Exclusă din rubricile tabloidelor, critica de teatru, una din formele specializate ale jurnalismului cult, părea condamnată, în aceşti ani ai surdităţilor culturale, declinului ireversibil.
Şi totuşi, în acest climat ostil, revista Rinocerul, refractară marketingului publicitar, reuşeşte miraculos să se autolegitimeze ca pol estetic, independent de mentalul telegenic al manelizărilor parfumate, autoproclamate chintesenţe ale noului intelectualism.
Artizanul conceptului editorial, Dinu Grigorescu, el însuşi dramaturg, prozator, poet şi eseist, un Don Quijote care refuză afazia valorilor, fidel raţiunii estetice, nu a cedat maladiei prostului gust.
Hamletic şi oedipian, Dinu Grigorescu îşi scrutează interlocutorul, nou sau vechi amic, scanându-i în fracţiuni de secundă gândurile, preferinţele, argumentele şi idealurile artistice.
Entuziast în ierarhiile valorice şi reticent faţă de experimentele care mistifică spectacolul scenic, criticul este omul măsurii, al artei care nu se raportează la puterea de cumpărare şi la preţul biletelor, şi nici la jandarmeria alianţelor pro şi contra.
Autoritatea sa provine din fermitatea non-negociabilă a esteticului şi în refuzul radical al tentaţiilor pentru vulgaritatea exorbitantă.
Ceea ce interesează nu este râvnitul statut de ghid tutelar, ci vizibilitatea valorică a regiei şi a interpretării dramatice, a dimensiunii lor performative de care depinde succesul şi audienţa.
Între populismul periferiilor şi elitismul doct, revista Rinocerul propune o a treia cale, acel dialog creator-critic-spectator care implică filtrul apreciativ, imun bagatelizărilor virale ale judecăţilor individuale, capabil să discearnă între notorietatea esteticului şi show-ul grotescului cotat la bursa vedetismului stradal.
Limbajul criticului rămâne de invidiat. Ironie fină, politicoasă, strecurată într-un stil epurat de maliţiozităţi, încât fragilitățile artistice să nu se simtă ofensate, repetându-ne obligaţia de a iubi teatrul, refractar comerţului bulevardier, urâtului visceral şi somnolenţei actului critic, onorând inteligenţa creativă şi blamând mondenităţile şi geniile de mahala, histrionismul şi excesul de caricatură, Dinu Grigorescu oferă imaginea intelectualului reflexiv care îşi dedică energiile şi experienţa de dramaturg şi critic, inovând în fiecare ediţie a revistei confesiuni empatice între arta teatrului şi spectator, atât de necesare descurajării triumfalismului obscen.
Rodul culturii teatrale vizează în pledoariile sale eseistice cultul priceperii de a evalua produsul artistic în formele lui dramatizate, identificarea factorilor care devalorizează subiectul şi intriga textului, preţuirea semnificaţiilor emoţionale şi estetice, sinonime pentru creativitatea umană şi la fel de captivante intelectual.
Expertiza sa nu demolează, rostul ei este să construiască, să clarifice actul regizoral şi metamorfozele eroului dramatic, civilitatea adevărurilor incomode întrezărind deopotrivă creatorul şi omul de spirit.
Pentru râvna şi talentul care au modificat percepţia criticii de teatru ca instituţie cu vocaţie negativă, defavorabilă, insultătoare, nedreaptă şi compromiţătoare, într-o dimensiune pozitivă, Dinu Grigorescu nu primeşte niciun leu. Covrigul costă deja 4 lei. Modest cum a fost în întreaga sa viaţă, criticul nu-mi va da dreptate, pentru simplul motiv că încăpăţânarea sa costă mai mult.
Al. GAVRILESCU,
istoric literar, critic şi autor, cel mai recent, al volumului de eseuri Democraţia sunt eu, care va apărea la Editura SemnE
