Pavel Susara
1 ARTICOLE
0 COMENTARII
Pavel Șușară este critic și istoric de artă, scriitor, expert și curator, membru al Uniunii Artiștilor Plastici și al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat peste 10 cărți de poezie, proză, eseistică, studii istorice și monografice, printre care amintim: Sissi (poem), Corneliu Baba (album monografic), Brâncuși (studiu asupra personalității și operei marelui sculptor).
Am văzut și eu „Cravata galbenă”, deși, după tot felul de ,,exegeze", una mai țâfnoasă decât alta, dar toate la fel de savante și de bine plasate ca unghi al privirii, era cât pe ce să renunț și să accept sentințele, asumandu-mi concluzia că avem de-a face cu o...
Recomandări Teatrale
„În largul mării”: o reinterpretare rafinată semnată de Felix Alexa
Contextul
Într-o zi tumultuoasă de 24 ianuarie, cu proteste de stradă de magnitudinea celor din Revoluţia din 1989 – unul dintre acestea trecând chiar pe...
Carte
Masca lui Eminescu
Indiscutabil, se poate face o istorie a lumii din perspectiva măştii. Nu a existat perioadă istorică în care masca să nu joace un rol...
Opinii
FNT 2023: Impresii şi concluzii
Conform faimoasei teorii a lui Everett Rogers despre difuzarea inovaţiei, inovatorii reprezintă cam primii 2,5% din populaţie care creează şi difuzează inovaţia, adoptorii timpurii...




















