O fetiță de 9 ani, poreclită Girafa (jucată excelent de Dana Marineci), pornește într-o odisee modernă prin Lisabona cu ursul ei de pluș, numit, foarte meta, Judy Garland, pentru a face rost de banii necesari abonamentului la canalul Discovery. De ce? Ca să poată scrie o lucrare despre girafe. În scurt timp devine limpede că girafele sunt o metaforă pentru bucuria și tristețea oamenilor, observate cu o precizie clinică de acest copil precoce care descoperă absurdul lumii adulte. Un spectacol original și plin de prospețime de Tiago Rodrigues, în regia lui Irisz Kovacs, care merită văzut!
Am privilegiul de a fi printre puţinii martori ai premierei comediei Proştii sub clar de lună, jucată în stagiunea 1962 la Teatrul „Bulandra”, sala de la Grădina Icoanei, şi păstrez în amintire imaginea dramaturgului copleşit de aplauze în pauza dintre cele două acte. Teodor Mazilu este printre puţinii dramaturgi...
Primul spectacol de teatru jucat la Jockey Club a fost Misiune ispititoare, dedicat memoriei reginei Elisabeta şi susţinut admirabil de doamna Liana Ceterchi. Încep cu sfârşitul, când pe ecranul de proiecţii a apărut o fotografie cu regele Carol I şi regina lui întinşi pe o pajişte lângă pădurea limitrofă Castelului...
Judecând după scorul (nedprept de mic) de pe Cinemagia, probabil că unii bărbaţi vor strâmba puţin din nas la această comedie super simpatică, care îi satirizează, motiv pentru care o recomand călduros doamnelor şi domnişoarelor care caută o poveste amuzantă, dar inteligentă pe Netflix. Ca fetele, o odisee feministă despre...
O ISTORIE A VIOLENŢEI  De Édouard Louis Regia: Thomas Ostermeier În 2001, la vârsta de 33 de ani, Thomas Ostermeier afirma la Wien Festwochen că regizorii de peste patruzeci de ani „nu mai sunt în contact cu cultura în curs de dezvoltare şi ar trebui să renunţe la regie”, ceea ce a...
Topul reprezintă o selecție curatoriată de către Revista Rinocerul doar pentru premierele din București 2025, făcută în baza invitatilor primite la redacție  și vizionate în timpul anului.
„Eu nu sunt ceea ce joc.” De aici începe cu adevărat povestea, de la aceste cuvinte rostite de o făptură cu ochi mari de Gelsomină, cu privire inteligentă, cu glas clar şi unduios. De aici nimeni nu este ceea ce pare, nimeni nu vrea să pară ceea ce este. Într-un...
Mulţi spectatori din toate generaţiile au venit s-o revadă pe doamna Maia Morgenstern, de data aceasta împreună cu fiica sa, Cabiria, în spectacolul Imperium, montat de Ricard Reguant la Teatrul Avangardia şi găzduit în sala de spectacole a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”. Textul cerebral provenit de pe tărâm spaniol e...
Azi incepe marele FITS 2024. Pentru cine are posibilitatea să vină la Sibiu, se anunță o ediție de proporții gigantice. Prima zi a festivalului, 21 iunie, debutează spectaculos cu două premiere mondiale: "Afrodita și Eliberarea Lumii" de Tim Robbins și "Trezirea" de Pippo Delbono. De asemenea, va fi inaugurată instalația video "Not Once" de Jan Fabre, cu Mikhail Baryshnikov. Urmează 830 de evenimente, cu 5,000 de artiști din 82 de țări.
Teatrul Excelsior din Capitală desfăsoară un festival excelent cu spectacole despre tineri şi limitele pe care le confruntă, „the battle of life cca 2023”. O iniţiativă ambiţioasă care vine în competiţie cu faimosul FNT ce urmează aproape imediat, oferind publicului din Bucureşti o alternativă culturală de calitate. Nu voi...

Recomandări Teatrale

Carte

Spectacolul poeziei: Adrian Munteanu

0
Ocrotiţi poezia, aşezaţi-o la locul pe care-l merită! Ea este armonia şi vibraţia lumii. Eu am ales să o ridic la rang de spectacol,...

Opinii

Când răul e comis în numele binelui – Cei drepți, Mihai...

0
Binele dus prea departe devine deseori rău. Cei drepți (Les justes, 1949) ultima premieră a regizorului Mihai Măniuțiu la Teatrul Național din București, pune...
Cart 0 lei 0.00
My cart
Your cart is empty.

Looks like you haven't made a choice yet.