Am fost invitat recent de Teatrul Godot, unul dintre primele teatre particulare de succes din Bucureşti, la Palatul Bragadiru din sectorul 5, pentru a viziona un spectacol cu piesa Constantin a reputatului dramaturg Alexandru Popa, axată pe povestea tragică a domnitorului Brâncoveanu şi a familiei sale nimicite la Istanbul prin cruzimea sultanului care a dispus decapitarea copiilor în faţa tatălui, precum şi a cumnatului acestuia, Ianache Văcărescu, după încarcerarea în faimoasa închisoare Edikule de pe malul Bosforului (pe care am vizitat-o şi unde nu exista acum 20 de ani niciun fel de inscripţie legată de tragicul sfârşit al domnitorului, în timp ce ungurii aveau o asemenea menţiune). Pentru Evul Mediu în general şi cel românesc în special este o lungă poveste tragică a naturii umane despotice, crude care comite cu enormă simplitate tot felul de crime, motivate apoi în fel şi chip.
Spectacolul începe cu momentul arestării prin vicleşug în toiul unei nunţi care se petrecea în acele zile chiar în odăile domnitorului, după un deces în familie, continuând cu momentele ulterioare arestării şi cu plecarea spre Istanbul a întregii familii. Toate secvenţele sunt sumbre, încărcate de un tragic aparte, care se încheie cu trimiterea la moarte a copiilor legaţi cu lanţuri de mâini şi de picioare, dar nu abordează sinistrul posterior decapitării, cu defilarea capetelor decapitate prin Istanbul ca pe nişte trofee macabre, ce a reuşit să-i enerveze chiar pe turcii de rând, motiv pentru care cadavrele au fost aruncate în apă, apoi recuperate de nişte greci şi puse la dispoziţia văduvei, Marica Brâncoveanu, lăsată în viaţă de sultan. Este vorba despre un macabru suprapus care se preta mai bine în cadrul unei opere cinematografice ce merită a fi realizată.
Foarte inspirată a fost lansarea acestui spectacol în ambianţa interioară a Palatului Bragadiru, o bijuterie arhitectonică din secolul al 19-lea, care a creat spectatorului la intrare sentimentul unui palat real al Brâncovenilor, oferind pe tavă şi un decor adecvat în care scenografia (Maria Constantin) a implantat un tron ce devine şi divan pentru padişah.
Cu o economie de mijloace şi o replică modernă autorul pune în mişcare plauzibil şi incisiv istoria acelor momente cumplite adânc întipărite în conştiinţa naţională.
Regia (George Remeş şi Alexandru Popa) este sobră şi axată pe jocul actorilor în acest du-te, vino al replicilor care se succed cu rapiditate între toate personajele, ce emoţionează profund spectatorii. Este un stil regizoral clasic adaptat spaţiului de joc şi mijloacelor financiare de care a dispus trupa, lipsind amplificările video spectaculoase care abundă în teatrul contemporan al clipei de faţă, supralicitând şi emoţiile spectatorului, şi impactul vizual.
Textul lui Alexandru Popa este simplificat la esenţial şi cuprinde patru momente cardinale. Piesa începe cu nunta Cantacuzinilor care se desfăşoară în odăile palatului şi cu familia Brâncoveanu în odăile domnului Constantin Brâncoveanu (Gelu Niţu), alături de credinciosul lui boier, Ianache Văcărescu (Ion Haiduc). Nu există o poveste anterioară. Spectacolul se focusează pe momentul tragic cu mazilirea lui Brâncoveanu în condiţiile unei totale lipse de opoziţie. Cunoaştem astfel familia domnitorului: soţia Marica (Mihaela Sîrbu) şi copiii săi, Constantin (Vlad Logigan), Radu (Andrei Miercure), Ştefan (Filip Popescu), Matei (Rareş Ularu), dar şi personalul lui domestic care se învârte în jurul tronului.
Se ştie că bogăţia lui Constantin Brâncoveanu era considerabilă în epocă, aşa cum rezultă şi din spectacol, unde publicul asistă la negocierea dintre voievod şi trimisul sultanului Ahmed al III-lea (Denis Hanganu), Mustafa Aga (George Remeş), care eşuează, în ciuda miilor de pungi cu aur ce se oferă în schimbul libertăţii (tocmeala pleacă de la 100 de pungi pline cu aur şi ajunge la 10000 de pungi cu aur pe care turcul nu îndrăzneşte să le ia de frică).
Pe lângă o avere considerabilă, se spune că Brâncoveanu deţinea şi una dintre cele mai performante reţele de spionaj într-o epocă cu greutăţi mari de comunicare, prin intermediul căreia a fost informat despre tot ce se întâmplă în curţile regale imperiale şi otomane, ajutându-l astfel să se orienteze politic şi militar, duşmanii autohtoni fiind pe măsură şi turnătoriile la înalta poartă operaţiuni frecvente. Cu toate acestea, domnitorul nu a aflat ce i se pregătea. Execuţia de tip genocid a familiei Brâncoveanu a fost comisă paradoxal de un sultan foarte educat şi civilizat, dar teribil de furios că nu putea stoarce informaţii de la domnitorul Ţării Româneşti pe care bănuia că le are.
