Mai suntem pe vremea iobagilor?
E imoral.
TVA-ul? La fel.
(rupe biletul în două, aruncă o jumătate spre elită)
Cu ce drept? Sunt bani deja munciți, deja impozitați!
(spre gașcă)
Toate taxele voastre sunt cotizații la clubul lor de lux:
Petreceri, deplasări, avioane, șoferi, salarii și pensii speciale – pentru ei!
(calcă pe cealaltă jumătate, o strivește)
Jaf la drumul mare:
Iei leafă – taie o bucată.
Cumperi un pantof – altă bucată.
Și tot așa, bucată cu bucată.
(Rânjește)
Bogații? Ei au contabili, scheme, portițe.
Scapă cu zero. Bursa și alte jonglerii financiare.
(se adresează unui spectator anume)
Tu?
Tu plătești și pentru aerul pe care-l respiri!
(râde sec)
Crezi că banii tăi fac drumuri?
Da, cu condiția să se crape în șase luni.
Sau să se blocheze-n consultanțe și să nu înceapă niciodată lucrarea.
(aruncă restul biletului spre public)
Adevărul e scump. Dar azi e gratis. Luați-l!
(Se retrage.
CIUDATUL se apropie discret de L.Î.N.D.)
CIUDATUL: Te doare, nu?
L.Î.N.D.: Nu mai simt nimic. Dar el (se uită spre Stat)…o să simtă cândva.
CIUDATUL: Pari pierdut.
L.Î.N.D.: După o viață-n captivitate…mă simt ciudat.
CIUDATUL: Join the club.
(L.Î.N.D. pășește ca un om care nu mai știe să meargă.)
L.Î.N.D.: Sunt o umbră care nu mai știe să meargă. Apropo, mai mă vede cineva?
CIUDATUL: Doar eu.
L.Î.N.D.: Adică sunt liber să dispar în ceață?
CIUDATUL: Ceața nu te lasă niciodată să scapi.
L.Î.N.D.: Finalmente liber. Liber să fac ce vreau.
CIUDATUL: Liber-în-nume-doar. Nu uita… Lanțul e invizibil acum, dar tot trage. Unde vrea el.
(Cade Cortina în spatele lor. L.Î.N.D. se uită cu o expresie nedeslușită, apoi ridică mâna la frunte, ca un salut. Se întoarce și dispare printre falduri.)
(Se aude un BUBUIT SEC, ca o greutate uriașă căzută pe o scenă goală.)
O tăcere grea se așterne. Cortina se deschide și scena e acum goală. Ciudatul merge în mijloc și-l caută pe L.Î.N.D..)
CIUDATUL: Omule? Ești okay? Unde ai dispărut?…Unde ai dispărut? (Se aude vocea robotică a funcționarului.)
VOCE ROBOTICĂ: Cont blocat. Introduceți PIN-ul existențial.
Plătiți taxa de moștenire, cheltuielile notariale și timbrul judiciar.
Selectați metoda de plată: criptomonede de doliu sau cardul de inimă frântă.
Bifați dacă doriți emiterea certificatului de tristețe oficial, cu plată adițională.
Nu uitați: taxa de cimitir, taxa de priveghi, 2% pentru orice omagiu mai lung de 6 ore,
taxa de parcare la cimitir, taxa pe condoleanțe — 0.5% pe mesaj,
taxa de transport funerar și taxa pe lacrimi — 1% din valoarea sentimentală declarată.
(Din tavan pică lent o bancnotă diafană, de mătase, cu figura lui L.Î.N.D.. CIUDATUL o ridică solemn, dezolat.)
VOCEA STATULUI (înregistrare): Taxat pe viață, taxat pe moarte. Toată procedura a fost respectată. Dosar închis.
CIUDATUL (monolog final): Un om muncit, o viață dusă, o valoare tipărită și cheltuită.
Statul și-a primit partea. Restul… se dă la schimb.
(suspină)
Aici se-ncheie povestea noastră.
(Dă să plece, se întoarce ultimă oară, și întreabă direct publicul.)
CIUDATUL: Dacă toți purtăm hamul de bunăvoie, mai e nevoie de jandarm?
(Din off, un glonț tras în aer. Răspunsul e clar.)
Final