Textul este somant şi emoţional atunci când iau cuvântul copiii vinovaţi de originea socială, ca să zicem aşa, a tatălui din perspectiva de a succede la domnie, acest motiv fiindu-le fatal. Sunt reduse la esenţial şi redate telegrafic discuţiile tată-fii, intervenţiile soţiei, cu exactitate istorică şi precizie dramaturgică.
Scriitura dramaturgului este fermă, într-o limbă modernă, fără arhaisme inutile şi cu respectarea strictă a adevărului istoric pe segmentul pe care l-a capturat şi transformat în piesă.
În rolul voievodului martir Brâncoveanu, bine distribuit şi îndrumat regizoral este cunoscutul şi carismaticul actor de teatru şi film Gelu Niţu care, prin intonaţie, gestică şi atitudine, acoperă foarte bine întreaga partitură dramatică în intervalul unui timp scenic comprimat. Actorul realizează un portret brâncovenesc autentic şi poartă pe umeri trena tragediei sale care, deşi este cunoscută de tot publicul, continuă să impresioneze artistic. Costumul său este simplu, fără să epateze prin luxul ce ar fi putut să-l aibă în realitate. Gelu Niţu are toate datele personajului, exprimând voinţa, dârzenia, abilitatea de negociere, neînfricarea omului politic extrem de versat, familist şi exemplar tată al copiilor săi, cu preţul sacrificării lor pe crucea creştinătăţii.
În postura de actor, George Remeş realizează un Mustafa redutabil şi memorabil prin mesajul dual pe care îl poartă, ca prieten şi bun cunoscător al domnului Brâncoveanu, dar şi ca soldat disciplinat, vizir al sultanului. Scenele celor doi sunt cele mai izbutite prin dramatism şi tragism, în contrast cu disperarea lui Constantin, plusând tributul pe de o parte şi pe de altă parte lăcomia turcului care plusează întruna preţul unei îmblânziri.
Cei patru fii ai lui Brâncoveanu creează portretele profund tragice ale tinerilor dornici de viaţă, dar care îşi acceptă moartea. Vlad Logigan joacă cu precizie rolul fiului cel mare, Constantin, aşa cum o fac şi Andrei Miercure (Radu), Rareş Ularu (Matei) şi Filip Popescu (Ştefan), gata să treacă de partea turcească de dragul graţierii. Cei patru actori formează un grup unitar credibil şi sensibil.
Sultanul din piesă este interpretat modern de către Denis Hanganu, actorul redând foarte bine portretul lui Ahmed al III-lea, aflat în tinereţea sa, dar şi cruzimea sa integrală, deşi montarea evită scena decapitării prin mijloace butaforice.
Cu părul alb şi cu multă demnitate se prezintă şi Mihaela Sîrbu în soţia domnitorului, deşi rolul este redus ca dimensiune la strictul necesar. Scutită de tăierea capului, până la urmă, recuperează cadavrul brâncovenesc şi, după peripeţii nemaipomenite, în anul 1720 reuşeşte să-i aducă şi să ascundă rămăşiţele domnitorului în Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” de la kilometrul 0.
Deşi meteoric, Ianache Văcărescu, care va fi şi el decapitat, ni-l relevă pe longevivul şi expresivul Ion Haiduc în rolul sfetnicului.
Tinerele actriţe menţionate în distribuţie (Reka Szasz – Anita Balş Brâncoveanu; Mara Tătar – servitoarea de încredere a Brâncovenilor; Yasmin Petroşanu – slujnica Anitei Balş Brâncoveanu) au roluri decorative care creează atmosfera de curte românească şi turcească, cu mijloace minimaliste avute la îndemână, dar fiecare cu un strop de farmec.
Actorii au transmis publicului emoţia necesară şi acesta a reacţionat cum se cuvine la final. În postura de (co)regizor, George Remeş manifestă maturitate, bun gust, echilibru şi obţine satisfacţia unui proiect îndeplinit cu succes!
Cronică de Dinu GRIGORESCU
(Foto: arhiva D.G.)
CONSTANTIN de Alexandru Popa
Regia: George Remeş şi Alexandru Popa
Scenografia: Maria Constantin
Asistent scenografie: Ruxandra Preda
Sound design: Ştefan Rădulescu
Distribuţia:
Gelu Niţu – Constantin Brâncoveanu
Vlad Logigan – Constantin II Brâncoveanu
Andrei Miercure – Radu Brâncoveanu
Rareş Ularu – Matei Brâncoveanu
Filip Popescu – Ştefan Brâncoveanu
Ion Haiduc – Ianache Văcărescu
Denis Hanganu – Sultanul Ahmed al III-lea
Mihaela Sîrbu – Marica Brâncoveanu
George Remeş – Mustafa Aga
Reka Szasz – Anita Balş Brâncoveanu
Valeriu Andriuţă – Ştefan Cantacuzino
Mara Tătar – Servitoarea de încredere a Brâncovenilor
Yasmin Petroşanu – Slujnica Anitei Balş Brâncoveanu
Bogdan Liscan – Aprodul curţii brâncoveneşti
Cristian Vittorio Mureşanu – Omul de încredere al lui Constantin II Brâncoveanu
